Moda punctelor de basculare în comunicarea privind schimbările climatice

Sursa: Chris Russill, Zoe Nyssa (2009), The tipping point trend in climate change communication, Global Environmental Change, Volume 19, Issue 3, 2009, Pages 336-344, ISSN 0959-3780, https://doi.org/10.1016/j.gloenvcha.2009.04.001. (Rezumat)

 

Articolul analizează apariția și răspândirea expresiei „tipping point” („punct critic”, „punct de basculare” sau „prag critic”) în comunicarea privind schimbările climatice. Autorii pornesc de la observația că termenul a devenit foarte popular începând cu anii 2005–2006, în special după avertismentele climatologului James Hansen, fiind ulterior preluat rapid de mass-media, discursul politic și, într-o măsură crescândă, literatura științifică. Problema centrală este dacă această terminologie reprezintă o evoluție conceptuală reală în știința climei sau mai degrabă o modalitate nouă și mai eficientă de a comunica riscuri cunoscute anterior.

Russill și Nyssa plasează problema în contextul mai larg al cercetării privind comunicarea schimbărilor climatice. O parte a literaturii analizează diferențele dintre consensul științific și reprezentarea mediatică, în timp ce o altă direcție consideră că simpla transmitere a unor informații corecte nu este suficientă pentru a determina acțiunea socială. Modul în care problema este formulată, încadrată și făcută relevantă pentru public influențează puternic reacțiile acestuia. Din această perspectivă, noțiunea de „tipping point” poate avea rolul de a transforma schimbările climatice dintr-un proces gradual, îndepărtat și dificil de perceput într-o amenințare caracterizată de praguri, schimbări bruște și posibilă ireversibilitate.

Pentru explicarea acestei funcții, autorii folosesc conceptul de „metaforă generativă” dezvoltat de Donald Schön. O asemenea metaforă nu constituie doar o comparație retorică, ci oferă o nouă modalitate de a privi o problemă și poate modifica prioritățile atribuite diferitelor sale componente. În acest sens, „tipping point” pune accentul asupra neliniarității, sensibilității sistemului și posibilității ca o modificare relativ mică să declanșeze transformări importante. Totodată, metafora prezintă riscul de a amesteca fenomene diferite: „bascularea” unui sistem fizic și propagarea aproape epidemică a unor schimbări sociale.

Un rol important în popularizarea termenului i-a revenit lui Malcolm Gladwell, prin cartea The Tipping Point (2000). La Gladwell, conceptul descrie momentul în care idei, comportamente sau tendințe sociale se răspândesc rapid, asemenea unei epidemii. În această interpretare, schimbarea nu este neapărat graduală și proporțională: o intervenție aparent minoră poate produce efecte sociale foarte mari după depășirea unui anumit prag. Ulterior, această reprezentare a fost transferată în discursul despre climă, unde „tipping point” a început să desemneze praguri după care sistemul climatic poate suferi transformări rapide sau dificil de inversat.

Autorii investighează sistematic utilizarea termenului atât în literatura științifică, cât și în presa importantă din Statele Unite și Regatul Unit, adaptând metodologiile utilizate anterior de Naomi Oreskes și de Maxwell și Jules Boykoff. Rezultatul deosebit de interesant este că utilizarea populară și mediatică a expresiei a precedat într-o anumită măsură consacrarea sa în literatura științifică de specialitate. James Hansen, de exemplu, avertiza public asupra unor tipping points climatice înainte ca termenul să devină o componentă importantă a propriilor sale publicații științifice. Autorii observă astfel că răspândirea expresiei nu poate fi explicată pur și simplu ca transmitere dinspre cercetarea academică spre presă și public.

În cercetarea climatică timpurie, conceptul este asociat în special cu reducerea gheții marine arctice, feedbackurile pozitive și posibilitatea trecerii sistemului într-o nouă stare. Definițiile nu sunt însă perfect uniforme. Unele pun accentul pe schimbarea internă autoîntreținută după încetarea forțării inițiale, altele pe neliniaritate, sensibilitate ridicată, rapiditatea transformării sau ireversibilitate. Această lipsă inițială de precizie conceptuală susține interpretarea autorilor conform căreia „tipping point” a funcționat mai întâi în mare măsură ca metaforă generativă, înainte de a deveni un concept științific mai riguros.

În media, expresia este utilizată frecvent într-un sens mai dramatic. „Tipping point” este asociat cu un „point of no return”, cu efecte catastrofale, pierderea controlului și transformări ireversibile. Totuși, articolele de presă oferă rareori estimări clare privind probabilitatea ca respectivele praguri să fie atinse. De aici apare controversa fundamentală: susținătorii acestei terminologii consideră că ea combate falsa impresie de siguranță creată de reprezentarea schimbării climatice ca proces lent și continuu; criticii susțin că poate favoriza alarmismul, fatalismul sau cinismul.

Concluzia autorilor este că răspândirea noțiunii de „tipping point” a fost determinată în mare măsură de dorința de a accentua urgența problemei climatice, și nu doar de apariția unor rezultate noi în literatura științifică. Conceptul reformulează schimbarea climatică în termeni mai compatibili cu percepția umană asupra pericolului: în locul unor evoluții line și îndepărtate apar praguri identificabile dincolo de care consecințele ar putea deveni rapide și dificil sau imposibil de controlat.

Russill și Nyssa recomandă însă o utilizare mai critică și mai precisă a termenului. Este necesară diferențierea între tipping points, praguri (thresholds), feedbackuri și alte mecanisme ale sistemului climatic, precum și între tipping points fizice și cele sociale. Autorii subliniază că recunoașterea caracterului metaforic al expresiei nu îi anulează valoarea științifică potențială. Dimpotrivă, o metaforă generativă poate contribui la dezvoltarea ulterioară a unor concepte și modele riguroase. Problema apare atunci când funcția sa retorică și politică rămâne implicită. În ultimă instanță, dezbaterea despre „tipping points” nu privește numai funcționarea sistemului climatic, ci și felul în care incertitudinea, pericolul și urgența trebuie comunicate societății pentru a determina acțiunea.