Home » Articole » Articole » Artă » Literatură » Științifico-fantastică » MISTERUL DE LA PERIDAVA

MISTERUL DE LA PERIDAVA

Peridava

Când s-au descoperit cele trei schelete fosilizate amintind de legendarii centauri,  într-o peşteră de lângă localitatea Peridava, acest fapt a stârnit un interes  nemaipomenit !  Existau o mulţime de ipoteze care de care mai fantastice, dintre care, bineînţeles, ipoteza originii lor extraterestre era una foarte răspândită, însă nici una nu era recunoscută de comunitatea ştiinţifică a paleontologilor şi arheologilor ca reprezentând adevărul. Pe de altă parte, în această problemă a… scheletelor de centauri, adevărul trebuia să fie cât se poate de fantastic, nu se putea altfel,  dat fiind caracterul insolit al acestei descoperiri…  Toate minţile, cele mai agere ale lumii, erau puse la lucru pentru aflarea adevărului. Nu se ştie însă când se va elucida acest mister…  Aş vrea să relatez aici o discuţie între profesorul Titus Miron şi doctorul Averon Toma, la care am participat şi eu, în calitate de prieten al celor doi savanţi. Domnul Averon pretindea că ştie ce s-a întâmplat la Peridava, afirmând că el a fost eroul ciudatelor întâmplări legate de… existenţa scheletelor de centauri ! De fapt dumnealui este cel care le-a  descoperit !… Încă ceva de precizat: de fapt “discuţie ” este mult spus, pentru că este mai mult o povestire, respectiv povestirea întâmplărilor fantastice pe care le-ar fi trăit doctorul Averon…

×

  Titus Miron, Averon Toma şi eu ne-am aşezat pe o canapea în faţa unei mese pe care se aflau ceşti cu cafea, pipe, ţigări şi sticle cu apă minerală. Profesorul Miron deschise discuţia:

  Ei bine doctore, sunt nerădbător să ne povesteşti despre ceea ce ţi s-a întîmplat !…

  Evenimentele la care am participat, spuse doctorul Averon, sunt atât de ciudate, încât nu aş îndrăzni să le relatez, dacă nu v-aş cunoaşte şi dacă nu aş şti că putem avea încredere unul în celălalt !… Mă aflam, aşadar, cu mult timp în urmă, la Peridava, unde efectuam săpături arheologice în legătură cu obiecte de cult aparţinând unei culturi greceşti, o ramură provenită, se pare, din insula Creta, care a migrat, pe la începutul secolului al VIII – lea, î.Cr., spre aceste locuri. Ceea ce i-a determinat să migreze, nu se ştie, însă ceea ce se cunoaşte este că au apărut pe aceste meleaguri, pur şi simplu din senin… Voiam să public aceste rezultate ale cercetărilor, precum şi o serie de alte descoperiri, printre care cea mai uluitoare a fost o piramidă făcută dintr-un material necunoscut, având dimensiuni relativ mici: înălţimea de 31 cm, iar lungimea laturei bazei de 26 cm…

─ Interesant, strigă profesorul Miron.

─ Partea cea mai stranie a constat în faptul că, într-o zi, am avut o idee… Am apropiat o făclie de piramidă, iar baza acesteia  s-a desprins şi odată cu ea a căzut şi o bandă răsucită, spuse doctorul Averon. Uitându-mă la bandă, am constatat că era nici mai mult nici mai puţin, decât o bandă Möbius, care, după cum ştiţi, are o singură suprafaţă… În rest… dar asta nu a fost decât începutul ! Se înserase şi mă simţeam obosit… Am intrat în căsuţa în care îmi pusesem lucrurile strict necesare investigaţiilor şi cum eram foarte obosit, am adormit…  Mă cuprinse un somn greu, de plumb, eram ca şi mort. Când m-am trezit… Oh, când îmi amintesc, mă cuprinde teama… Am deschis ochii şi în jur am văzut nisip, mult nisip. Am crezut că visez. Mi-am dat o palmă zdravănă…  Şi… am rămas… perplex ! Mi-am zărit mâna, o mână mică de copil şi  mi-am simţit obrazul neted, fără părul abundent pe care ştiam că îl aveam…

  Foarte ciudat… spuse profesorul Miron. O mână mică de copil ?… Continuă te rog !

