În acel salon erau vreo patruzeci de paturi, aşezate de-a lungul pereţilor; lângă fiecare pat era o noptieră, iar în faţa fiecărui pat era aşezată o măsuţă. În centrul încăperii, erau patru mese mari şi câte zece scune pentru fiecare masă… În cele patru colţuri de sus ale încăperii erau fixate patru difuzoare…
Era seară, iar bătrânii şi bătrânele, stăteau fie la masă şi jucau diferite jocuri – pocher, tabinet, bridge, table, şah, fie stăteau culcaţi pe paturi şi citeau sau chiar dormeau… Din când în când, intrau în salon asistenţi sau asistente care aduceau sau luau diverse obiecte sau stăteau de vorbă cu unii bătrâni… Era o atmosferă calmă, destinsă… La un moment dat dinspre direcţia difuzoarelor se auzi o muzică – ceva, un fel de vals – apoi se auzi o voce…
─ Atenţiune !… Peste un sfert de oră, va veni în salon bucătarul şef Iosefio care vă va spune ce veţi mânca la cină, după care veţi aştepta să vi se aducă mâncarea… Fiecare va primi porţia care i se cuvine…
─ Poate să nu mai vină Iosefio, strigă o bătrână, pentru că deja ştim ce o să mâncăm… Vom avea parte iar de terci cu ciulama şi zer cu păsat ! Şi ca băutură, o limonadă veche de cinci ani…
─ Poţi să zici bogdaproste şi pentru asta, doamna Lidia, strigă un asistent… Dar mai înainte de asta va veni preotul azilului, preasfinţia sa părintele Macarie şi împreună cu el vă veţi ruga…
După un timp intră în salon un bătrân îmbrăcat într-o sutană veche şi jerpelită, având în mână o carte de rugăciuni… După ce privi un timp prin salon, părintele spuse:
─ Ei şi acum, dreptcredincioşilor să ne rugăm bunului Dumnezeu… Vă rog să repetaţi după mine ceea ce o să vă citesc… Vă rog să vă sculaţi, de pe scaune sau de pe paturi, să vă închinaţi şi să repetaţi după mine…
Părintele Macarire deschise cartea de rugăciuni şi citi:
─ Vă citesc din cartea de rugăciuni care are binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction… Şi vă previn, să nu luaţi în derâdere aceste sfinte rugăciuni deoarece ele vă vor ajuta să trăiţi aşa cum se cuvine, adică în credinţă…
Şi acum, toţi, împreună cu mine să spună, mai întâi, Tatăl nostru…
“Tatăl nostru
Care eşti în ceruri
Sfinţească-se numele Tău
Vie împărăţia Ta
Facă-se voia Ta
Precum în cer aşa şi pre Pământ
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Şi ne iartă nouă greşalele noastre
Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
Şi nu ne duce pre noi în ispită
Ci ne izbăveşte de cel rău
Că a Ta este împărăţia
Slava şi puterea
În numele Tatălui
Al Fiului
Al Sfântului Duh
Amin.”
Bine… Şi acum, Psalmul 50…
„Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite, întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte pentru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la Faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte, învaţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele.
Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: Duhul umilit, inima înfrânată şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău viţei.”
Ei asta a fost pentru azi… Mâncaţi acum, dar cu smerenie şi înfrânaţi-vă voi păcătoşilor de la poftele carnale…
Părintele închise cartea şi plecă din salon.
La puţin timp după plecarea preotului, în salon intră un ins îndesat, gras, îmbrăcat într-o uniformă de bucătar, cu o tichie imensă pe cap, cu un polonic mare în mână… După ce bătu cu polonicul într-o masă, zbieră:
─ Haideţi să mâncaţi ! Iată ce veţi mânca: terci cu ciulama şi zer cu păsat, iar ca băutură, o limonadă veche şi bună ! Dar v-am pregătit o surpriză, sper eu, o surpriză plăcută… V-am preparat nişte paste făinoase cu brânză de burduf, foarte usturată ! Ei ce ziceţi de asta ? Ce să ziceţi ? Ce puteţi zice ? Nu puteţi decât să-mi mulţumiţi ! Vă urez, poftă bună ! Poftiţi la masă !…
Apoi bucătarul plecă şi după puţin timp au intrat doi inşi… Unul împingea o masă cu rotile pe care se găseau două cratiţe imense, nişte farfurii de tablă, nişte linguri, nişte furculiţe şi nişte pahare vechi, iar celălalt căra un bidon de vreo douăzeci de litri…
─ Haideţi, odată, lăsaţi jocurile, ce darcu’, o să mă milogesc de voi să mâncaţi ? zbieră un individ, care împingea masa.
