(Căpitanul de Clieu face cunoscută băutura sa cu apă şi plante de cafea adusă în Martinica)
Două încercări nereuşite au fost făcute pentru a transporta în Antile plantele cultivate din seminţele copacului prezentat lui Ludovic XIV, dar onoarea succesului final a fost câştigată de un tânăr din normand, Gabriel Mathieu de Clieu, un ofiţer de marină care servea în acel moment în calitate de căpitan de infanterie în Martinica. Povestea succesului lui de Clieu este capitolul cel mai romantic din istoria propagării plantei de cafea.
Afacerile sale personale chemându-l în Franţa, de Clieu a conceput ideea de a utiliza cursa de întoarcere pentru a introduce cultivarea cafelei în Martinica. Prima dificultate consta în obţinerea mai multor plante care apoi să fie cultivate in Paris, o altă dificultate fiind depăşită prin mijlocirea lui de Chirac, medic regal, sau, în conformitate cu o scrisoare scrisă de de Clieu însuşi, prin birourile binevoitoare ale unei doamnă de calitate pe care de Chirac nu a putut să o refuze. Plantele selectate au fost ţinute la Rochefort de Bégon, comisar al departamentului, până la plecarea lui de Clieu pentru Martinica. În ceea ce priveşte data exactă a sosirii lui de Clieu la Martinica cu plantele de cafea, există mai multe opinii divergente. Unele autorităţi consideră data ca fiind 1720, altele 1723. Jardin sugerează că diferenţa în dateă poate apărea de la de Clieu care, printr-o perseverenţă demnă de laudă, a făcut călătoria de două ori. Prima dată, conform lui Jardin, plantele au murit, dar a doua oară de Clieu a plantat seminţele atunci când a părăsit Franţa şi acestea au supravieţuit, întrucât acesta ar fi udat plantele cu raţia lui săracă de apă pentru a le păstra în viaţă. Nicio referire la o călătorie precedentă nu se face de către de Clieu în numele său, conform unei scrisori din Année Littéraire în 1774. De asemenea, există o diferenţă de opinie cu privire la faptul că de Clieu ar fi ajuns cu una sau trei plante. El însuşi spune „una” în scrisoarea menţionată.
Potrivit datelor cele mai de încredere, de Clieu s-a îmbarcat la Nantes, în 1723. El a ascuns planta sa preţioasă într-o cutie acoperită cu o rama de sticla pentru a absorbi razele de soare şi, astfel, să păstreze mai bine căldura înmagazinată, pentru zile cu nori. Printre pasageri, o persoană, invidioasă pe tânărul ofiţer, a făcut tot ce a stat în puterea sa pentru a obţine pentru ea însăşi gloria succesului. Din fericire, tentativa lui nu a avut efectul scontat.
„Este inutil”, scrie de Clieu în scrisoarea sa către Année Littéraire, „să povestesc în detaliu grija infinită pe care am fost obligat să o revers asupra acestei plante delicate în timpul unei călătorii lungi, şi dificultăţile pe care le- am întâmpinat în salvarea ei din mâinile unui om care, în mod josnic, gelos pe bucuria pe care eram pe punctul de a o gusta, prin a servi ţara mea, şi fiind în imposibilitatea de a mă lipsi de această plantă de cafea, a încercat să o rupă.”
Nava care a transportat pe de Clieu a fost o navă comercială, şi multe au fost dificultăţile întâmpinate de pasageri şi echipajul. Abia scăpată de un corsar din Tunis, nava a fost ameninţată de o furtună violentă, dar au ajuns în cele din urmă într-o zonă calmă care s-a dovedit mai înspăimântătoare decât toate celelalte probleme de până atunci. Apa potabilă era aproape epuizată, iar ceea ce a rămas a fost raţionalizată pentru restul călătoriei.
„Peste o lună am fost obligat să împart mica raţie de apă atribuită mie cu planta de cafea în care îmi pusesem speranţele mele cele mai mari, şi care a fost sursa mea de bucurie.” Multe poveşti au fost scrise şi cântece au fost cântate slăvind acest sacrificiu generos care a făcut nemuritor numele de Clieu.
Ajuns în Martinica, de Clieu a plantat planta sa preţioasă pe proprietatea sa din Prêcheur, unul dintre cantoanele de pe insulă, unde, spune Raynal, „s-a înmulţit cu o rapiditate extraordinară şi a avut succes.” Din răsadurile acestei plante provin cele mai multe dintre plantele de cafea ale Antilelor. Prima recoltă a fost obţinută în 1726.