─ Uitându-mă prin prejur, am văzut că stăteam pe o movilă de nisip… Scuzaţi-mă dacă sunt sau voi deveni poate incoerent, dar amintirea întâmplărilor mă tulbură şi acum… Aşadar, m-am ridicat în picioare şi mi-am rotit privirea. Curând am zărit şi soarele.  Un soare care mi s-a părut imens şi roşu ca sângele !  Apoi m-am pipăit. Aveam vechile haine, pe care le ştiam… Dar acum stăteau pe mine ca pe o paiaţă ! Ce se întâmplase ? Chestia asta depăşea cu mult puterea mea de înţelegere ! Îmi treceau prin minte fel de fel de gânduri… Noduri  spaţio-temporale, inversiuni temporale, universuri paralele  şi imaginare, călătorii în timp şi spaţiu, visuri totale şi câte şi mai câte !…  Apoi m-am dumirit că atmosfera era încinsă… Aerul era încălzit de radiaţiile acelui astru infernal de cald. Din pământ, din nisip, ieşea fum şi, parcă, limbi de foc.

  Incredibil, murmură profesorul Miron. Continuă, te rog !…

─  Credeam, şi de fapt speram, că voi muri… Ciudat… Ne temem, în general, de moarte atunci când suntem satisfăcuţi, dar o preferăm atunci când situaţiile reale devin insuportabile pentru noi…  Nu pot preciza cât timp am stat aşa. Ceea ce mă intriga foarte mult era faptul că nu murisem… Ba mai mult, cu cât trecea timpul, cu atât începeam să mă obişnuiesc, iar acea atmosferă încinsă, care pentru oamenii obişnuiţi ar fi fost ucigătoare, pentru mine era prielnică şi devenea din ce în ce mai benefică !  Mă trezisem aşadar în acea atmosferă halucinantă care, la început mă înspăimântase şi mă zăpăcise, dar care apoi, devenise pentru mine, un mediu de viaţă foarte bun…  Mă întrebam cât timp avea să dureze avalanşa asta de energie… Deodată, am zărit în depărtare, pe fondul acela al nisipului şi al cerului roşu, o pată întunecată, minusculă la început, care creştea necontenit… Apropiindu-se, am putut să-mi dau seama ce era…  O ciudăţenie…  o fiinţă cu trup de cal şi bust omenesc, adică… un centaur !  Centaurul se apropie de mine, mă privi şi emise nişte sunete asemănătoare celor emise de o locomotivă, urmate de alte zgomote asemănătoare cu acelea produse  de  o cascadă. Se apropie şi mai mult de mine şi mă înşfăcă, apoi a pornit în galop nebun. Alergă, alergă, iar eu, de uluit şi de înspăimântat ce eram, am leşinat ! Când m-am trezit din leşin, mă aflam într-un loc unde creştea iarba din belşug, curgea un râu, erau şi arbuşti, erau şi un fel de colibe, iar soarele asfinţea… Mă găseam tot în braţele centaurului.  Se oprise în faţa unei colibe.

  Scuză-mă că te întrerup, am spus, dar vreau să te întreb ceva… Cum arătau colibele ?