Bătrânii au lăsat jocurile, cei care erau trântiţi pe paturi s-au ridicat şi au venit la masă, aşteptând să li se dea mâncarea…
─ Păi nu aşa, nu aşa, că nu suntem slugile voastre, să vă servim pe rând pe fiecare, nu aşa, zbieră unul dintre cei doi indivizi… Vă rog să vă încolonaţi în faţa mea, şi să aşteptaţi apoi să vă pun mâncarea în farfurie, iar colegul meu să vă pună limonada în pahare şi apoi să vă duceţi la masă… Haideţi ce dracu’, nu faceţi asta în fiecare zi ? Mereu faceţi asta ! De ce trebuie să vă repet de fiecare dată ce să faceţi ? Vă bateţi joc de mine ?… Haideţi odată !…
Bătrânii s-au încolonat în faţa mesei cu rotile, în timp ce individul, cu un polonic mic, le punea în farfurii mâncarea, iar celălalt le turna în pahare limonada. Apoi fiecare bătrân pleca spre o masă se aşeza pe scaun şi începea să mănânce…
După ce au mâncat, bătrânii veneau şi aşezau pe masă, farfuriile, lingurile, cuţitele şi paharele… În sfârşit, cei doi indivizi, au plecat, lăsându-i pe bătrâni la fel de flămânzi ca atunci când au intrat în salon…
─ Iată ce nu înţeleg eu, spuse un bătrân, adresându-se altuia, iată ce nu înţeleg… De ce stăm aici ? Că dacă am fi rămas pe stradă, dacă am fi fost nişte vagabonzi, poate că era mai bine… Dar, ce să-i faci ? Am fost un fraier…
─ Ei nu e chiar aşa, nu e chiar aşa, cel puţin aici avem un acoperiş deasupra capului, avem unde să dormim… Acum ce pretenţii ai ? Să fi servit la masă, să mănânci bunătăţuri ? Asta este, n-ai ce să-i faci…
─ Aşa este… Zic şi eu, ca să nu tac din gură… Să avem ce vorbi…
La o altă masă, doi bătrâni stăteau de vorbă…
─ Uite, citeam ieri o carte care se intitulează „Patrusprezece cuvântări rostite de Krishnamurti în vara anilor 1937 şi 1938 la Ommen, Olanda”… Şi iată ceea ce am memorat… Citez din partea întâi, „Cuvântări rostite la Lagărul din Ommen în vara anului 1937”…
„Când ne uităm la nenumărate schimbări ale vieţii, se naşte de la sine întrebarea, dacă există undeva ceva permanent şi dacă este vreo corelaţie între noi şi această necontenită schimbare din jurul nostru ?”
Ei bine, ce părere ai, există ceva permanent ? Există vreo corelaţie între noi şi această necontenită schimbare din jurul nostru ?
─ Păi ce să-ţi spun ? Ceva permanent există… Cum spunea părintele zilele trecute, numai Bunul Dumnezeu este pretutindeni şi nu are nici început şi nici sfârşit, şi deci este permanent… Dacă există o corelaţie ? Ce corelaţie să existe ? Ne schimbăm şi noi şi tot ce se află în jurul nostru… Când eram copii arătam altfel, când eram tineri alfel arătam, iar acum când am ajuns bătrâni, suntem altfel… Ne schimbăm… Eu nici nu m-am recunoscut pe mine însumi când am văzut o poză cu mine, făcută demult, când eram copil… Pur şi simplu nu am crezut că sunt eu !…
─ Bine, cred că aşa este… Să-ţi citez mai departe, un fragment…
„Ce este acel ceva, în om, care vrea mereu permanenţă şi siguranţă, care doreşte perpetua continuitate ? Iată întrebarea, pe care sunt clădite toate relaţiile sociale şi morale.” Adevărul este că toţi vrem permanenţa… Binele ar trebui să fie permanent… Şi propria viaţă ar trebui să fie permanentă…
Cineva, o bătrână care stătea pe un pat şi citea o carte şi care auzise discuţia celor doi, intră în vorbă.
