Home » Articole » Articole » Societate » Sociologie » Indiferenţa

Indiferenţa

postat în: Sociologie, Activism 0

Petru Ababii
Email: petruababii47@gmail.com
s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova

Indiferenţa a fost şi este un atribut caracteristic omului tuturor timpurilor. Persistă ideea că ea îl ocroteşte pe om de rele şi-i asigură o viaţă satisfăcătoare şi liniştită.  Dar să fie indiferenţa atât de inocentă, paşnică şi mulţumitoare? S-ar părea că indiferenţa este îndreptată de la persoană către altă persoană, adică faţă de cineva sau faţă de ceva. Însă la o analiză mai atentă vom descoperi, că omul indiferent este un egoist, poate  cel mai egoist dintre toţi oamenii pentru că, cât  ar părea de paradoxal, el porneşte  în primul rând în definitiv împotriva fiinţei sale. Căci, nu vom putea descoperi un indiferent, care să nu se îngrijoreze  în cât de mică măsură  de bunăstarea proprie. Cei mai mulţi dintre ei fac acest lucru cu multă stăruinţă şi cu foarte multă pasiune.

În prim planul omului indiferent se găseşte Eu-l, nu în forma unui egocentrism luminat, care presupune ocrotirea şi înmulţirea valorilor sale spirituale, ci sub forma unui egocentrism întunecat, caracterizat prin satisfacerea preponderentă pe contul său sau al altora a tuturor plăcerilor corpului. Ori, a te îngriji de suflet înseamnă, în acelaşi timp, a te îngriji şi de trup, dar numai în măsura în care acesta să servească drept un lăcaş bun de viaţă pentru el. Însă indiferentul se preocupă de trupul său mai mult decât îi este necesar sufletului, făcând ca trupul  să devină un lăcaş rău pentru  acesta.

Din acest motiv el este  un egoist incurabil, deoarece, slujindu-şi trupul, nu numai că nu se îngrijeşte şi de suflet, dar dinpotrivă,  îl neglijează şi îl înstrăinează. Prin acest fapt egoismul devine agresiv şi prin urmare şi intolerant, căci omul va căuta să-şi satisfacă plăcerile corpului,  bazându-se nu numai pe bunurile şi aptitudinile proprii, dar în primul rând pe seama bunurilor semenilor săi, silindu-i într-un fel sau altul să i le cedeze. Astfel fiind un egoist faţă de sine, indiferentul se transformă şi într-un egoist şi faţă de cei care-l înconjoară.

În acelaşi timp, a răspunde la toate plăcerile trupului înseamnă  a trece peste necesităţile stricte ale acestuia, şi a deveni şi orgolios, sau pe seama propriei fiinţe, care este astfel suprasolicitată, şi în consecinţă impusă să sufere, sau pe seama altor oameni, făcându-i şi pe aceştea să îndure pe nedrept. În felul acesta orgoliul se dovedeşte a fi o împovărare a trupului, dar şi a sufletului cu tot felul de suferinţe, care sunt consecinţele păcatelor săvârşite de omul indiferent.  Fiind, deci, şi un  orgolios indiferentul este în acelaşi timp şi o fiinţă coruptă, căci el impune sufletul să slujească trupul încărcat cu păcate,  folosind fără merite calităţile statornice ale  lui.

Concomitent el  poate corupe şi pe cei din jurul său, deoarece indiferenţa este foarte molipsitoare.  În sfârşit,  indiferentul este  un soi de trădător în esenţă pasiv, deoarece el aduce ofrandă sufletul pe altarul plăcerilor corpului, îngrădind în mod brutal  funcţiile lui purificatoare. Prin aceasta omul indiferent îl trădează pe Dumnezeu. Mai mult decât atât, indiferenţa transformă personalitatea umană într-un individ oarecare. Prin ea omul nu mai constituie o diferenţă în raport  cu mulţimea de indivizi purtători de acelaşi viciu, ci o fiinţă nediferenţiată, adică indiferentă. Indiferenţii alcătuiesc cel mai numeros  „popor” de pe Pământ.

Ei au transformat istoria din una paşnică în una plină de teroare. Prin indiferenţă răul lucrează pe pământ şi în lume, fiind folosit şi manipulat după bunul plac de  cei mai orgolioşi, egoişti, corupţi şi trădători de valori spirituale  dintre indiferenţi – căpeteniile lor. Fiind indiferent, omul săvârşeşte unul dintre cele mai mari păcate îndreptate  împotriva propriei persoane, pentru că el include caracteristicile cele mai negative pe care le poartă cu sine indiferenţa: egoismul, orgoliul, corupţia şi trădarea. Iată de ce indiferenţa roade ca un cari fiinţa umană, îngrădindu-i mişcarea înainte

Privind în jur vom vedea o mare de indiferenţă. Şi să ne mai mirăm de ce r. Moldova este cel mai sărac stat din Europa? Pentru a vă convinge cât de răspândită este ea,  închipuiţi-vă pe străzile localităţii D-re o demonstraţie la care să participe câteva sute, sau cel puţin câteva zeci de oameni, lozincile cărora să fie următoarele: „ Jos corupţia din justiţie!,  ,  „Jos mâniile de pe istoria adevărată a românilor şi  limbii române !”;   sau ce ar fi şi mai şi „ Încetaţi războiul din Ucraina!„ ; „Opriţi încălzirea globală a climei!”; „ Jos dictatura comunistă din Coreea de Nord şi din Cuba!” etc.   Nu vă puteţi închipui ? Nici eu.

 

© 2024 Petru Ababii. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *