Se luminase bine afară. Și colac peste pupăză, câinele ăla lătra într-una.
Trase cearceașul peste cap, încercând să mai doarmă puțin. Nu vroia să rateze plăcerea patului într-o zi de sâmbătă. Și apoi, de ce s-ar trezi?
Zgomotul de-afară se pierdu undeva departe. Și o revăzu pe Ileana, în fața școlii, cu fața amuzată, așa cum o lăsase ieri la prânz. Știa că este în semi-visul lui matinal, de dinainte de sculare, pe care de obicei îl controla fără probleme. Dar acum, sentimentul de rușine era prea puternic, mai tare ca el.
Ce o să facă el de acum încolo? În visele lui din ultimele luni, principalul personaj era Ileana. Se decisese cu puțin timp în urmă să îi spună. Să fie prieteni.
Ileana râsese amuzată, și îi spusese că are o mulțime de prieteni, așa că nu avea nimic împotrivă să mai aibă unul în plus. Pe Facebook.
– Nu am intrat niciodată pe Facebook, îi răspunsese Dan. Și apoi, nu despre asta este vorba. Eu vorbesc despre o prietenie reală. Vreau să ne plimbăm împreună seara târziu, ținându-ne de mână. Să vorbim despre nimicuri și despre cum vom schimba lumea împreună, să râdem, și apoi să tăcem. Mi-ar place să tac împreună cu tine.
– Dane, ești băiat de treabă, dar nu am timp de așa ceva. Am problemele mele. Dar mă găsești oricând pe Facebook, e suficient să cauți numele meu. Deși mai sunt câteva fete cu același nume, eu sunt singura de la noi, și apoi mi-am pus o poză din excursia de anul trecut în care ai fost și tu, o să mă recunoști.
Dan nu spusese nimic, lăsase capul în jos și plecase abătut. Lumea lui se prăbușise.
Pe Facebook nu intrase niciodată, și nici nu avea de gând. Un loc al celor care nu au ce face. În visul lui matinal, încercă să se imagineze pe Facebook. Dar îi fu imposibil. Nu are nimic comun cu toți pierde-vară ăia din rețelele sociale.
* * *
– Dane, scularea, e 10!
Dan auzi ca prin ceață strigarea mamei lui.
– Mai stau puțin, mamă.
Se întoarse cu voluptate pe partea cealaltă, având grijă să rămînă acoperit pînă peste cap cu cearceaful. Dar mirosul de pâine prăjită și omletă răzbi prin cearceaf. Mai încercă să reziste vreo două minute, după care aruncă brusc cearceaful într-o parte și sări din pat. La baie, deși afară era cald și frumos, i se păru că e răcoare, iar apa prea rece. Mai mult se stropi decât să se spele, se frecă bine cu prospul, și se îndreptă rapid spre bucătărie.
Mâncă rapid și cu poftă, și se duse în cameră să se echipeze pentru meciul de fotbal care urma să aibă loc la 12.00 contra clasei rivale. Dar brusc își aduse aminte de Ileana, și îi pieri orice chef de fotbal. Se trânti în pat, cu ochii în tavan. Ce va face de acum încolo? Mai are vreun sens viața lui?
Renunță la fotbal, oricum nu avea chef de joc. Rămase în pijamale, se apropie de fereastră și privi pierdut în depărtare, preț de cîteva minute. Îl trezi din reverie cei doi cocoși, care începură să se bată scoțând strigăte stridente. Se enervă. Aveau o mulțime de găini, ce nu le convenea?!
Se duse din obișnuință la birou, se așeză pe scaun și își roti privirea încercând să înțeleagă ce caută el acolo. Ochii îi căzură pe manualul de matematică. Își aduse aminte că aveau de rezolvat câteva probleme complexe pentru luni. Întinse mâna și luă caietul, dar îi scăpă din mână și îi căzu pe laptopul închis.
Înainte de a se apuca de teme, s-ar concentra mai bine dacă ar citi mai întâi câteva articole pe net. Trase laptopul spre el, îl deschise și așteptă să se încarce.
D.T. – Așa semna el toate comentariile la articolele care i se păreau interesante și unde simțea că are ceva de spus. De la Dan Teodorescu. Dar D.T. poate fi orice. De exemplu, Dorin Tănase. Da, e o idee. Poate fi Dorin Tănase, un ins oarecare. Așa își poate exprima orice idee fără teama de a fi luat în derâdere în viața reală. Dorin Tănase va fi un alt om. Unul mult mai decis în opinii, mai direct.
Dar dacă ar aplica deghizarea asta și pe Facebook. Să își facă un cont?
Dan rămase pe gânduri, cu mâna ridicată în aer.
Lasă un răspuns