În psihologie, memoria este o abilitate mentală a organismului de a stoca, reţine şi apela informaţii. Studiile tradiţionale ale memoriei s-au dezvoltat în filozofie, inclusiv tehnici de îmbunătăţire artificială a memoriei. La finele sec. 19 şi începutul sec. 20 s-a considerat memoria în cadrul paradigmelor psihologiei cognitive. În ultimele decenii, ea a devenit una din principalii stâlpi ai unei ramuri a ştiinţei denumite neuroştiinţa cognitivă, o legătură interdisciplinară între psihologia cognitivă şi neuroştiinţă.
Procese
Din perspectiva procesării informaţiei există trei etape principale în formarea şi apelarea memoriei:
-
Codificarea sau înregistrarea (primire, procesare şi combinarea informaţiilor primite)
-
Stocarea (crearea unei înregistrări permanente a informaţiei codificate)
-
Extragerea, apelarea sau recolectarea (apelarea la informaţia stocată ca răspuns la unele solicitări de folosire într-un proces sau activitate).
Referinţe
-
Julia Russell; Cardwell, Mike; Flanagan, Cara (2005). Angels on Psychology: Companion Volume. Cheltenham, U.K: Nelson Thornes. ISBN 0-7487-9463-8.
-
Costa-Mattioli, M; et al. (2007). „eIF2α Phosphorylation Bidirectionally Regulates the Switch from Short- to Long-Term Synaptic Plasticity and Memory”. Cell 129: 195–206. doi:10.1016/j.cell.2007.01.050. PMID 17418795
-
Article (Forget me not) in Isaac Asimov’s book (Life and Time) Avon Books, 1979
Lasă un răspuns