Home » Articole » RO » Artă » Literatură » George Orwell – 1984 (4 – Jos cu Big Brother!)

George Orwell – 1984 (4 – Jos cu Big Brother!)

postat în: Literatură 0

Ura ajunse la punctul culminant. Glasul lui Goldstein devenise un adevărat behăit de oaie și, pentru o clipă, chipul i s-a schimbat în cel al unei oaie. Apoi, fața de oaie s-a topit în figura unui soldat eurasiatic care părea să înainteze, uriaș și îngrozitor, pistolul lui mitralieră răpăind și părând să iasă din suprafața ecranului, astfel încât unii dintre oamenii din rândul din față au tresărit dându-se pe spate pe scaunele lor. Dar în același moment, atrăgând un oftat profund de ușurare din partea tuturor, silueta ostilă s-a topit în chipul lui Big Brother, cu părul negru, cu mustață neagră, plin de putere și de un calm misterios și atât de vast încât aproape că a umplut ecranul. Nimeni nu auzea ce spunea Big Brother. Au fost doar câteva cuvinte de încurajare, genul de cuvinte care sunt rostite în zgomotul luptei, care nu se disting individual, dar redau încrederea prin faptul că sunt rostite. Apoi chipul lui Big Brother a dispărut din nou și, în schimb, cele trei sloganuri ale Partidului s-au evidențiat cu majuscule îndrăznețe:

RĂZBOIUL ESTE PACE

LIBERTATEA ESTE SCLAVIE

IGNORANȚA ESTE PUTERE

Dar chipul lui Big Brother părea să persistă câteva secunde pe ecran, de parcă impactul pe care l-a avut asupra globurilor oculari ai tuturor a fost prea viu pentru a dispărea imediat. Micuța cu părul nisipiu s-a aruncat în față peste spătarul scaunului din fața ei. Cu un murmur tremurător care suna ca „Mântuitorul meu!” și-a întins brațele spre ecran.

Apoi și-a îngropat fața în mâini. Era evident că rostea o rugăciune.

În acest moment, întregul grup de oameni a izbucnit într-o cântare profundă, lentă, ritmată de „B-BL..BB!”— iar și iar, foarte încet, cu o pauză lungă între primul „B” și al doilea — un sunet greu, murmurător, oarecum curios de sălbatic, în fundalul căruia părea să se audă lipăitul picioarelor goale și pulsația de tam-tam. Poate aproape treizeci de secunde au ținut-o așa. Era un refren adesea auzit în momentele de emoție copleșitoare. Parțial, era un fel de imn la înțelepciunea și măreția lui Big Brother, dar și mai mult era un act de autohipnoză, o înecare deliberată a conștiinței prin intermediul zgomotului ritmic. Profunzimile lui Winston păreau să devină mai lucide. În cele Două Minute De Ură nu s-a putut abține să nu împărtășească delirul general, dar această incantare sub-umană a „B-BL..B-B!” îl umplea întotdeauna de groază. Bineînțeles că a scandat cu restul: era imposibil să faci altfel. A-ți disimula sentimentele, a-ți controla fața, a face ceea ce toți ceilalți făceau, era o reacție instinctivă. Dar a existat un interval de câteva secunde în care expresia ochilor lui ar fi putut să-l fi trădat. Și tocmai în acest moment s-a întâmplat lucrul semnificativ, dacă, într-adevăr, s-a întâmplat.

Pe moment, a atras privirea lui O’Brien. O’Brien se ridicase. Își scosese ochelarii și tocmai îi reașeza pe nas cu gestul său caracteristic. Dar a fost o fracțiune de secundă când ochii li s-au întâlnit și, atâta timp cât a durat aceasta, Winston a știut — da, A ȘTIUT! — că O’Brien se gândea la același lucru ca și el. Comunicaseră un mesaj inconfundabil. Era ca și cum cele două minți ale lor s-ar fi deschis și gândurile curgeau de la una în alta prin ochii lor. „Sunt cu tine”, părea să-i spună O’Brien. „Știu exact ce simți. Știu totul despre disprețul tău, ura ta, dezgustul tău. Dar nu-ți face griji, sunt de partea ta!’ Și apoi flashul de inteligență a dispărut, iar fața lui O’Brien a ajuns la fel de impenetrabilă ca a tuturor celorlalți.

Asta a fost tot, și era deja nesigur dacă se întâmplase. Astfel de incidente nu au avut niciodată o continuare. Tot ceea ce au făcut a fost să păstreze vie în el credința, sau speranța, că și alții în afară de el sunt dușmanii Partidului. Poate că zvonurile despre vaste conspirații subterane erau adevărate până la urmă – poate Frăția exista cu adevărat! Era imposibil, în ciuda arestărilor, mărturisirilor și execuțiilor nesfârșite, să fim siguri că Frăția nu era doar un mit. În unele zile credea în asta, în alte zile nu. Nu existau nicio dovadă, ci doar scăpări trecătoare care ar putea însemna orice sau nimic: frânturi de conversație auzită, mâzgăleli vagi pe pereții toaletei – o dată, chiar, când doi străini s-au întâlnit, o mișcare ușoară a mâinii, care părea că ar putea fi un semnal de recunoaștere. Era o bănuială: foarte probabil și-a imaginat totul. S-a întors în cabina lui fără să se uite din nou la O’Brien. Ideea de a continua contactul lor momentan cu greu i-a trecut prin minte. Ar fi fost de neconceput de periculos chiar dacă ar fi știut cum să o facă. Pentru o secundă, două secunde, schimbaseră o privire echivocă și acesta a fost sfârșitul poveștii. Dar chiar și acesta a fost un eveniment memorabil, în singurătatea izolată în care trebuia să trăiești.