  Aveau o formă neregulată… Erau înalte, cam de patru metri, cu acoperiş din lemn, peste care erau puşi snopi de stuf, cred… Aveau ferestre fără geamuri şi aveau numai gratii, dar nu îmi mai amintesc acum dacă erau din lemn sau din metal. În sfârşit, nu am dat atenţie acestor lucruri atunci… Uşi, da aveau, desigur… Centaurul se oprise în faţa unei uşi şi aştepta. M-am zbătut, dar nu am reuşit să scap. În sfârşit, într-un târziu, uşa se deschise şi în dreptul ei am văzut un om puternic, era înalt, lat în spate, musculos, cu braţe şi picioare vânjoase, părea însuşi Hercule ! Era îmbrăcat într-un veşmânt care îi învăluia o parte din trupul puternic. Chipul… ce pot să spun ?  Era acela al unui bărbat dur, cu o barbă deasă, cu ochi întunecaţi şi privirea încruntată, nasul drept şi buze strânse… La şold avea un cuţit mare…  Şuieră de câteva ori spre centaur care, drept răspuns, şuieră şi el, apoi mă eliberă. Bărbatul mă luă de mână şi mă conduse în colibă. Am văzut că de pereţi erau atârnate multe cozi de cai precum şi cranii de oameni şi de centauri, iar lângă uşă era atârnată o uriaşă coadă de cal. Trebuie să adaug că încăperea aceea era imensă… Pe o mare suprafaţă erau puse maldăre de fân şi iarbă, iar într-un colţ era un monolit având forma unui paralelipiped şi având dimensiunile unui pat obişnuit. Individul m-a îmbrâncit şi am căzut pe un maldăr de iarbă şi am stat aşa, am stat, până când am adormit… După un timp, m-am trezit şi am constatat că tot acolo eram…  Şi în plus, îmi era foame şi sete… În sfârşit, nu vreau să vă plictisesc cu această poveste prea lungă, voi rezuma… Pe scurt, aşadar, am fost luat de… acel individ şi am fost educat.  Am crescut… Am învăţat limbajul acestuia…  În decursul timpului au mai apărut şi alţi centauri, precum şi alţi indivizi asemănători cu bărbatul acela care mă educase şi mă îngrijise şi pe care îl comparasem cu… Hercule. Am înţeles din ceea ce povesteau ei, că veniseră de undeva, de foarte departe, demult,  în număr mic, conduşi fiind de către un şef puternic  şi crud, însoţiţi de o herghelie de centauri şi de cai… Cum de au apărut centaurii ?  Vă mărturisesc că nici acum nu ştiu ce s-a întâmplat, ce minuni de ordin genetic s-au produs, cum de au rezultat asemenea creaturi !  Deşi am unele cunoştinţe de biologie şi de medicină, totuşi, în ceea ce priveşte genetica, sunt departe de a fi un expert !  Este adevărat că în locurile acelea se produceau fenomene destul de ciudate, de exemplu descărcări electrice aparent din senin, câmpul gravitaţional era variabil, nu exagerat, este adevărat, câmpul magnetic, era şi el variabil, erau precipitaţii abundente, urmate de perioade de secetă, alteori aveau loc căderi masive de meteoriţi… În sfârşit, erau multe alte ciudăţenii… Să fi avut, într-un fel oarecare, o anumită legătură cu… centaurii ? Cu unele procese genetice ?  Să fi avut loc mutaţii genetice extraordinare ?  Posibil… Nu ştiu ce să mai zic…  Am trăit astfel mult timp, vreo zece ani, cred, deşi nu sunt prea sigur… Pentru a consemna trecerea zilelor, a săptămânilor, a lunilor şi anilor, foloseam nişte sfori pe care le înnodam într-un anume fel, iar nodurile respective însemnau diferite perioade de timp… Se pare, totuşi, că am omis multe zile… Activitatea mea şi a celorlalţi, se rezuma la următoarele…  Grija pentru centauri şi cai, apoi pentru alte animale, cultivarea câtorva plante şi vânătoarea… Seara, pălăvrăgeam…  Şi tot aşa… Să mai spun că nu era decât un singur anotimp, vara… Era mereu cald…

  Nu pot să cred, am strigat, pare să fie un basm !… Iertare, te rog continuă !…

  Într-o zi, am încălecat pe un centaur şi urmat de alţi doi, am pornit la drum. Voiam să explorăm depărtările, necunoscutul… Departe, departe, se întindea deşertul.  Nisipul cuprindea totul. Până unde, oare ?…  Şi, de fapt, unde mă aflam ?  Mă întrebam şi nu puteam să răspund. La un moment dat, centaurul refuză să mai înainteze. Se opri, păru că ascultă atent, apoi se întoarse  şi o porni în galop pe drumul pe care venisem. Până atunci tăcusem… În timp ce gonea, începu să-mi spună în limbajul acela bazat pe fluierături, şuierături  şi zgomote ca de cascadă…  Iar ceea ce mi-a spus, ceea ce am discutat, s-ar putea traduce cam aşa…

  “ Trebuie să mă întorc repede… Arde, arde, toţi ard…”

  “ Ce arde ?  Cine arde ?  De unde şti ?!”

  “ Toţi ard !  Acum sunt scrum. Ştiu. Tu nu şti. Tu nu eşti din lumea noastră, eşti străin ! ”

  “ Din care lume, care lume a voastră ? ”

  “ Lumea noastră… Tu vii din alte spaţii şi alte timpuri, din alt Univers… “

  “ Dar de unde şti atâtea lucruri ? Cum de poţi înţelege noţiunea de Univers ? ”

  “ Ştiu. Noi suntem foarte evoluaţi. Dar acum, am început să… involuăm, să degenerăm. Venim aici pentru că fugim de…”

Aici a fornăit într-un fel ciudat. Nu am înţeles ce a vrut să spună. L-am rugat să îmi explice, dar mi-a fost imposibil să-l înţeleg… Fugeau probabil de ceva sau de cineva care le ameninţa viaţa, sau… cine ştie ?

  “ Fugim de… şi degenerăm, involuăm din ce în ce,  tot mai repede…”

  “ Zici că sunt dintr-un alt Univers. Poţi să îmi spui atunci, în ce fel am ajuns aici, în lumea voastră ? ”

  “ Evident, ai nimerit aici printr-un tunel spaţio-temporal intercosmic…”

  Incredibil, a strigat profesorul Miron, agitat ! Este ceva ce nu pot să cred !…  Cum ai spus ? Tunel spaţio-temporal intercosmic ?  Te rog să mă ierţi că te-am întrerupt, dar sunt stupefiat… !

