Home » Articole » Articole » Artă » Literatură » Științifico-fantastică » NE VOM REVEDEA LA MIEZUL NOPŢII…

NE VOM REVEDEA LA MIEZUL NOPŢII…

Moarte cerebrală

Pe marele savant Innus Possibilus, l-am revăzut acum trei săptămâni… Era de nerecunoscut ! Dintr-un om jovial, puternic, veşnic pus pe glume, având mereu idei noi, un om deosebit, laureat al premiului Nobel pentru fizică şi chimie, ei bine acest om extraordinar, ajunsese o umbră !… Slăbise, se micşorase, era abătut, era închis în sine, lipsit de vlagă… Ţin minte întrevederea pe care am avut-o cu el, de parcă a avut loc cu o zi în urmă…

─ Ce mai faci, Innus ? l-am întrebat surprins de felul cum arăta…

─ Nu fac prea bine…, mi-a şoptit.

─ Dar ce s-a întâmplat, prietene ?…

─ Am avut un accident şi după ce am avut acel accident, totul s-a schimbat… De atunci, nu mai sunt eu… Totul s-a schimbat, repet…

─ Nu înţeleg… Cum s-a schimbat ? De ce s-a schimbat ?..

─ Este atât de straniu ! Nici eu nu înţeleg prea bine…

─ Încearcă totuşi să-mi spui câte ceva…

─ Păi să-ţi spun, dacă asta vrei… Ei bine, acum un an mă întorceam acasă de la un laborator unde lucram… Un laborator specializat pe cercetări de nanotehnologie şi neurologie cuantică… Lucram la nişte proteze cerebrale ultraperfecţionate…

─ Te rog să mă ierţi că te întrerup, dar nu prea înţeleg… Ce sunt acelea… proteze cerebrale ?

─ Este foarte simplu… Se discută demult despre acestea… Despre contactul direct dintre creierul omului şi computer… Ei bine, după cum există proteze spre exemplu pentru mâini, pentru picioare, pentru… dinţi, pentru maxilar, etc., adică nişte dispozitive create artificial care înlocuiesc funcţiile mâinilor, ale picioarelor, ale dinţilor sau ale altor organe, atunci când acestea au fost într-un fel sau altul distruse, ei bine, aşadar, s-a creat o proteză şi pentru creier, mai bine spus pentru anumite porţiuni ale creierului… Încă nu s-a reuşit să se creeze un… creier artificial, deocamdată. Aceste dispozitive nanotehnologice, au fost denumite proteze cerebrale nanotehnologice, adică… nişte ansambluri bioelectronice foarte, foarte mici, spun asta pentru a înţelege întrucâtva.

─ Am înţeles… Însă ceea ce nu înţeleg este ce legătură are asta cu… schimbarea ta…

─ Vei înţelege… Aşadar, mă întorceam acasă, într-o seară, acum un an, şi la un moment dat, nefiind atent, un automobil, a intrat în mine, în plină viteză…

─ Doamne, veşnica problemă a accidentelor de automobil…

─ Da, asta a fost… Nu am ştiut multă vreme nimic… După cum mi s-a povestit, am fost luat de o echipă de medici şi am fost dus la un spital şi ţinut la terapie intensivă… Intrasem practic în moarte cerebrală… Cu toate astea, am fost ţinut încă în viaţă, nici nu ştiu prin ce minune a tehnicii medicale !… La un moment dat, prietenul şi colaboratorul meu Branoli, a avut ideea să-mi implanteze un stimulator cerebral şi o proteză cerebrală – una dintre protezele cerebrale la care lucrasem înainte de a avea acel accident nefericit…

─ Este într-adevăr… uluitor !…

─ Pare uluitor, dar pentru mine şi cei care lucrăm în domeniul acesta, nu este nici pe departe… Ei bine, de atunci a început… coşmarul pentru mine…

─ De ce… coşmarul ?… Cred că dimpotrivă…

─ Nu, nu, a fost şi este un coşmar… Şi iată de ce… La vreo săptămână de la implantul acesta, am început să am… viziuni dintre cele mai stranii… Vise groaznice, vise macabre !… Visam numai monştri, visam numai pustietăţi, visam numai catastrofe !… Şi într-o zi, am devenit… invizibil !…

─ Invizibil ? Cum aşa ?…

─ Am devenit invizibil pentru medicii, asistenţii şi personalul medical care mă îngrijea şi în general pentru toată lumea !… Dar această invizibilitate, nu dura prea mult… Câteva ore, după care deveneam din nou… vizibil…

─ Foarte ciudat, într-adevăr !…

─ Aceasta, desigur că i-a întrigat pe medici, pe cercetători, pe tehnicieni, pe toţi şi chiar şi pe mine !… Cum era posibil să devin… invizibil, fie chiar şi pentru câteva ore ?…

─ Dar… ce simţeai atunci ?

