Eneadele lui Plotinus este documentul principal și clasic al neoplatonismului. Ca formă de misticism, conține părți teoretice și practice. Părțile teoretice tratează originea superioară a sufletului uman, arătând cum s-a depărtat de prima stare. Părțile practice arată felul în care sufletul se poate întoarce din nou la Etern și Suprem. Sistemul poate fi împărțit între lumea invizibilă și lumea fenomenală, prima care conține Unu transcendent din care emană o esență eternă, perfectă (nous sau intelect), care, la rândul său, produce anima mundi.
Unul
Pentru Plotinus, primul principiu al realității este „Unul”, o subzistență extrem de simplă, inefabilă, de necunoscut, care este atât sursa creatoare, cât și sfârșitul teleologic al tuturor lucrurilor existente. Deși, corect vorbind, nu există un nume potrivit pentru primul principiu, cele mai adecvate denumiri sunt „Unul” sau „Bunul”. Unul este atât de simplu, încât nici nu se poate spune că există sau că este o ființă. Mai degrabă, principiul creator al tuturor lucrurilor este dincolo de a fi, noțiune care este derivată din Cartea a VI-a a Republicii, când, în cursul celebrei sale analogii despre soare, Platon spune că binele este dincolo de a fi (ἐπέκεινα τῆς οὐσίας) în putere și demnitate. În modelul de realitate al lui Plotinus, Unul este cauza restului realității, care ia forma a două „ipostaze” sau substanțe ulterioare: Nous și Sufletul. Deși neoplatoniștii după Plotin au aderat la schema sa cosmologică în conturul său cel mai general, evoluțiile ulterioare ale tradiției s-au îndepărtat în mod substanțial de învățăturile lui Plotinus în ceea ce privește problemele filozofice semnificative, precum natura răului.
Emanații
De la Unul a emanat restul universului ca o secvență de ființe mai mici.
Demiurg sau Nous
Ființa inițială emană inițial, sau elimină, nous, care este o imagine perfectă a Unului și arhetipul tuturor lucrurilor existente. Este simultan atât ființă, cât și gândire, idee și lume ideală. Ca imagine, nous corespunde perfect cu Unul, dar ca derivat, este cu totul diferit. Ceea ce înțelege Plotinus prin nous este sfera cea mai înaltă accesibilă minții umane, fiind în același timp un intelect pur. Nous este cea mai critică componentă a idealismului, neoplatonismul fiind o formă pură de idealism. Demiurgul (nous) este energia, sau ergon (funcționează), care se manifestă sau organizează lumea materială în sensibilitate.
Anima mundi
Imaginea și produsul nous nemișcat este anima mundi, care, potrivit lui Plotinus, este imaterial ca nous. Relația sa cu nous este aceeași cu cea a lui nous cu Unul. Acesta se află între nous și lumea fenomenală, și este pătruns și iluminat de primul, dar este și în contact cu cel de-al doilea. Nous / spirit este indivizibil; anima mundi poate să-și păstreze unitatea și să rămână în nous, dar, în același timp, are puterea de a se uni cu lumea corporală și de a fi astfel dezintegrat. Prin urmare, ocupă o poziție intermediară. Ca un singur anima mundi, el aparține în esență și destinație lumii inteligibile; dar cuprinde și nenumărate suflete individuale; și acestea își pot permite fie să fie informate de nous, fie să se abată de la nous și să aleagă lumea fenomenală și să se piardă pe tărâmul simțurilor și al finitului.
Lumea fenomenală
Sufletul, ca esență mișcătoare, generează lumea corporală sau fenomenală. Această lume ar trebui să fie atât de pătrunsă de suflet încât diferitele sale părți ar trebui să rămână în perfectă armonie. Plotinus nu este dualist în același sens ca sectele precum gnosticii; în schimb, admiră frumusețea și splendoarea lumii. Atâta timp cât ideea guvernează materia sau sufletul guvernează trupul, lumea este corectă și bună. Este o imagine – deși o imagine umbrită – a lumii superioare, iar gradele de mai bine și mai rău în ea sunt esențiale pentru armonia întregului. Dar, în lumea fenomenală, unitatea și armonia sunt înlocuite de ceartă sau discordie; rezultatul este un conflict, o devenire și dispariție, o existență iluzivă. Iar motivul acestei stări de lucruri este că trupurile se sprijină pe un substrat al materiei. Materia este nedeterminatul: cel fără calități. Dacă este lipsită de formă și idee, este rea; ca fiind capabilă de formă, este neutruă. Răul este înțeles ca un parazit, neavând existența sa proprie (paraphipostaza), un rezultat inevitabil al Universului, având o „altă” necesitate, ca factor de armonizare.
Ierarhie cerească
Ulterior, filozofii neoplatonici, în special Iamblichus, au adăugat sute de ființe intermediare, cum ar fi zei, îngeri, demoni și alte ființe ca mediatori între Unul și umanitate. Zeii neoplatoniști sunt ființe omni-perfecte și nu afișează comportamentul amoral obișnuit asociat cu reprezentările lor în mituri.
- Unul: Dumnezeu, Bunul. Transcendent și inefabil.
- Zeii Hipercosmici: cei care fac Esența, Viața și Sufletul
- Demiurgul: Creatorul
- Zeii Cosmici: cei care fac ființa, natura și materia – inclusiv zeii cunoscuți de noi din religia clasică.
Rău
Neoplatoniștii nu credeau într-o existență independentă a răului. Au comparat-o cu întunericul, care nu există în sine ci doar ca absență a luminii. La fel, și răul este pur și simplu absența binelui. Lucrurile sunt bune în măsura în care există; ele sunt rele numai în măsura în care sunt imperfecte, lipsindu-le unele bunuri pe care ar trebui să le aibă.
Întoarcerea la Unul
Neoplatoniștii credeau că perfecțiunea și fericirea umană erau realizabile în această lume, fără a aștepta o viață ulterioară. Perfecțiunea și fericirea – văzute ca sinonime – ar putea fi obținute prin contemplare filozofică.
Toți oamenii se întorc la Unul, de la care au emanat.
Neoplatoniștii credeau în preexistența și nemurirea sufletului. Sufletul uman este format dintr-un suflet irațional inferior și un suflet rațional superior (mintea), ambele putând fi considerate puteri diferite ale unui singur suflet. S-a afirmat pe larg că sufletul posedă un „vehicul”, reprezentând nemurirea sufletului uman și permițând revenirea la Unul după moarte. După moartea trupească, sufletul își ia un nivel în viața de apoi corespunzător nivelului la care a trăit în timpul vieții sale pământești. Neoplatoniștii credeau în principiul reîncarnării. Deși sufletele cele mai curate și sfinte ar locui în regiunile cele mai înalte, sufletul impur va suferi o purificare, înainte de a coborî din nou, pentru a fi reîncarnat într-un corp nou, poate în formă animală. Plotinus credea că un suflet poate fi reîncarnat într-un alt om sau chiar într-un alt fel de animal. Cu toate acestea, Porfir a susținut, în schimb, că sufletele umane erau reîncarnate doar în alți oameni. Un suflet care s-a întors la Unul realizează unirea cu sufletul universal cosmic și nu coboară din nou; cel puțin, nu în această perioadă mondială.
Lasă un răspuns