  Ştiu că este de necrezut ! Dar te rog să ai amabilitatea de a mă lăsa să termin ce am de spus… Aşadar, iată ce s-a mai întâmplat… După un moment de tăcere, centaurul  a reluat…

  “ Aşa…  Ce şti despre Marele Univers ?  Câte interacţiuni fundamentale cunoşti ? ”

  ” Interacţiunile nucleare tari şi slabe, electromagnetice şi gravitaţionale.”

  “ Doar atât ?  Ce şti despre colapsul gravitaţional ? ”

  “Cădere gravitaţională… Prăbuşire în sine a stelelor… Intensitate foarte mare a câmpului gravitaţional… Se mai numeşte şi gaură neagră sau genune… Se zice că aceste colapsuri gravitaţionale, generează aşa-numitele găuri de vierme care ar fi un fel de tuneluri spaţio-temporale… Două regiuni ale spaţiului pot fi astfel conectate şi chiar mai mult, pot fi conectate două Universuri… Mă rog, este  numai o ipoteză…”

  “ Şti destul de puţin… Există în Marele Univers o forţă şi mai slabă, care este mascată de câmpul gravitaţional şi care se manifestă pregnant în afara Universului, iar câmpul fizic corespunzător, este câmpul Kappa… În Univers, în galaxie şi în componentele galactice, se pot produce, totuşi, acumulări, pe care le numesc, în lipsa unui termen mai potrivit, colaps Kappa… Procesele sunt prea complicate pentru a le putea înţelege… Cert este că odată format, colapsul Kappa, se întinde pe o zonă spaţială redusă, radial, pe o rază de cel mult cinci metri şi are un timp de existenţă scurt, de aproape cinci secunde. În acest timp, obiectele aflate în acest colaps Kappa, trec, curg, dintr-un timp în altul, dintr-un Univers în altul… ” 

  Totul nu este decât o fantezie, strigă profesorul Miron…

  Fantezie sau nu, te rog, din nou, să mă laşi să termin ceea ce am de spus… Aşadar centaurul a continuat să-mi explice…

  ” Astfel, exact aceeaşi cantitate de materie care intră în colapsul Kappa şi este depusă într-un Univers sau în alt timp,  tot atâta este luată de aici şi restituită celuilalt Univers sau celuilalt timp… Cu alte cuvinte, există un schimb de materie, respectându-se legea conservării generalizate şi anume,  cantităţile de substanţă, de energie şi de informaţie se menţin constante, se conservă, sunt  invariante ! Mai simplu spus, cât dai, atâta ţi se va da ! Ai priceput ?  Şi asta nu este tot ! Cantităţile de substanţă, de energie şi de informaţie sunt echivalente între ele, se pot transforma, într-un anume fel… Mai simplu spus, pentru a pricepe, pentru a primi o anumită cantitate de informaţie trebuie să dai  o anumită cantitate de substanţă sau energie şi invers… Sper că ai înţeles… Ei bine, noi putem să inducem acest câmp Kappa,  dar nu oricând şi oricum, ci numai  în anumite împrejurări…  Dar… uite… ”

Vreau să vă atrag atenţia că am făcut un efort considerabil pentru a traduce în limbajul obişnuit, ceea ce mi-a spus centaurul… În sfârşit, să continui… Între timp, am ajuns la locul de unde pornisem… Totul în jur, adică în locul unde se găsea acea aşezare, totul arsese… Era cenuşă… Ce incendiu !…

  Îmi cer scuze că te întrerup, spuse profesorul Titus Miron, dar aş dori să-mi clarifici două aspecte care mi se par cam ciudate… Anume, în primul rând, cum ai reuşit să echivalezi limbajul centaurului cu al nostru, în special cum ai putut stabili legătura sau echivalenţa dintre şuierăturile, fluierăturile şi… mă rog, alte… zgomote ca de cascadă, după cum le denumeai tu, cu… limbajul nostru, spre exemplu, cu noţiunile de galaxie, de Univers, de colaps gravitaţional, etc. ?  În al doilea rând, după cum ai spus,  ai constatat că ai devenit un copil dar, în acelaşi timp aveai şi toată experienţa unui om matur, precum şi cunoştinţele acestuia !  Cum este posibil acest lucru ?  Şi apoi, cum  ai putut să supravieţuieşti în acea atmosferă…  ucigătoare ?

