În scrierile greceşti şi romane timpurii nu se menţionează nici planta de cafea, nici vreo băutură făcută din fructe de padure. Pietro Delia Valle (1586-1652), cu toate acestea, susţine că nepenthe, despre care Homer spune că Elena a adus-o cu ea din Egipt, şi care a pe care o folosea pentru alinarea durerilor, nu era nimic altceva decât cafea amestecată cu vin. Acest lucru este contestat de către M. Petit, un medic binecunoscut de la Paris, care a murit în 1687. Mai mulţi autori britanici de mai târziu, printre care poetul Sandys, Burton, şi Sir Henry Blount, au sugerat probabilitatea ca “supa neagră” a lacedemonienilor să fie cafea.
George Paschius, în tratatul său latin Noi descoperiri efectuate din perioada antică, tipărit la Leipzic în 1700, spune că el crede este vorba de cafea atunci când se vorbeşte de cele cinci măsuri de grâu prăjit incluse printre cadourile Abigail aduse lui David pentru a-i potoli mânia, după cum se spune în în Biblie, 1 Samuel, XXV, 18. Vulgata traduce cuvintele ebraice ssein kali prin sata polentea, care semnifică grâu, prăjit sau uscat prin foc.
Pierre Étienne Louis Dumant, pastor protestant elveţian şi autor, este de părere că este vorba de cafea (şi nu de linte, aşa cum alţii au presupus) în cazul supei roşii pentru care Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut. De asemenea, grâul prăjit pe care Boaz a ordonat să i se ofere lui Ruth a fost, fără îndoială, boabe de cafea.
Dufour menţionează ca o posibilă obiecţie faţă de cafea, că “utilizarea şi consumul boabelor de cafea au fost până acum interzise de Pitagora”, şi sugerează că boabele de cafea din Arabia sunt ceva diferit.
Scheuzer, în cartea sa Fizica sacră, spune că “turcii şi arabii fac, cu boabele de cafea, o băutură care poartă acelaşi nume, şi multe persoane folosesc ca un substitut făina de orz prăjit.” De aici aflăm că înlocuitorul de cafea este aproape la fel de vechi ca şi cafeaua în sine.
Lasă un răspuns