─ Când ? Atunci când eram… invizibil ?…

─ Da…

─ Nimic special… Intram într-o lume ciudată, într-adevăr… Spre exemplu, a fost odată, în decursul acestor stări de… invizibilitate, în care am intrat într-o lume atât de stranie încât nici cel mai bun şi sclipitor scriitor sau ziarist nu ar fi putut să o descrie ! Era o lume… plasmatică. O lume în care erau fiinţe imobile, alte fiinţe se agitau în permanenţă, alte fiinţe se schimbau cu o mare rapiditate… Iar eu mă aflam aşadar în lumea asta şi eram una dintre acele fiinţe… plasmatice !…

─ Şi… ai aflat până la urmă de ce se produceau toate astea ?

─ Am încercat să îmi explic toate astea, dar mă tem că… explicaţia asta este cam… copilărească !

─ Ei bine, în lipsă de altceva, este bună şi asta !…

─ Aşadar, ai auzit poate despre… lumile virtuale, acele lumi create de către computer… Sunt în definitiv nişte simulări, nişte lumi care ar putea exista… Unii scriitori de literatură ştiinţifico-fantastică, au imaginat mai demult, un contact între creierul omului şi computer… În timpul contactului, omul poate intra într-o astfel de lume virtuală şi poate trăi acolo ca şi cum ar fi… însăşi realitatea !… Cred că eu intru în astfel de lumi virtuale, în timpul când sunt… invizibil ! Când sunt invizibil pentru lumea reală, intru în lumea virtuală şi trăiesc acolo !…

─ Dar lumea asta virtuală… de cine este creată ?… Poate de acea… proteză cerebrală ?

─ Ai ghicit ! Da, de acea proteză cerebrală !… Proteza cerebrală îmi induce lumea virtuală în care intru… Poate că este unul dintre efectele secundare ale protezei cerebrale !… Cine ştie ?…

─ Foarte straniu, într-adevăr !…

─ Aşadar, sunt exasperat şi nu întrevăd nici o soluţie !… Acum însă trebuie să plec ! Simt că iar se apropie momentul când trebuie să mă supun unui fel de ordin mental, un ordin categoric care îmi impune să… mă decuplez de lumea reală şi să mă integrez într-o altă lume virtuală… Voi deveni iar, pentru câteva ore… invizibil, pentru tine, pentru toţi… Oricum, dacă ne vom mai revedea, cred că va fi cândva, la miezul nopţii…

─ Şi de ce tocmai la… miezul nopţii ?…

─ Pentru că atunci sunt mai liniştit şi se pare că proteza asta cerebrală se deconectează pentru puţin timp de mine şi îmi recapăt şi eu libertatea… Am şi eu parte de câteva momente de libertate… La revedere…

Şi într-adevăr, peste puţin timp, Innus a dispărut !… Mărturisesc că eram… consternat, pur şi simplu !… Dacă îmi povestea cineva de toate astea, aş fi fost amuzat, fără îndoială ! Dar aşa, am văzut cu ochii mei cum a dispărut Innus !…

De la întrevederea asta, au trecut trei săptămâni… Trei săptămâni de nelinişte, de frământări, de chinuri… Nu mai ştiam nimic despre Innus… În zadar mă interesasem de el… Nimeni nu voia să-mi dea nici o lămurire !… În cele din urmă, am intrat în rutina obişnuită, cotidiană… Timpul, marele prieten, marele vindecător, a făcut să mi se mai aline chinurile, neliniştile, frământările… Dar de uitat, nu am uitat, nimic !… A trecut astfel un an… Într-o noapte, m-am întors mai târziu acasă, aproape de miezul nopţii, după o petrecere cu nişte prieteni… Am intrat în apartamentul în care locuiam… Aici, l-am văzut pe… Innus ! Stătea tolănit pe un fotoliu şi mă privea… Mă privea cu ochi strălucitori…

─ Bine ai venit, dragul meu, zise el…

─ Innus ! Ce mai faci ? am strgat eu surprins peste măsură.