  La prima întrebare, răspund că discuţia nu a avut loc chiar atât de… coerent cum   o prezint eu, ci a fost întreruptă de nenumărate ori de către mine, cerând explicaţii, explicaţii care îl exasperau uneori pe centaur, pentru că erau îndelungate şi foarte plictisitoare pentru el… Mulţi termeni au fost echivalaţi astfel de mine, după cum am crezut că ar fi cel mai bine…  La  a doua întrebare, trebuie să îţi spun că nu am un răspuns clar, bine conturat… şi chiar mai mult, nu ştiu ce să răspund ! Faptul că devenisem un copil, dar posedam experienţa şi cunoştinţele unui om matur, faptul că am supravieţuit totuşi în acea atmosferă ucigătoare, toate acestea pot fi datorate acelui colaps Kappa, necunoscut de noi… Deci un răspuns clar în această privinţă, nu pot să dau. Este posibil să fie corelat în vreun fel oarecare cu biocâmpul şi biostructura, cine ştie ?

  Mulţumesc… Te rog, continuă !

─ Am constatat aşadar că totul se transformase în scrum şi praf, am găsit schelete carbonizate şi lemn ars… Cei trei centauri, se priveau contrariaţi, apoi, unul dintre centauri mi se adresă:

  “ Tu trebuie să te întorci în lumea ta. Pentru aceasta va trebui ca noi să ne sacrificăm… Nu te mira, nu râde… Din nefericire lucrurile sunt foarte serioase,  foarte triste…  Poate vei înţelege cândva… Pentru a reveni în lumea ta, va trebui ca noi să declanşăm colapsul Kappa, care te va reda lumii tale…”

Cei trei centauri s-au aşezat în anumite poziţii şi păreau că deveniseră nişte statui ! Apoi… apoi se întunecă şi acelaşi somn profund ca şi atunci, când am ajuns în lumea asta, mă cuprinse… M-am trezit alături de cei trei centauri, lângă ţărmul unei mări, înconjuraţi de o mulţime de oameni… Purtau îmbrăcăminte specifică grecească şi vorbeau limba greacă veche, pe care o cunoșteam foarte bine…  Se uitau la noi şi erau cuprinşi de teamă… M-am adresat centaurului…

  “ Nu, aceasta nu este lumea în care m-am născut, vreau să spun timpul în care m-am născut… Este cu mult, cu foarte mult timp, în trecut…  Ce este de făcut ? ”

  Centaurul m-a lămurit…

“ Un singur lucru se poate face… Vom încerca o inducţie gravito-Kappa… Pentru tine, noi vom rămâne aici… aici vom muri… aici, departe, atât de departe de lumea noastră…”

L-am întrebat apoi pe centaur…

“ Dar de ce nu vă întoarceţi în lumea voastră, dacă puteţi să generaţi şi să controlaţi colapsul Kappa ? ”

Centaurul mi-a răspuns…

“ Putem să îl generăm, însă, de regulă, este foarte greu de controlat !  Iar acum, nu se mai poate… Suntem epuizaţi şi nu mai putem să ne refacem…  Noi suntem un fel de…  ceea ce voi numiţi…  roboţi genetici… “

  Este ceva ce nu pot să cred ! strigă  profesorul Miron…

─ Nici nu mă aşteptam să crezi… Aici am făcut un efort considerabil să înţeleg echivalenţa dintre un fel de şuierat prelung şi termanul de robot genetic. În continuare, convorbirea s-a desfăşurat în felul următor…

“ De ce faceţi acest sacrificiu pentru mine ? ”

“ Pentru că eşti un intrus…  Pentru că prin acţiunile pe care le-ai fi putut iniţia, puneai în pericol lumea noastră… De altfel, incendiul ţie ţi s-a datorat !… Ai un biocâmp foarte puternic, respectiv ai o aură energetică deosebit de intensă uneori, cu acţiune imprevizibilă… Incendiul a fost cauzat tocmai de către aura ta energetică, aură care a provocat combustia aceea uluitoare ! Incendiul ar fi putut constitui numai un început. Ce ar fi putut urma rămânând aici, ar fi fost periculos…”

“ De ce nu mă lăsaţi aici, în acest loc şi timp ? ”

“ Am putea crea dezechilibre temporale cu urmări imprevizibile ! ”

“ De ce, dacă sunteţi atât de evoluaţi, nu aţi folosit alt mijloc de a transmite gândurile în mod direct, prin telepatie ? ”

  Bună întrebare, remarcă profesorul Miron.