─ Da, toţi vrem permanenţa… Dar adevărul este că numai spiritele sunt permanente ! Spiritele care se află pretutindeni în jurul nostru !… Spiritele care uneori ne bântuie… Şi care pot să apară sub formă de fantome… Iată ce scrie C. Stănulescu în cartea „Minunile spritismului”…
„În şedinţele cu Kluskyi masa mediumnică la spatele căreia stă întins un medium, este aşezată într-un unghi al camerei. Fantoma luminoasă apăru într-o zi în centru, la oarecare distanţă de noi; purta pe cap o pălărie conică şi era îmbrăcată cu o robă lungă, drapată abundent. Ea înaintă spre noi, cu un pas majestuos pe când toga se desfăşura pe jos în spate. Desenă cu o mână un triunghi mare în aer şi începu să vorbească cu o voce solemnă şi profundă. Se opri vreo zece secunde la spatele meu, întinzând mâna spre asistenţă, o mână din care se degaja lumină pe când vorbea. Se retrase apoi într-un colţ unde dispăru. Venirea ei produse o abundenţă de ozon în cameră încât aerul a răms saturat chiar după şedinţă. Părea un om foarte bătrân, având o barbă mare, căruntă. Vorbirea îi era guturală şi neînţeleasă de nimeni deşi asistenţii cunoşteau cu toţii la un loc, vreo douăsprezece limbi. Pentru acel moment nu s-a parvenit să se identifice această fantomă şi nici limba ce o vorbeşte, dar în acest cerc ea e cunoscută sub numele de preot asirian, calificativ ce se adaptează foarte bine la aspectul şi costumul cu care se manifestă.”
Am încheiat citatul… Ei bine domnilor, spiritele pot să apară uneori, în anumite condiţii, sub forma unor fantome… Spiritele sunt permanente… Altfel spus, sunt nepieritoare !
─ Distinsă doamnă Minodora, strigă unul dintre bătrâni, nu aş vrea să intru într-o polemică sau într-o discuţie prea lungă cu dumneavoastră referitor la acest subiect, însă ceea ce vreau totuşi să vă spun este că nu cred nici în existenţa reală a spiritelor şi nici a fantomelor… Sunt numai nişte speculaţii, nişte poveşti bune pentru cei foarte creduli, pentru că… lipsesc dovezile… Uite, dacă aş vedea cu ochii mei o fantomă poate că aş crede… Dar aşa…
─ Aşa deci… Nu credeţi… Vreţi să vedeţi o fantomă… Ei bine, ce aţi zice domnilor de o şedinţă de spiritism ? Aţi fi dispuşi să participaţi la o şedinţă ?
─ Păi nu ştiu dacă avem voie… Trebuie să-l întrebăm pe responsabil dacă ne permite să facem o şedinţă de spiritism… Şi în plus trebuie să-i întrebăm şi pe ceilalţi colegi de salon dacă acceptă aşa ceva…
─ Să vedem… Mă voi duce chiar acum la Sânziana, asistenta şefă să-i spun… Dumneavoastră dacă sunteţi amabili, vă rog să-i întrebaţi pe ceilalţi dacă sunt de acord cu propunerea asta… Adică dacă acceptă să organizăm o şedinţă de spiritism…
Bătrâna se dădu jos din pat şi se îndreptă spre o uşă… După ce ieşi din salon, cei doi bătrâni merseră pe la fiecare dintre colegii din salon şi le spuse despre ce era vorba…
Unii au fost de acord, fiind foarte curioşi să vadă ce era asta… Adică, în definitiv, ce era o şedinţă de spiritism ? Alţii însă nu au fost de acord… Cum adică ? Ce erau prostiile astea ? În Biblie nu scrie nicăieri că există spirite, că există fantome… Practicile astea, erau pornite de la Satana… Au zis că nu vor să se organizeze nici o şedinţă, ba mai mult dacă totuşi se făcea o astfel de şedinţă, vor reclama la administraţie… Cu toate astea, după lungi discuţii, au spus că dacă se va face şedinţa de spiritism ei vor pleca din salon şi se vor duce în capela azilului şi se vor ruga împreună cu părintele Macarie…
După câtva timp, în salon intră bătrâna care propusese să se facă acea şedinţă de spiritism, împreună cu o femeie între două vârste, îmbrăcată într-un halat alb… Cele două femei s-au îndreptat spre centrul salonului…
─ Iat-o pe asistenta Sânziana, spuse un bătrân… Până la urmă Minodora s-a dus să o cheme…
─ Doamna Minodora mi-a spus că ar dori să organizeze o şedinţă de spiritism… Eu personal nu sunt adepta şedinţelor de spritism, deoarece am auzit că pot fi foarte periculoase… Cu toate astea, dacă doriţi să organizaţi, o puteţi face… Dar, atenţie, va trebui să participe şi părintele Macarie, precum şi responsabilul salonului, domnul Căţoşanu…
Unul dintre bătrânii care nu fuseseră de acord cu organizarea şedinţei de spiritism, spuse că cei ce nu voiau să participe, se gândiseră să se ducă în capela Azilului şi să se roage împreună cu părintele Macarie… Dar dacă părintele Macarie, va participa şi sfinţia sa la şedinţa de spiritism, ei unde să se mai ducă ?