─ Aşa cum ţi-am promis, ne revedem la miezul nopţii ! A trecut un an de chinuri ! Dar am ajuns la o soluţie salvatoare ! Tu eşti singurul care mă poate salva !…

─ Cum ?…

─ Ei bine, prietene, te rog să te apropii… Pentru a ieşi din lumile astea virtuale, lumi blestemate, de nesuferit, trebuie să te conectez şi pe tine la proteza cerebrală !… Fiind amândoi conectaţi la proteza asta, vom putea să întrerupem fluxul de stimuli şi astfel vom întrerupe acest… chin… Trebuie să-ţi mai spun că proteza asta cerebrală, a fost proiectată şi realizată iniţial pentru a înlocui la un moment dat toate capacităţile creierului, dar aceasta numai în cazul în care creierul la care era conectat, ar fi fost distrus în totalitate… Proteza ar fi ajuns stăpâna… trupului… Numai că… se pare că a intervenit o eroare în programele protezei, în construcţia protezei, nu ştiu ce, dar s-a întâmplat ceva şi proteza aceasta a reuşit să mă domine în totalitate, cu toate că acum creierul meu, după trauma suferită şi-a revenit la normal ! Numai că se află sub o permanenţă dominaţie a protezei cerebrale… Dar nici nu pot să mă decuplez de proteză, întrucât este imposibil… Aş muri… instantaneu !… Nu este decât o singură soluţie…

─ Şi care este acea soluţie ?…

─ Să ne conectăm aşadar amândoi la proteză… Dacă vrei să vorbesc mai pe înţelesul tău, pot să-ţi spun că în felul acesta, vom păcăli proteza, care nu va şti cărui creier să-i mai trimită fluxul de semnale care mă coordoneză !… Pentru un timp vom fi liberi şi astfel, voi putea să scap de proteză !…

─ Bine, dar… nu înţeleg… Din câte ştiu, proteza asta ţi-a fost implantată tocmai pentru a putea să trăieşti, întrucât, o parte din creierul tău a fost distrus cu ocazia… accidentului…. Nu mai înţeleg nimic.

─ Să îţi mai spun ceva… Proteza cerebrală despre care vorbesc, aceea de care vreau să scap, este una experimentală, pe care am creat-o, dar numai pentru experimente… Aşadar, s-au strecurat nişte erori… Numai că, între timp, colegii mei au reuşit să creeze o altă proteză mult mai bună şi fără efecte secundare, pe care mi-au implantat-o… Numai că acum nu mai reuşesc să scap de proteza experimentală !

─ Şi de ce tocmai pe mine m-ai ales pentru aşa ceva, adică să mă conectez împreună cu tine la această proteză ? De ce tocmai eu ?…

─ Pentru că te consider un foarte bun prieten, pentru că am pentru tine o mare simpatie, simpatie care contribuie la ducerea la bun sfârşit a… contactului cu proteza cerebrală…

Mărturisesc că am fost peste măsură de măgulit de cuvintele lui Innus, aşa că am acceptat… A fost prima şi cea din urmă greşeală din viaţa mea !…

M-am apropiat de Innus, care m-a privit fix, cu ochi strălucitori, şi-a mişcat degetele, a înfipt apoi repede nişte fire de oţel în ceafa mea şi pe frunte şi apoi, lumea reală a început încet, încet, să dispară pentru mine… Am mai auzit, numai câteva hohote de râs ale lui Innus, precum şi nişte cuvinte…

─ Ah, dragul meu, în sfârşit, am scăpat de… infern ! Am căutat mult până să găsesc un om naiv sau imprudent care să accepte asta… Dragul meu, de acum încolo, proteza asta cerebrală, acest demon scăpat din laboratorul de nanotehnologie neurologică, te va lua în stăpânire pentru… totdeauna ! Dar fi pe pace… Vei călătorii în lumi virtuale infinite… Şi să-ţi mai spun ceva… Nu toate lumile virtuale sunt îngrozitoare… Sunt şi unele foarte frumoase, splendide, în care poţi să rămâi o veşnicie, dacă vei vrea !… Va depinde numai de tine… Eu însă vreau să rămân deocamdată în lumea asta reală, în care mai am câte ceva de făcut… Apoi, cred că te voi urma în lumile virtuale… Şi cine ştie, poate că, într-o lume virtuală, ne vom revedea, din nou, la miezul nopţii !…

Apoi… totul s-a sfârşit pentru mine… Am intrat într-o lume virtuală de o neasemuită frumuseţe, în care m-am hotărât să rămân pentru totdeauna şi în care speram să îl revăd pe Innus…. Oricând va dori el, nu numai la miezul nopţii…

(Extras din Atracția depărtărilor… (Proză științifico-fantastică), de Constantin M. N. Borcia)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *