Prezentarea pruncului Isus în Templu: Lc 2, 22-40, după cum arată denumirea apuseană (de după 1960) a sărbătorii: „Prezentarea Domnului”. Denumirea răsăriteană de „Întâmpinarea Domnului” exprimă faptul că Mesia vine în Templul său şi-l întâlneşte pe Poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de Simeon şi Anna. În Apus, în trecut, era văzută mai ales ca o sărbătoare a Maicii Domnului, fiind numită, până în 1960, „Purificarea Mariei”, cu referire la Legea iudaică: Lev 12.
Semnificaţia sărbătorii este dată de Christos ca lumină a neamurilor. Christos aduce lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat. Creştinii trebuie să ducă această lumină în lume, dat fiind că împărtăşesc misiunea şi viaţa lui Christos. El a împlinit acest lucru pentru noi, prin moartea sa, prin care a nimicit puterea răului. Christos a devenit asemenea nouă prin întrupare şi, deoarece El însuşi a fost ispitit, îi ajută pe toţi cei care sunt ispitiţi.
(Text Wikipedia)
Lasă un răspuns