─ O să vă duceţi la capelă, spuse asistenta, şi vă veţi ruga cu dascălul Ieronim…
Au fost în cele din urmă de acord…
─ Mă voi duce acum să îl anunţ pe responsabilul Căţoşanu…
Asistenta ieşi din salon, iar ceilalţi bătrâni rămaseră mult timp tăcuţi… Apoi au început să vocifereze… Unii bătrâni, cei care nu voiau să se organizeze şedinţa de spiritism au început să o întrebe pe Minodora…
─ Ce ţi-a venit măi femeie să faci o şedinţă de spiritism ? Ţi s-a urât cu binele ?
─ Ce ştiţi voi ? răspunse Minodora… Voi nu ştiţi nimic !… Dar dacă nu vreţi să ştiţi voi, asta nu înseamnă că alţii nu vor să ştie !… Să vă spun acum modul de desfăşurare a şedinţei de spirtism… Este ceva mai deosebit decât se descrie în cărţile de spiritism… Spre exemplu în cărţile lui Kardek… Iată cum vom proceda… Vom pune toate mesele cap la cap, ne vom aşeza pe scaune şi ne vom ţine de mâini… Între timp, salonul va fi iluminat de câteva lumânări… Trebuie să fie o lumină slabă pentru ca spiritele să poată să îşi facă apariţia. Eu voi conduce şedinţa de spiritism… Să ştiţi că sunt un bun medium, adică pot să chem spiritele şi să conversez cu ele şi ştiu cum să le chem… Vă propun ca la miezul nopţii să începem şedinţa, deoarece este cel mai favorabil moment pentru a le contacta…
Multe bătrâne, mulţi bătrâni se închinară… Apoi se lăsă o linişte mormântală, o linişte prevestitoare de rele…
După un timp, în salon intră asistenta Sânziana, însoţită de responsabilul Căţoşanu şi părintele Macarie…
─ Ce-mi auziră urechile, fraţi şi surori întru Domnul ? întrebă părintele înfricoşat. Am auzit de o şedinţă de spiritism… Mi-a spus doamna Sânziana… Dar cum puteţi voi să păcătuiţi aşa ? Nicăieri în Biblie nu scrie despre şedinţele de spirtism ! Astea sunt scornelile diavolului care nu mai ştie cum să-i ademenească pe bieţii păcătoşi ! Şi auzi ce blestemăţie, să iau şi eu parte la şedinţa asta !… Da’ nu se poate aşa ceva ! Nici în ruptul capului nu voi accepta asta… Să se ştie ! Ar însemna să îl mânii pe Dumnezeu, să săvârşesc un păcat fără de iertare !… Fără supărare doamna Sânziana şi domnule Căţoşanu da’ eu la o aşa blestemăţie nu iau parte, să se ştie ! Doamne apără şi păzeşte şi iartă-ne !
