Schimbările climatice au fost o problemă politică majoră pe tot globul, iar mișcările privind schimbările climatice la nivel internațional și național au fost văzute ca o componentă critică a schimbării sociale. Studiile sociologice au evidențiat că instituțiile societății civile pot juca un rol critic în demararea schimbării sociale prin mobilizarea cetățenilor. Interacțiunile societății civile au avut loc în afara acțiunilor pieței sau guvernamentale, iar importanța lor a fost recunoscută de IPCC, care a subliniat că astfel de mișcări pot schimba politica prin trei acțiuni: susținerea politicilor, cercetarea politicilor și deschiderea spațiului pentru reforme politice. Mișcările au schimbat peisajul social într-un mod de bază prin încadrarea plângerilor într-o manieră rezonantă: oferind definiții ale problemelor, îndreptând vina și responsabilitatea și examinând opțiunile de rezolvare a problemelor ridicate. Cu toate acestea, efortul singur a fost inadecvat fără mobilizarea capitalului uman și financiar pentru schimbarea socială, de exemplu, schimbări în rezultatele politicilor, înființarea de noi instituții și regimuri internaționale. Transformarea a venit și de sus în jos, condusă de obicei de instituții consacrate. Cu toate acestea, aceste abordări de sus în jos au avut tendința de a-i favoriza pe cei puternici și bogați, care au putut să-și asigure avantaje politice prin manipularea opiniei publice. Cu toate acestea, mișcările și oportunitățile politice au fost dependente de contextele socio-politice în care au funcționat, iar acestea pot influența factori care determină succesul sau eșecul.
Sprijinul public pentru schimbările climatice a fost un factor important care a modelat răspunsul societății. Deși unele cercetări au raportat o dimensiune psihologică puternică a opiniilor privind schimbările climatice, sociologia a căutat să explice modul în care opinia publică poate fi modelată de forțele multidimensionale mai mari ale factorilor sociali, economici, culturali, politici și de mediu. Acești factori multidimensionali au fost dinamici și diferențiați, acoperind o serie de probleme, credințe, atitudini, percepții, gânduri și preocupări. Contrastul dintre descoperirile de pionierat din Sondajul Gallup privind sănătatea planetei din 1992, care a examinat preocupările cu privire la mediu în națiunile mai bogate și mai sărace, și Studiul Valorilor Mondiale, care a examinat valorile postmaterialiste/materialiste la nivel individual, față de Sondajele recente au arătat indicii unei tendințe în creștere spre o mai mare conștientizare și înțelegere a schimbărilor climatice. Această înțelegere a inclus preocupări mai mari cu privire la schimbările climatice și sprijin general pentru politicile care au abordat problemele asociate. Shwom și colab. a dedus din aceste studii că preocupările de mediu, influențate de gen și orientarea politică, au fost predictori consecvenți ai opiniilor privind schimbările climatice, în timp ce vârsta și educația au fost factori mai puțin consecvenți. O varietate de perspective teoretice care au izvorât din aceste studii au au încercat să explice acest fenomen. Acestea au inclus teoria socializării de gen, valorile postmaterialiste, teoria culturală a riscului și teoria valori-credințe-norme. Aceste teorii psihologice sociale au sugerat nu numai că opiniile publice diferite au fost centrate la nivel individual, ci și că schimbările în opinia publică pot fi influențate de alți factori, cu impact semnificativ din acoperirea media și măsura în care se acordă importanță problemei schimbărilor climatice. Alte evenimente publice cum ar fi războaiele, șomajul și prosperitatea economică au concurat cu schimbările climatice pentru preocuparea publicului și, cel mai important, a existat ocazional o polarizare a problemelor schimbărilor climatice care a avut tendința de a influența opinia publică. Prin urmare, în lumina modului în care opinia publică a fost influențată, Habermas a sugerat că comunicarea publică continuă a fost necesară pentru a menține sprijinul în fața campaniilor de mesaje opuse.
În ciuda consensului general asupra daunelor încălzirii globale și schimbărilor climatice, discursul nu a atins un consens universal. Contramișcarea împotriva schimbărilor climatice își are rădăcinile în viziunea antropocentrică asupra lumii naturale, care a fost creată pentru uz uman. Impactul acestui fapt s-a intensificat odată cu progresele în știință și tehnologie, împreună cu revoluția industrială condusă de capitalism. Odată cu creșterea neoliberalismului și a piețelor sale mondiale libere și nereglementate, schimbările climatice s-au prezentat ca o problemă în creștere. Nu este o coincidență că mobilizarea împotriva schimbărilor climatice a apărut pentru a nega existența problemelor care stau la baza acesteia. Mișcările conservatoare și cele cu agende neoliberale industriale au blocat în mare măsură elaborarea politicilor privind schimbările climatice. Fără a ataca direct politica privind schimbările climatice, conservatorii și aliații lor industriali au folosit „a doua dimensiune a puterii”, care a încercat să se opună inputurilor care le afectează direct interesele politice și economice. Folosirea de strategii precum incertitudinea în producție a subminat rapoartele științifice prin evidențierea inadecvării dovezilor și contestând metodologiile și analizele. Dunlap și McCright au promovat ideea că oamenii de știință care se opuneau aveau scopul explicit de a genera incertitudine prin exploatarea complexității investigației științifice. Provocările acestor oameni de știință au avut două scopuri: (1) să submineze validitatea și legitimitatea schimbărilor climatice și (2) să atace autoritatea și integritatea persoanelor sau a altor grupuri de oameni de știință. Pe lângă negările oamenilor de știință, industriașii, media, politicienii și grupurile de campanie s-au organizat pentru a contracara rețelele de advocacy la nivel global și național.
Sursa: Islam, M.S.; Kieu, E. Sociological Perspectives on Climate Change and Society: A Review. Climate 2021, 9, 7. https://doi.org/10.3390/cli9010007. Licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu
Lasă un răspuns