Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au semnat un protocol de colaborare pentru combaterea reclamelor mincinoase sau înşelătoare.
Deşi se doreşte a se crea impresia că această iniţiativă aparţine pe deplin celor două instituţii, ea este impusă în fapt de noile reglementări ale Uniunii Europene care conţine prevederi specifice privind protecţia consumatorilor şi o listă neagră cu practicile publicitare interzise, precum reclamele ispititoare, ofertele gratuite mincinoase, adresarea directă către copii, afirmaţii false despre puteri curative, advertoriale, scheme piramidale, premii false, impresii eronate privind drepturile consumatorilor, oferte fals limitate, instrucţiuni de întreţinere în alte limbi, vânzări inerţiale, şi garanţii false pentru alte ţări.
Ar fi bine să mă înşel, dar eu cred că acest protocol este un act pur formal, deoarece nu îşi vor permite să închidă robinetul cu bani pentru o mulţime de emisiuni în care se apelează la telefraieri, precum concursurile interactive TV.
Lasă un răspuns