Winston se ridică îndreptându-și. Râgâi. Ginul i se ridica din stomac.

Se concentră din nou pe pagină. Descoperi că, în timp ce stătea neputincios gândind, scria în tot timpul ăsta, ca un automat. Și nu mai era aceeași scriere de mână înghesuită și incomodă ca înainte. Pixul lui alunecase voluptuos peste hârtia netedă, tipărind cu majuscule mari și îngrijite —

JOS CU BIG BROTHER

JOS CU BIG BROTHER

JOS CU BIG BROTHER

JOS CU BIG BROTHER

JOS CU BIG BROTHER

iar și iar, umplând o jumătate de pagină.

Nu se putu abține să nu intre puțin în panică. Era absurd, deoarece scrierea acestor cuvinte nu era mai periculoasă decât actul inițial de a deschide jurnalul, dar pentru o clipă fu tentat să rupă paginile mâzgălite și să abandoneze cu totul proiectul.

Nu o făcu, însă, pentru că știa că este inutil. Indiferent dacă scria JOS CU BIG BROTHER sau dacă s-ar fi abținut să scrie asta, nu era nicio diferență. Fie că continuat cu jurnalul, fie că nu, nu era nicio diferență. Poliția Gândirii l-ar fi considerat la fel. El a comis – ar fi comis chiar dacă nu ar fi scris niciodată pe hârtie – crima esențială care le conținut toate celelalte, în sine. Crimagândirii, au numit-o. Crimagândirii nu era un lucru care putea fi ascuns pentru totdeauna. S-ar putea să te eschivezi cu succes pentru un timp, chiar și ani de zile, dar mai devreme sau mai târziu ajungeau să te prindă.

Era întotdeauna noaptea – arestările aveau loc invariabil noaptea. O trezire bruscă din somn, mâna aspră care te bate pe umăr, luminile orbindu-te, inelul fețelor dure din jurul patului. În marea majoritate a cazurilor, nu exista niciun proces, niciun raport de arestare. Oamenii pur și simplu dispăreau, întotdeauna în timpul nopții. Numele tău era șters din registre, fiecare înregistrare a tot ce ai făcut vreodată era ștearsă, existența ta de odinioară era negata și apoi uitată. Ai fost abolit, anihilat: VAPORIZAT era cuvântul obișnuit.

Pentru o clipă fu cuprins de un fel de isterie. Începu să scrie într-o mâzgălire grăbită, dezordonată:

mă vor împușca nu-mi pasă mă vor împușca în ceafă nu-mi pasă jos cu big brother ei întotdeauna te împușcă în ceafă nu-mi pasă jos cu big brother — —

Se lăsă pe spate în scaun, ușor rușinat de el însuși, și lăsă pixul. În clipa următoare a început violent. S-a auzit o bătaie în uşă.

Deja! Stătea nemișcat ca un șoarece, în speranța zadarnică că, oricine ar fi, s-ar putea să plece după o singură încercare. Dar nu, ciocănitul s-a repetat. Cel mai rău lucru ar fi să întârzii. Inima îi bătea ca o tobă, dar fața lui, din obiceiul îndelungat, era probabil lipsită de expresie. Se ridică și se deplasă cu greutate spre uşă.

Sursa: George Orwell – 1984. Traducere Nicolae Sfetcu. © 2021 MultiMedia Publishing

ABC Scurte povestiri - Carte pentru copii
ABC Scurte povestiri – Carte pentru copii

Jules Lemaitre iubea foarte mult copiii. El însuși avea, cât timp a fost profesor la Grenoble, o fiică, Madeleine, care a murit după o lună și el nu s-a consolat niciodată. Mai târziu a devenit un naș delicios pentru mulți … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $2,99 Selectează opțiunile
Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice
Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice

Principalele aspecte psihologice și filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum și tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-și transmite mesajele spectatorului. În ”Introducere” prezint pe scurt elementele relevante din biografia lui Tarkovski și o prezentare generală … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $0,00$2,19 Selectează opțiunile
Short Stories for Children (Povestiri pentru copii) - Anthology (Antologie)
Short Stories for Children (Povestiri pentru copii) – Anthology (Antologie)

Bilingual English/Romanian Book (Carte bilingvă engleză/română) Translator (Traducător): Nicolae Sfetcu A collection of short stories for children selected from the most beautiful stories written by famous authors from around the world. (O colecție de scurte povestiri pentru copii selectate dintre … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $4,99 Selectează opțiunile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.