Filozofia contemporană a tehnologiei, în special teoria medierii, a neglijat în mare parte limba și a acordat puțină atenție contextului social-lingvistic în care se utilizează tehnologiile. Tehnologiile au o capacitate narativă: nu numai oamenii înțeleg tehnologiile prin narațiuni, ci și tehnologiile înseși co-constituie narațiuni și înțelegerea noastră a acestor narațiuni prin configurarea personajelor și a evenimentelor într-un întreg temporal semnificativ. Un cadru hermeneutic ne poate permite să clasificăm și să interpretăm tehnologiile în conformitate cu două distincții hermeneutice. În primul rând, luăm în considerare măsura în care tehnologiile se apropie de paradigma textului scris, prin evaluarea capacității lor de a configura în mod activ personajele și evenimentele într-un întreg semnificativ; introducând astfel un aspect lingvistic în teoria medierii tehnologice. În al doilea rând, se poate în considerare măsura în care tehnologiile au capacitatea de a abstracționa din timpul public de narațiune al personajelor și evenimentelor actuale prin construirea cvasi-caracterelor și cvasi-evenimentelor, introducând astfel societatea în concepția de mediere tehnologică. Aceasta ne poate conduce la o teorie a tehnologiilor narative care se învârte în jurul a patru categorii hermeneutice.
În criticile recente ale lucrărilor contemporane în filozofia tehnologiei care se concentrează asupra medierii, două preocupări principale par a fi predominante: neglijarea limbajului și neglijarea înțelegerii sociale în mediul uman cu tehnologia. De la „runda empirică” în filosofia tehnologiei, teoriile hermeneutice ale tehnologiei care oferă o critică a limbajului și tehnologiei au fost în mare parte respinse, sacrificând astfel analiza limbajului pentru analiza dimensiunii materiale a tehnologiei. Mai mult, deși a fost puternic împrumutată de la STS, filozofia tehnologiei (în special teoria medierii) a început să se concentreze asupra nivelului individual, asupra „modului în care subiectele și obiectele sunt coformate, mai degrabă decât modul în care societățile și obiectele sunt coformate” (Kaplan, 2009). Din acest motiv, nu a reușit să identifice modalitățile prin care relațiile „fiecare-cu-fiecare” sunt instanțiate, despre modul în care relațiile intersubiective sunt mediate de tehnologii
Urgența acestui demers este evidențiată prin discuții în afara filozofiei cu privire la modalitățile în care tehnologia și limba interacționează pentru a forma relații inter-subiective. În studiile juridice, Lawrence Lessig susține că arhitectura codului informatic reglementează relațiile noastre sociale într-un mod similar legii. În economie, sunt subliniate implicațiile limbajului de codare asupra conceptului economic al comunităților digitale. În domeniul informaticii, Bergstra și Leeuw (2013) iau în considerare modurile în care proiectarea de protocoale informatice (limbaj) poate influența atât conceptul legal de proprietate (lege), cât și conceptul economic al banilor. Ceea ce poate fi derivat din astfel de deliberări academice este că limbajul, tehnologia și interrelația socială se co-constituie unul în altul. Oferind o analiză holistică a modului în care aceste sfere aparent separate, mediază unul în altul, filozofia tehnologiei se poate adăuga la dezbatere.
Pentru a restabili atenția asupra medierii tehnologice a limbajului și a inter-subiectivității, putem privi în filosofia tehnologiei (de exemplu, lucrarea anterioară a lui Ihde privind tehnologia și hermeneutica) sau putem privi în altă parte (de exemplu, filozofia limbajului, fenomenologia , iar hermeneutica nu este de obicei asociată cu filozofia tehnologiei) și să se exploreze implicațiile pentru filozofia tehnologiei, în special pentru teoria medierii.
Impactul narativității lui Paul Rioeur asupra designului tehnologiei și asupra constituției vieții sociale devine evident prin revizuirea literaturii în diferite discipline. În domeniul informaticii, designerii jocurilor susțin că „alegerile privind designul și organizarea spațiilor de joc au consecințe naratologice” (Jenkins, 2003), iar cercetătorii în inteligența artificială susțin că bogăția „inteligenței narative” ar putea rezolva enigmele care rezultă din simplitatea înțelegerilor formale ale inteligenței artificiale. Semnificația socială a narativității devine evidentă în discuțiile despre narațiune în drept și istoria tehnologiei. Se susține că narațiunea constituie un aspect important al judecății juridice care contravine concepțiilor pure de drept. În plus, oamenii de știință socială arată că tehnologiile precum Internetul sunt încorporate într-o „narațiune culturală”, și că evenimente istorice precum dezastrul nuclear de la Fukushima sunt înțelese în funcție de multiple naratiuni care arată o interacțiune între tehnologie, politică, și societate. Prin urmare, narativitatea este o problemă de mare interes pentru studiile de tehnologie, umaniste și pentru științele sociale.
Sursa: „Narrative Technologies: A Philosophical Investigation of the Narrative Capacities of Technologies by Using Ricoeur’s Narrative Theory” by Mark Coeckelbergh and Wessel Reijers, 2016, Hum Stud (2016) 39:325–346, DOI 10.1007/s10746-016-9383-7, published under the terms of the Creative Commons Attribution 4.0 International License (http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/)
Lasă un răspuns