─ Dar ce-i asta ? zbieră domnul Căţoşanu. Ce-i asta ? Sat fără câini ? Unde vă treziţi ? La ce vă trebuie vouă şedinţă de spiritism ? Aţi înnebunit ? Îl voi chema pe domnul Crenguţă, psihiatrul şef al azilului, să vă consulte ! Şi dumneata doamna Minodora, ce-i în capul dumitale ?…
─ Un spirit, domnule Căţoşanu, un spirit şi tot un spirit este şi în capu’ dumitale. Toţi aveţi câte un spirit în cap ! Aşa să şti dumneata !… Nu râde ca prostu’ , că habar nu ai ! Ce şti dumneata ? Câte cărţi despre spiritism ai citit dumneata ? Pariez că nu ai citit nici măcar o singură carte, nu ai citit nici măcar un singur articol şi tocmai dumneata te-ai găsit să vorbeşti de spiritism ! Ai întrebat că… dacă nu mă înşel, ai zis aşa: ce-i aici ? Este un azil, nu este o puşcărie sau un lagăr sau mai ştiu eu ce, este un azil şi avem o anumită libertate ! Dacă eram într-o puşcărie mai ziceam, dar aşa nu încerca dumneata să ne conduci ca pe o turmă de oi… Avem şi noi suflete, avem şi noi spirite ! Dacă dumneata nu crezi în existenţa spiritelor este treaba dumitale, te priveşte… Dar nu încerca să-mi impui mie şi altora credinţa dumitale… În definitiv cu ce te încurcă pe dumneata şedinţa asta de spiritism ? Cu ce ? Spune şi mie ? Cine vrea să participe la ea, bine, cine nu vrea, nu are decât să nu participe… Nu oblig pe nimeni să participe, domnule Căţoşanu, aşa să şti !…
─ Ba nu, coană Minodora, nu… Voi interzice să se desfăşoare şedinţa asta ! Ai înţeles, coană Minodora ?
─ În primul rând te rog frumos să nu mă mai numeşti coană, că nu sunt cucoana dumitale ! În al doilea rând domnule Căţoşanu, dacă veţi interzice să se desfăşoare şedinţa de spiritism, ei bine, am să vă blestem, aşa cum ştiu eu să blestem şi aşa cum este scris în cărţile de magie ! Şi vă rog să mă credeţi că va fi vai şi amar de sufletul dumneavoastră !
─ Nu zău ? Ai să mă blestemi !… Să fi dumneata sănătoasă coană mare, află că am fost blestemat de multe ori şi iată că nu am nimic !
─ Aha, asta este foarte bine, foarte bine, cu atât mai bine şi mai repede vă vor ajunge blesteme mele ! Şi încă odată vă rog domnule Căţoşanu să nu îmi mai spuneţi coană mare că nu sunt căţeluşa dumneavoastră !
Atunci, ceva se întâmplă, ceva, poate o coincidenţă impresionantă… Într-adevăr, domnul Căţoşanu se simţi rău… Îl apucă o durere groaznică de cap şi încă o durere năpraznică de stomac, încât a fost nevoit să se aşeze pe un scaun ! Asistenta Sânziana ieşi din salon şi apoi se întoarse aducând nişte pastile şi un pahar cu apă…
─ Luaţi pastilele astea domnule Căţoşanu… Vă vor face bine.
Responsabilul salonului, Căţoşanu, luă cu o mână tremurândă pastilele, le puse în gură, le înghiţi şi apoi bău apă din paharul pe care asistenta il puse în mână…
După un timp îşi reveni, se uită atent la doamna Minodora şi apoi spuse cun glas stins…
─ Bine doamna Minodora, bine… Îţi permit să faci şedinţa de spirtism, dar numai o singură dată, să nu zici că sunt prea autoritar şi ca să nu te simţi ca la puşcărie… Dar trebuie să-ţi spun că dacă ai fi fost la puşcărie, ar fi fost vai de capul tău ! Şi încă ceva îţi mai spun şi anume că nu voi participa la şedinţa asta de spiritism… Şi nici părintele nu va participa… Când intenţionezi să faci şedinţa asta ?
─ La miezul nopţii, domnule Căţoşanu !
─ Bine, fă-o şi cu asta basta !… Va fi prima şi ultima dată când vei face o asemenea şedinţă… Ai înţeles ?