(Omar şi miraculoasa pasăre a cafelei)
De Clieu descrie sosirea lui, după cum urmează:
”Ajuns acasă, prima mea grijă a fost să stabilizez planta, în zona din grădina mea cea mai favorabilă pentru creşterea acesteia . Deşi ţinută la vedere, m-am temut de multe ori să nu fie furată, şi am fost în cele din urmă obligat să o înconjur cu spini şi să angajez un paznic pentru ea, până când a ajuns la maturitate … această plantă preţioasă, care mi-a fost cu atât mai dragă cu cât a trebuit să înfrunt o serie de pericole şi mi-am făcut o mulţime de griji pentru ea.”
Astfel mica plantă străină a prosperat într-o ţară îndepărtată, păzită zi şi noapte de sclavi credincioşi. O plantă atât de mică să producă în cele din urmă toate bogăţiile insulelor Indiei de Vest şi regiunilor limitrofe Golfului Mexic! Ce lux, ce viitoare plăceri şi delectări, rezultate din acest mărunt talent lăsat în grija unui om de o rară viziune şi simpatie, intelectual fin, încărcat de spiritul adevăratei dragoste pentru semenii săi! Sunt extrem de rari oamenii în întreaga istorie care să fie capabili de o faptă bună făcută prin sacrificiu pentru a servi întreaga umanitate .
De Clieu descrie astfel evenimentele care au urmat rapid după introducerea cafelei în Martinica, cu referire în special la cutremurul din 1727:
”Succesul a depăşit speranţele mele. Am adunat aproximativ două kilograme de seminţe pe care le-am distribuite printre toţi cei care m-am gândit că ar fi cei mai capabili să aibă grijă de plante pentru prosperitatea lor.
Prima recoltă a fost foarte abundentă, cu cea de a doua a fost posibil să extind şi mai mult cultivarea, dar ceea ce a favorizat multiplicarea cel mai mult a fost faptul că doi ani după aceea toţi copacii de cacao din ţară, care au fost principala resursă şi ocupaţie a locuitorilor din zonă, au fost dezrădăcinaţi şi distruşi total de furtuni groaznice însoţite de o inundaţie care a scufundat toata zona în care erau plantaţi aceşti copaci, teren care a fost imediat ocupat de plantaţiile de cafea de către localnici. Acestea au crescut formidabil şi ne-au permis să trimitem plante la Santo Domingo, Guadelupa, precum şi pe alte insule adiacente, de atunci acestea fiind cultivate cu succes .”
Prin 1777 erau 18.791.680 arbori de cafea în Martinica.
De Clieu s-a născut în Angléqueville – sur – Saane, Seine – Inférieure ( Normandia ), în 1686 sau 1688. În 1705 el a fost cadet pe o navă.. În 1718 a devenit Cavaler al St Louis, în 1720 a fost făcut căpitan de infanterie, în 1726 maior de infanterie, în 1733 a fost numit locotenent de navă, în 1737 a devenit guvernator în Guadelupa, în 1746 a fost căpitan de vas, în 1750 a fost numit comandant de onoare al Ordinului St Louis, în 1752 s-a retras cu o pensie de 6.000 de franci , în 1753 a reintrat în serviciul naval, în 1760 s-a retras din nou, cu o pensie de 2000 de franci .
În 1746 de Clieu s-a întors în Franţa, a fost prezentat lui Ludovic al XV-lea de către ministrul de marină, Rouille de Jour, ca „un ofiţer distins căruia coloniile, precum şi însăşi Franţa, şi comerţul în general, îi sunt îndatorate pentru cultivarea cafelei.”
Rapoarte regale din 1752 şi 1759 amintesc că prima industrie a cafelei s-a dezvoltat în Martinica, şi că De Clieu a fost distins pentru zelul său dezinteresat. În Mercure de France din decembrie 1774, a apărut următorul necrolog:
”Gabriel d’Erchigny de Clieu, fostul căpitan şi comandant de onoare al Ordinului Regal şi Militar din Saint Louis, a murit la Paris pe 30 noiembrie în al 88-lea an al vieţii sale.”
O notificare privind moartea sa a apărut, de asemenea, în Gazette de France din 5 decembrie 1774, o onoare rară în ambele cazuri.
Un istoric francez, Sidney Daney, a scris că De Clieu a murit în sărăcie, la St Pierre, la vârsta de 97 de ani, dar aceasta trebuie să fie o eroare, deşi nu apare nicăieri că la moartea sa el ar fi fost bogat. Daney spune:
Acest om generos a primit ca unică răsplată, pentru faptele sale nobile, satisfacţia de a vedea că această plantă, pentru a cărei conservare a arătat atât de mult devotament, prosperă în Antile. Ilustrul De Clieu este printre cei cărora Martinica îi datorează o reparaţie uriaşă.
(Kaldi şi caprele sale dansând – Legendara descoperire a băuturii de cafea – Desen aparţinând unui artist francez modern)
Daney spune, de asemenea, că în 1804 a existat o mişcare în Martinica pentru a ridica un monument pe locul unde De Clieu a cultivat prima sa plantă de cafea, dar că această iniţiativă nu s-a finalizat.
