Înainte de a dezvolta teoria relativității generale, Einstein era preocupat de problemele apărute în fizica clasică prin descoperirea de către Planck a constantei sale energetice eponime în 1900. Împreună cu alți fizicieni, a aderat la concepția lui Mach printr-o proclamație de formare a unei „Societăți pentru filosofia pozitivistă”, în 1912, pentru o „viziune globală bazată pe faptele materiale acumulate în științele individuale”. Spre finele vieții, Einstein a recunoscut influența profundă exercitată asupra sa de școala de mecanică și ”poziția epistemologică” a lui Mach. Aceste influențe se regăsesc în definirea simultaneității din teoria specială a relativității, prin sincronizarea ceasurilor, și ulterior în relativitatea generală.
Ideea lui Mach, că masa și mișcarea inerțială a corpului rezultă din influența tuturor celorlalte mase înconjurătoare (eliminând astfel conceptul de spațiu absolut) influențat cel mai mult pe Einstein în elaborarea relativității generale. Generalizarea sa impunea ca legile naturii să fie complet independente de starea de mișcare a oricărui sistem de referință ales. Într-un necrolog pentru Mach scris imediat după finalizarea prezentării teoriei generale a relativității în 1916 recunoștea faptul că mecanica lui Mach a grăbit cu cel puțin jumătate de secol apariția acestei teorii.
Conform epistemologiei fenomenaliste a lui Mach, adoptată de Einstein, verificările spațiu-timp implică exclusiv verificări ale coincidențelor (senzațiile percepute în mod direct sunt singurele reale și cognoscibile). Această concepție a fost caracterizată de adepții lui Mach ca în deplină concordanță cu punctul de vedere al lui Mach, cel mai bine caracterizat ca pozitivism relativist.
Criticii concepțiilor machiene consideră însă că observațiile respective ale lui Einstein au fost doar referiri eliptice la așa-numitul ”argument al găurii”, complet reconstruit doar din corespondența sa privată: pentru o teorie general covariantă, nicio realitate fizică nu se acumulează în „spațiul gol” în absența câmpurilor fizice. Această interpretare nu este o susținere a fenomenalismului pozitivist.
Timp de câțiva ani, Einstein a încercat să implementeze complet programul lui Mach pentru relativizarea tuturor efectelor inerțiale. În 1918, Einstein a delimitat ceea ce el a numit principiul lui Mach (cerința pentru câmpul metric, responsabil pentru proprietățile gravitațional-inerțiale ale corpurilor, să fie determinată în întregime de tensorul energetic-impuls din partea dreaptă a ecuațiilor sale) de principiul relativității generale interpretat în mod greșit drept principiul covarianței generale. Împreună cu principiul echivalentei, Einstein a afirmat ca cele trei principii erau cei trei piloni pe care s-a bazat teoria sa, chiar daca nu puteau fi considerați complet independenți între ei.
Activitatea principală de cercetare a lui Einstein s-a deplasat, după 1919, spre unei teorii geometrice care să unifice gravitația și electromagnetismul, îndepărtându-se de pozitivism și de concepțiile filosofice machiene.
Sursa: Ryckman, Thomas A., „Early Philosophical Interpretations of General Relativity”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Spring 2018 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/spr2018/entries/genrel-early/>
.</p>
Lasă un răspuns