─ Am înţeles !…
Au ieşit din cameră, iar doamna Minodora, după ce răsuflă uşurată, se adresă celor din salon:
─ Ei bine, aţi auzit. Cine vea să participe, să se pregătească, cine nu vrea, foarte bine, să iasă din salon sau să se culce, sau să facă ceea ce vrea ! Îi rog pe cei care nu vor participe, să nu ne întrerupă atunci când se va face şedinţa de spiritism… Iată, mai este puţin timp până la miezul nopţii… Vă propun să punem mesele cap la cap, să aşezăm apoi scaunele, să ne aşezăm pe ele, să stingem lumina şi să aprindem apoi nişte lumânări şi în fine să începem şedinţa… Repet, pentru a fi sigură că s-a înţeles: cei ce nu vor să participe, să facă ce vor, numai să nu ne distragă atenţia de la ceea ce se va întâmpla…
Mai mulţi bătrâni au pus mesele cap la cap, s-au aşezat pe scaune şi s-au ţinut de mână; mâna stângă a unuia cuprinzând mâna dreaptă a celuilalt…
Alţi bătrâni, au ieşit din salon, iar alţii s-au aşezat pe paturi, şi au încercat să citească sau să adoarmă…
Doamna Minodora, stinse lumina electrică din cameră după ce în prealabil aprinse nişte lumânări. Apoi, se aşeză la un capăt al celor patru mese puse cap la cap şi începu mai întâi să mormăie, să bâzâie şi să chelălăie… Unii dintre bătrâni au început să râdă, ceea ce o făcu pe Minodora să izbucnească:
─ Vă rog foarte mult să nu faceţi gălăgie ! Nu râdeţi, că râdeţi ca proştii, fără să ştiţi nimic… Eu când mormăi sau bâzâi sau chelălăi să ştiţi că mă pregătesc să invoc spritele… Vă rog să nu mă mai întrerupeţi pentru că altfel, nu voi putea să încep şedinţa… Vă rog să vă abţineţi !…
După ce spuse asta, reluă şirul care părea nesfârşit de mormăituri, bâzâituri şi chelălăituri… După mult timp, începu să vorbească… Avea o voce schimbată, era groasă, baritonală…
─ Vă invoc pe voi, spirite atotputernice şi atotprezente, să vă alăturaţi şedinţei noastre !… Vă rog pe voi, spirite atotputernice, să ne înştiinţaţi în vreun fel, dacă acceptaţi să veniţi printre noi…
Un timp nu se întâmplă nimic… Era o linişte mormântală… Apoi… Se iscă un vânt puternic, ferestrele din salon s-au deschis, apoi s-au închis cu zgomot… Au urmat apoi bubuituri şi trosnituri… Paturile, mesele, scaunele au început să se clatine… Apoi o voce tunătoare s-a auzit… Venea de pretutindeni şi de nicăieri…
─ Ce vrei ? De ce ne invoci acum şi aici ?… Să şti că dacă nu ne invoci pentru o mare trebuinţă, dacă totul nu este decât o joacă de copii, atunci cei care sunt aici, vor avea de suferit cumplit !…
Minodora, răsuflând din greu, abia reuşi să răspundă, cu aceeaşi voce baritonală…
─ Preaputernice spirite, v-am invocat aici şi acum pentru a ne ajuta să evoluăm, să ne ridicăm mai sus de starea noastră mizeră, pentru a şti că dincolo de lumea asta meschină, mai există ceva… A şti asta este o trebuinţă foarte mare pentru noi…
După un timp s-a auzit vocea tuntătoare…
─ Bine… Aşa să fie… Va veni la voi, se va materializa pentru scurt timp, maestrul Enisius împreună cu însoţitorul său, să vă lămurească…
A trecut un timp îndelungat, apoi într-un colţ al salonului apăru două forme ceţoase, care au început să prindă contur… Una dintre aceste apariţii, era asemănătoare cu un călugăr… Dar ce călugăr ? Avea trup de om şi cap de câine !… Cealaltă apariţie avea trup de câine şi cap de om !… Prima apariţie – cea care avea trup de om şi cap de câine, începu să latre şi să mârâie… După ce a încetat să latre şi să mârâie, a doua apariţie – cea care avea trup de câine şi cap de om începu să vorbească…
─ Maestrul Enisius a vorbit… Eu sunt translatorul lui, însoţitorul lui credincios !… Maestrul Enisius vă spune următoarele… Aflaţi că dincolo de lumea asta sunt mult mai multe lumi decât vă puteţi închipui… Într-una dintre lumi, fiinţele nu au trupuri, sunt forme de energie inteligentă care se pot afla oriunde şi oricând… În alte lumi, fiinţele pot avea nenumărate înfăţişări, pot trăi oricând şi oricât, pot face mult bine dar şi mult rău… Sunt nenumărate lumi aşadar… Voi trebuie să evoluaţi pentru că vă aflaţi într-o lume rea, una dintre cele mai rele lumi posibile şi ca urmare trebuie să evoluaţi pentru a deveni mai buni… Numai prin evoluţie puteţi deveni mai buni… Altfel nu se poate !… Fiecare însă evoluează în felul său specific, altfel nu se poate !… După ce veţi fi evoluat suficient de mult, suficient de bine, atunci veţi face saltul într-o lume mai bună, veţi mai fericiţi şi mai înţelepţi…
Unul dintre bătrâni, nu se putu abţine şi întrebă:
─ Chiar şi cei mai mari criminali evoluează ? Cu ce drept aceştia au luat vieţile altor oameni ? De ce există fiinţe care le fac rău altor fiinţe, făcându-le să sufere… De ce există atâta răutate în lumea asta ?