  Şi aici am întâmpinat dificultăţi imense pentru a-l face să înţeleagă ceea ce voiam să spun…  Îmi răspunse…

“ Există limitări în acest mod de comunicare… În special limitările se referă la faptul că procesele bioenergetice şi psihoenergetice care au loc în organismele noastre sunt diferite şi nu pot permite un canal de comunicaţie bazat pe telepatie… Modalitatea de comunicare utilizată a fost şi este cea mai potrivită, cu toate neajunsurile ei… Poate că este suficient să îţi spun totuşi că dacă am fi încercat să folosim acea modalitate de care pomeneai, telepatia, te-am fi distrus. Nu ai fi rezistat fluxului energo-informaţional indus telepatic de noi…”

“ Cum este posibil ? Spuneaţi că am un biocâmp foarte puternic şi pe de altă parte mai spuneaţi că nu aş fi rezistat fluxului energo-informaţional indus telepatic de voi, nu vi se pare că este o contradicţie ? Şi apoi, de ce nu m-aţi distrus dacă, după cum spuneaţi, prin acţiunile pe care le-aş fi iniţiat,  aş fi periclitat lumea voastră ?”

“ Nu este nici o contradicţie ! Poţi să ai un biocâmp intens, dar în acelaşi timp, să nu rezişti la un flux energo-informaţional indus telepatic !… La a doua întrebare îţi răspund aşa… Legile noastre şi moralitatea nu ne permite aceasta !  Cu cât o fiinţă inteligentă este mai evoluată cu atât este mai ridicat şi nivelul ei moral ! Te-am fi putut distruge, desigur şi am fi avut şi justificarea de a o face, dar am fi decăzut moral. Pe de altă parte, a  existat o alternativă la decizia de a te distruge, respectiv aducerea ta în lumea din care ai venit, chiar dacă pentru asta va trebui ca noi să…  murim !…  Astfel, nu am decăzut, dimpotrivă am evoluat ! ”

“ Şi voi ce veţi face ? ”

  “ Ce ne rămâne de făcut ? Va trebui să îţi răspunzi singur…  Este simplu ! ”

  Sunt nevoit să te întrerup din nou, doctore Averon, strigă profesorul Miron,  dar trebuie să remarc faptul că mi se pare foarte copilărească această explicaţie   a centaurului… Prea este luată dintr-un manual de bune maniere, nu te supăra,  dar nu pot să nu remarc asta !…  În sfârşit, ce s-a mai întâmplat ?

  Apoi, continuă doctorul Aveon, urmă aceeaşi binecunoscută toropeală, acelaşi somn profund, aceeaşi trezire. Mă aflam întins pe iarbă când m-am trezit. Lângă mine se afla un om care  mă privea uimit. Am întrebat:

  “ Unde mă aflu ? ”

  “ La Peridava…”, îmi răspunse omul privindu-mă în continuare.

  “ La Peridava ?  În ce zi, în ce lună, în ce an ?…”

Omul se uită la mine stupefiat, apoi se întoarse şi fugi, strigând ziua, luna, anul…  A fost rândul meu să fiu uimit… Mă rog, în măsura în care mă mai puteau surprinde astfel de chestii…  Am constatat că între data la care efectuasem săpăturile şi data la care mă aflam, era  o diferenţă de… treizeci şi trei de ani !…  M-am ridicat…  Apoi am plecat şi m-am îndreptat spre cea mai apropiată aşezare omenească.  Era o casă obişnuită.  Pe drum am întâlnit câţiva oameni care se uitau la mine  ca la ceva bizar. Am bătut în poarta casei şi am aşteptat să vină cineva, iar după  un timp, a venit un bătrân. Mă întrebă ce doresc. Am răspuns că sunt frânt de oboseală, că îmi este foame şi îmi este sete… Bătrânul mă mai întrebă de unde veneam şi ce fel de veşminte erau acelea pe care le purtam… I-am spus că sunt un drumeţ, unul care vântură lumea în lung şi în lat, că mi-am pierdut actele şi banii, iar veşmintele… ei bine, le aveam de la un om milostiv, care mi le dăruise… Bătrânul mă pofti în casă, îmi aduse hrană, apă şi apoi un costum de haine.  Am mâncat,  am băut, apoi m-am întins pe pat şi am adormit. Când m-am trezit, mi-am îndreptat privirea spre o oglindă. Am văzut un chip  de bătrân – eram eu… Ce vârstă aveam de fapt ?

─  Într-adevăr, spuse profesorul Miron, este ceva incredibil…

─ Am mulţumit bătrânului pentru ospitalitate, apoi am plecat…  Am vrut să văd ce mai rămăsese din vechiul şantier arheologic, aşa încât m-am îndreptat spre localitatea în care se găsea acesta…  După mult timp, am ajuns. M-am învârtit prin împrejurimi, am colindat ţinutul şi spre amiază am zărit surprins căsuţa care mă găzduise acum… treizeci  şi trei de ani…  M-am apropiat şi am văzut că totul rămăsese intact.

