(Migranții din Orientul Mijlociu trec prin Slovenia pe drumul spre Germania, 22 octombrie 2015)
Un argument împotriva imigrației este dezechilibrarea economiei, care nu ar putea suporta un surplus de forță de muncă, excluzând uneori doar imigranții din anumite țări, datorită diferențelor culturale care nu va permite o integrare economică (inclusiv din motive etice). De multe ori motivul real este, de fapt, competitivitatea. Pe de altă parte, firmele pot apela la o forță de muncă mai ieftină, și va crește cererea de produse și servicii. Ideea preponderentă este că economia globală nu va avea decât de câștigat. Susținătorii imigrației compară reticențele imigrației forței de muncă din Africa în țările din Europa cu reticențele activității femeilor în domenii rezervate în mod tradițional bărbaților. De aici problema etică dacă această reticență este morală. Dar nu vorbesc nimic despre reducerea drastică a imigrației în SUA bazată pe criterii de naționalitate. Dimpotrivă, se face comparație cu muncitorii din Mexic, despre care spune că ar fi moral să li se interzică imigrarea în SUA dacă muncitorii americani nu vor face față competiției (S. Macedo, “The Moral Dilemma of U.S. Immigration Policy: Open Borders Versus Social Justice?” Debating Immigration, 2007). Nimic despre interdicția imigrației din țările africane.
Christopher Heath Wellman, în „Immigration„, The Stanford Encyclopedia of Philosophy, 2015, dă ca exemplu de bune practici asistența socială și educațională acordată șomerilor, dar acest exemplu nu se aplică în mod necesar imigranților. Concluzia articolului este că nu este moral să interzici imigrația.
Un alt argument pentru închiderea granițelor este distribuția bugetului pentru asistență socială și sănătate. Suedia și Canada ar trebui, astfel, să interzică imigrația pentru a bloca accesul străinilor la beneficiile sociale.. Un aflux outernic de imigranți ar duce la insuficiența bugetelor alocate pentru asistență socială și de sănătate.
Wellman este de acord că așa s-ar întâmpla, dat afirmă că aceasta nu ar putea fi o justificare pentru țările respective, pentru că nu s-ar mai respecta drepturile imigranților de liberă mișcare. Cea mai bună opțiune ar fi considerată, totuși, o cale de mijloc, prin întârzierea cu câțiva ani sau chiar anularea acordării de beneficii sociale imigranților, până când aceștia nu vor avea o contribuție socială minimă, prin munca prestată.
Dar, susține autorul, nu toate țările ar avea acest drept de a personaliza politicile proprii de imigrație; doar țările bogate ar putea face acest lucru, ”atâta timp cât lumea se caracterizează printr-o profundă inegalitate internațională”.
Lasă un răspuns