─ Ei omuleţule, doar ţi-am spus că lumea asta este printre cele mai rele lumi posibile… De ce este aşa ? Pentru că dacă ar fi fost altfel această lume nu ar fi existat… Cine a hotărât să fie aşa ? Nimeni nu a hotărât… Pur şi simplu aşa este… În ceea ce priveşte marii criminali… Aceştia vor evolua diferit, mult mai greu, vor trebui să dea socoteală pentru faptele lor… Vor fi ucişi la rândul lor şi vor suferi la rândul lor !…
─ Parcă nu îmi vine să cred, spuse acelaşi bătrân… Adică, după ce ai luat viaţa cuiva, acel om nu va mai exista, pur şi simplu, şi ce-i mai pasă lui dacă respectivul criminal va suferi sau va fi şi el omorât la rândul lui ? Nu era mai simplu şi mai bine ca omul să nu fie omorât ? Ca oamenii să nu fi suferit ?
─ Aşa se şi întâmplă în lumile mai bune decât aceasta în care trăiţi !… Dar mai este ceva… Nişte întrebări… Oare ce înseamnă bine ? Oare ce înseamnă rău ? Bine este atunci când cineva nu suferă ? Rău este atunci când cineva suferă ?… Iată că la aceste întrebări nu pot să vă răspund, pentru că este ceva foarte complicat, pentru că nu mai am timp, nu pot să mai stau, trebuie să plec… Adică să plecăm… Eu şi însoţitorul meu… Suntem chemaţi acum în altă parte… Şi în plus, se apropie… cineva, cineva care întrerupte fluxul, fluidul acesta care ne leagă…
Uşa salonului se deschise şi intră preotul Macarie care vea o carte de rugăciuni în mână, însoţit de responsabilul Căţoşanu, care urla:
─ Această mascaradă trebuie să înceteze !…
La rândul lui, preotul deschise cartea de rugăciuni şi începu să recite…
─ Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din Tatăl S-a născut, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin… Amin… Amin… În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin… Din întuneric te-ai întrupat fiinţă a răului, în întuneric să te duci, acum şi de-a pururi şi în vecii vecilor ! Amin…
După ce termină de recitat şi după ce se închină de trei ori părintele Macarie, scoase din buzunar nişte tămâie, o puse într-o ceaşcă şi o aprinse, apoi se roti cu ceaşa împrejurul salonului… La un moment dat, se iscă un vânt puternic, ferestrele din salon s-au deschis, apoi s-au închis cu zgomot… Cele două apariţii parcă s-au evaporat, lăsând în urmă un miros ciudat, de putregai…
Multă vreme, nimeni nu a mai spus nimic… Apoi, responsabilul a aprins lumina, s-a uitat uluit prin salon şi într-un târziu a spus sufocat de emoţie:
─ Gata !… S-ar putea ca acest salon să se închidă… Iar dumneata, doamna Minodora, precum şi cei ce au participat la această şedinţă de spiritism, veţi fi mutaţi în alt salon… Cei care nu au participat… să vedem… Poate că totuşi vă vom păstra aici, să vedem, să ne mai gândim… În definitiv, voi nu aveţi nici o vină…
Apoi ieşi din salon, împreună cu preotul care nu mai înceta să se închine şi să se roage…
Extras din cartea Azilul de la capătul lumii, de Constantin M. N. Borcia
Lasă un răspuns