Pardon , în lucrarea sa La Martinique, spune:
„Onoare acestui om curajos! El a meritat-o de la toţi oamenii din cele două emisfere. Numele lui este demn de un loc lângă cel al lui Parmentier, care a adus în Franţa cartofi din Canada. Aceşti doi oameni au făcut un serviciu imens omenirii, iar memoria lor nu ar trebui să fie uitată, dar vai ! Îşi mai aminteşte cineva de ei?”
Tussac, în Flora de las Antillas, scriind despre De Clieu, spune: „Chiar dacă nu s-a ridicat niciun monument pentru acest călător care a adusa servicii omenirii, numele său ar trebui să rămână gravat în inima fiecărui colonist.”
În 1774 Année Littéraire a publicat un lung poem în onoarea lui De Clieu. În Gazette de France din 12 aprilie 1816, citim că D-l Donns, un olandez bogat şi un cunoscător de cafea, a onorat pe De Clieu pictând pe un serviciu de porţelan toate detaliile călătoriei sale şi rezultate sale fericite . „Am văzut cupe”, spune scriitorul, „care oferă mai multe detalii şi inscripţii în latină”.
Sinura referire la De Clieu în Martinica este grădina botanică de la Fort de France, care a fost deschisă în 1918 şi dedicată lui De Clieu , „a cărui memorie a fost prea mult timp lăsată în uitare.”
În 1715 cultivarea cafelei a fost introdusă pentru prima dată în Haiti şi Santo Domingo. Mai târziu au fost introduse plante mai rezistente din Martinica. În 1715-1717 Compania franceză a Indiilor a introdus cultivarea plantei în Insula de Bourbon (în prezent Réunion), cu ajutorul unui căpitan de vas pe nume Dufougeret – Grenier de la St Malo. A mers atât de bine încât nouă ani mai tarziu insula a început să exporte cafea .
Olandezii au adus introdus cultivarea cafelei la Surinam în 1718. Prima plantaţie de cafea din Brazilia a demarat la Pará, în 1723, cu plante aduse din Guyana Franceză, dar nu a fost un succes. Englezii au adus planta în Jamaica în 1730. În 1740 misionarii spanioli introduc cultivarea cafelei în Filipine din Java. În 1748 Don José Antonio Gelabert a introdus cafeaua în Cuba, aducând seminţele din Santo Domingo. În 1750, olandezii extind cultivarea plantei în Celebes. Cafeaua a fost introdusă în Guatemala prin anii 1750-1760. Cultivarea intensivă în Brazilia se datorează eforturilor iniţiale din coloniile portugheze din Pará şi Amazonas, în 1752. Porto Rico a început cultivarea cafelei aproximativ în 1755. În 1760 João Alberto Castello Branco a adus la Rio de Janeiro un arbore de cafea din Goa, India Portugheză. S-a răspândit vestea că solul şi clima din Brazilia sunt special adaptate pentru cultivarea de cafea. Molke, un călugăr belgian, a prezentat nişte seminţe la mănăstirea capucină de la Rio, în 1774. Mai târziu, episcopul de la Rio, Joachim Bruno, a ajuns cultivator al plantei şi a încurajat propagarea ei în Rio Minas, Espirito Santo, şi São Paulo. Călătorul spaniol Don Francisco Xavier Navarro este creditat cu introducerea cafelei în Costa Rica din Cuba, în 1779. În Venezuela, industria cafelei a început în apropiere de Caracas, de la un preot, José Antonio Mohedano, cu seminţe aduse din Martinica în 1784.
Cultivarea de cafea în Mexic a început în 1790, cu seminţe din Indiile de Vest. În 1817 Don Juan Antonio Gomez a instituit cultivarea intensivă în statul Vera Cruz. În 1825 cultivarea plantei a început în Insulele Hawaii cu seminţe din Rio de Janeiro. După cum s-a menţionat anterior, englezii au început să cultive cafea în India, în 1840. În 1852 cultivarea cafelei a început în Salvador cu plante aduse din Cuba. În anul 1878 englezii au început răspândirea cafelei în Africa Centrală britanică, dar abia din 1901 cultivarea cafelei a fost introdusă în Africa de Est britanică de la Réunion. In 1887 francezii au introdus planta în Tonkin, Indo – China. Cafeaua dezvoltată în Queensland, introdusă în 1896, a fost un succes de mică anvergură.
S-au făcut mai multe încercări de cultivare pe scară largă a cafelei şi în sudul Statelor Unite, dar fără succes. Se crede, totuşi, că condiţiile topografice şi climatice din California de Sud sunt favorabile pentru cultivarea ei.
Lasă un răspuns