  Da, strigă profesorul Titus Miron, scuză-mă că te întrerup din nou, dar sunt  nedumerit de unele lucruri. Iată. Cum de ai fost numai tu şi tocmai tu cuprins în… colapsul  Kappa, de ce nu  a fost cuprinsă în colaps şi căsuţa aceea ?  Cum îţi explici că ai regăsit intact totul sau mă rog,  cu unele mici stricăciuni fără importanţă ?

  Colapsul Kappa, cred, nu se produce pe întinderi spaţiale mari şi nu poate cuprinde decât o anumită cantitate de materie, respectiv de substanţă, de energie, de informaţie… Se pare că a fost o şansă extraordinară pentru mine ca acest colaps Kappa să apară şi să se concentreze exact în spaţiul pe care îl ocupă organismul meu, iar materia din care sunt alcătuit sau mai bine zis cantitatea de materie să fie… optimă, adică să poată fi transferată prin colapsul Kappa… Cum îmi spunea centaurul, nu orice cantitate de materie poate fi cuprinsă şi transferată prin colapsul Kappa, ci numai una compatibilă cu intensitatea acestuia. În sfârşit problema este extrem de complexă…

─  Problema este într-adevăr foarte complexă cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte absolut nimic despre acest colaps numit de tine, colaps Kappa, spuse profesorul Titus Miron…

─  În ceea ce priveşte obiecţia referitoare la faptul că acea căsuţă  s-a conservat atât  de bine, se poate datora, poate, unui efect al colapsului Kappa, care constă în inducerea unui câmp de forţe într-o anumită zonă, care nu face decât să conserve obiectele din interiorul acestui câmp de forţe… Aşadar, să fie clar… colapsul m-a cuprins pe mine, iar în jurul colapsului s-a format un câmp de forţe, care se comportă ca un scut…  În locul meu, a fost transferat altceva, un obiect poate, care să fie echivalent cu cantitatea de materie din care sunt alcătuit… Ai priceput ?  După un timp, câmpul de forţe slăbeşte în intensitate… În sfârşit, nu îmi cere detalii, pentru că nu am ce să îţi mai spun…

  Nu, nu îţi mai cer nimic, înţeleg că nu poţi să explici mai nimic din ceea ce ţi s-a întâmplat, spuse profesorul Miron…  Altceva ce mai poţi să ne spui ?

  În ceea ce priveşte faptul că s-au produs atâtea schimbări în legătură cu corpul meu, în sensul că, fie am întinerit, devenind copil, fie am îmbătrânit… rapid şi… apoi am supravieţiut acelei atmosfere ucigătoare, ei bine, într-adevăr, nu ştiu ce s-a putut întâmpla !  V-am mai spus, proprietăţile acestui câmp Kappa şi ale colapsului asociat acestui câmp, sunt necunoscute,  nici măcar  nu s-a pus problema existenţei lui, la noi, la oameni…  Ce pot să vă mai spun despre asta ?  Nimic… Vă pot spune în schimb ce a mai urmat…

─  Pot să îmi imaginez ce a mai urmat, spuse plictisit profesorul Miron.

─  Am continuat cercetările, spuse liniştit doctorul Averon…  La o distanţă de o sută  de metri de căsuţă, am găsit scheletele centaurilor, într-o peşteră… Apoi am publicat rezultatele cercetărilor… Ah, da, să mai precizez ceva… Faptul că “dispărusem” treizeci şi trei de ani nu a constituit un… impediment… Nimeni nu se interesase de mine… Eram singur, nu aveam nici prieteni, nici rude, nu eram un individ ambiţios, iar conducerea institutului la care lucram nici nu mă băga în seamă… Mi se desfăcuse contractul de muncă… şi gata !…  În sfârşit, acea căsuţă nu fusese dărâmată, datorită faptului că regiunea aceea în care se afla, era pustie, foarte rar străbătută de cineva…

─ Totuşi, mi se pare ciudat, îl întrerupse din nou profesorul Titus Miron  pe arheolog…  Mi se pare ciudat că acele fiinţe din acel Univers, erau fie oameni, fie creaturi hibride, adică… centauri… Este cam ciudat…. Prea este…  pământesc…

  Deci te îndoieşti… Foarte bine, nici nu mă aşteptam la altceva !  De ce aveau formă umană şi în general, asemănătoare cu aceea a unor vieţuitoare terestre ?  Ei şi ce dacă ?  De ce ar avea altă formă ?  De ce nu ar fi acţionat aceleaşi cauze sau unele echivalente în acea regiune a Marelui Univers şi astfel să fi rezultat creaturi asemănătoare nouă sau asemănătoare unor creaturi terestre…  ca formă ?  Vreau să precizez că Marele Univers este totalitatea Universurilor Paralele şi a Universurilor Alternative… Universul nostru face parte din acest ansamblu infinit, numit Marele Univers… Ei bine, de ce nu ?  De ce trebuie să vezi neapărat numai altceva diferit de noi ? Şi de fapt, numai forma era asemănătoare nouă sau în fine, asemănătoare unor creaturi terestre, dar nu şi structura lor, proprietăţile care le caracterizau, reţine !…  Ei bine, pentru a încheia, trebuie să spun că am studiat scheletele celor trei centauri,  pe care îi cunoscusem când erau vii, şi le-am păstrat… Nu am povestit nimănui nimic, timp de mulţi ani… Apoi au urmat publicaţiile, conferinţele, recunoaşterea publică, etc.,  de fapt ştiţi prea bine.  Asta a fost !

  Şi piramida aia  care conţinea banda Möbius ? am întrebat.

  Ah, da, bănuiesc că a fost un obiect provenit prin colaps Kappa, de undeva, cine ştie de  unde !

  Da, interesant, dar ce facem cu probele care să sprijine afirmaţiile tale ?  Ce este  de fapt colapsul Kappa de care tot vorbeşti ?  De ce nu a fost observat până acum ?  Cât de rar s-ar produce, totuşi, ar fi trebuit să fie observat ! strigă profesorul Titus Miron.

  Ce pot să spun ? Fenomenele cuantice, radioactivitatea, etc., se produceau în natură şi pe timpul… faraonilor, a imperiului roman… totuşi au fost observate mult mai târziu, pentru că nu erau interesante pentru civilizaţiile respective, în vremurile acelea… Observi numai ceea ce te interesează, ceea ce nu te interesează, nu observi !  Ne place sau nu, dar… asta este !  Ceva analog se întâmplă se pare şi în ceea ce priveşte colapsul Kappa… Va fi observat… peste ani  şi ani, fiţi liniştiţi… Există anumite fenomene şi procese care, deşi nu au fost evidenţiate încă, în ciuda progreselor deosebite ale fizicii, chimiei, matematicii, astronomiei, etc., se pot manifesta totuşi în anumite condiţii…

  De unde şti ?  am întrebat surprins de ceea ce afirmase arheologul.

  Ştiu şi gata !  Aşadar… nu mă credeţi ?

  Nu ! Eu unul nu te cred, spuse profesorul… Este o povestire fantastică şi atât !

  Ei bine, atunci aşteptaţi puţin…

Se ridică şi se îndreptă spre uşă. O deschise şi dispăru îndărătul ei. Apoi, după un timp, apăru  cu un cilindru, făcut dintr-un material transparent, închis ermetic, prin care se vedea o… ciudăţenie, o formă, ceva,  un fel de embrion…

  Este un embrion de centaur, conservat într-o soluţie specială… Este obiectul pe care  l-am păstrat cu multă grijă… Cum am reuşit să fac rost de acest embrion ?…  Ei bine, înainte  de a porni la drum pentru a explora depărtările, împreună cu cei trei centauri,  am intrat într-o încăpere subterană, în care se găseau sute de astfel de recipiente conţinând embrioane… Am luat acest recipient şi l-am ascuns în veşminte…  În fine ajungând aici, din nou, în… lumea obişnuită, l-am păstrat şi nu l-am arătat nimănui până acum…  Vă rog să vă uitaţi !

  Ei bine, dar dacă… este adevărat…, strigă emoţionat profesorul, dacă este adevărat… atunci este nemaipomenit !

Luă cu mâinile tremurânde obiectul şi îl privi cu atenţie.

  Aşa ceva nu am mai văzut niciodată, deşi am studiat mii, zeci de mii de embrioane ale diferitelor specii de animale precum şi embrioane umane, spuse emoţionat profesorul.

A pus apoi cilindrul pe masă. Se lăsă o tăcere grea, apăsătoare… Eram uimiţi !… Apoi am văzut cum obiectul se dezintegra, dacă pot spune astfel, se făcea din ce în ce mai mic, până ce a dispărut cu totul… Apoi, după un timp, în locul acelui obiect, a apărut mai întâi ceva, ca un fir de praf, apoi deveni din ce în ce mai mare…

Era o bucată de rocă…  Am privit consternaţi…  Ce se întâmplase ? Un colaps Kappa prin care a avut loc schimbul de materie ?  Posibil…

  Ei, ce aveţi de spus ? ne întrebă arheologul pe mine şi pe profesorul Averon…

Într-adevăr, ce aveam de spus ?…

PRIVEAM ÎNCREMENIŢI BUCATA DE ROCĂ…

(Extras din cartea ”Univers transcendental – Proză științifico-fantastică”, de Constantin M.N. Borcia și Niculina A. Borcea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *