”Scrieți o scurtă povestire despre ce v-a impresionat cel mai mult.”
”Complicat. În primul rând, ce înseamnă să mă impresioneze? Mi-ar place să scriu despre Ileana, dar ea nu m-a impresionat, mai degrabă m-a enervat. M-a impresionat moartea prietenului meu Andrei cu un an în urmă, dar despre așa ceva nu voi scrie niciodată. Nici la înmormântarea lui nu am plâns. Am mers doar împietrit de tristețe în urma cortegiului funerar. Mama mi-a spus peste câteva zile că era cu ochii pe mine de îngrijorare, că eram foarte palid. Atunci nu mi-am dat seama cât am suferit. Pur și simplu îmi dispăruseră aproape toate simțurile. Iar când a fost să-mi iau la rcedfere de la el, parcă nici nu mai eram în mine. Simțeam o durere în burtă de parcă ar fi fost a altcuiva. Cum poți să scrii despre așa ceva fără să întinezi memoria persoanei iubite?”
”Scrieți o scurtă povestire despre ce v-a impresionat cel mai mult.”
Dan oftă, și se lăsă pe spate pe scaun, cu ochii în tavan.
”Mi-ar place să scriu despre cât de inutilă spre dăunătoare este politica practicată de politicienii noștri, despre contradicția dintre interesele personale și cele de specie la nivelul umanității, despre pace și război, despre încălzirea globală… dar astea nu sunt lucruri care să mă fi impresionat. Sunt constatări logice, chiar dacă cinice, și fapte seci. Pe mine m-au impresionat puține lucruri, și atunhci când s-a întâmplat, emoția creată a fost întotdeauna puternică, și prea personală pentru a fi pusă într-o povestire.”
Lui Dan îi veni o idee. Să caute pe Internet care sunt subiectele cele mai populare din ultimele zile. De acolo își poate alege tema povestirii sale, chiar dacă nu l-a impresionat. Se pregătea să deschidă laptopul, când sună telefonul mobil.
”Salut, Mihai, care-i treaba?”
”Salut! Auzi, tu îți iei adidași sau bocanci în excursia de mâine?”
Uitase de excursia organizată de școală la munte, la sfârșit de săptămână.
”Nici nu știu dacă vin până la urmă, nu prea am chef.”
”Păi și ce faci, o lași pe Oana singură?”
Simți în vocea colegului lui o undă de ironie. Se pare că Oana avusese grijă să se afle, printre colegii de școală, că ei ar avea o relație mai mult decât amicală. Deși de la întâlnirea de la el din cameră o ocolise sistematic. Atunci când ea îl interpela, îi răspundea monosilabic și găsea întotdeaunba un pretext să plece.
”De mă, Mihai, fiecare cu problemele lui. Vine și Oana?”
”Ne-am adunat mulți, mă, stai că îți trimit lista pe Facebook.”
Dan își făcuse și un cont pe numele lui, pe Facebook. Acela era un cont ”curat”, pe care intra direct de pe laptop sau telefonul propriu. Nu căuta să își facă prieteni pe acel cont, îl interesa doar să își urmărească contul fals fără a fi nevoie de fiecare dată să deschidă tableta și să treacă prin severele proxy. Se împrietenise în acest scop cu celălalt ”eu” al său, cel fals, Dorian Townsend. Nu era nimic care să bată la ochi, mai erau câțiva colegi prieteni cu Dorian. Văzuse de curând că și Ileana îi acceptase cererea de prietenie, dar nu avusese timp să îi mulțumească în numele lui Dorian pentru accept.
Intră în contul lui pe Facebook direct de pe telefon, pentru a vedea lista. Nu folosea aplicația specială a lui Facebook întrucât i se părea prea intruzivă. Intra de fiecare dată din browser, și se dezautentifica imediat ce termina de inspectat ambele conturi.
Era un fișier Word. Îl deschise și rămase cu ochii fixați pe lista respectivă. Ileana era și ea pe listă! Ce chestie! Să fie în același loc cu fata după care alerga și cu cea care alerga după el! O situație interesantă, poate fi o oportunitate pentru el.
”Bine mă, dacă mergi și tu vin și eu. Îmi iau adidașii, mă descurc cu ei fără probleme. La ce oră e plecarea și de unde?”
Mihai se simți măgulit. Dan nu prea se lua după opiniile celorlalți, și nici nu făcea parte din vreo ”gașcă”, era un fel de lup singuratic.
”Plecăm la 7 dimineața, din fața școlii, cu un autobuz. Îți țin un loc lângă mine, dacă întârzii.”
”Mulțumesc, ne vedem mâine dimineață.”
Dan închise telefonul și deschise tableta, să vadă ce mai e prin contul lui Dorian.
Pe Facebook, în contul său fals era anunțat că cineva îi cere prietenia. Kristin Ulrika. Se duse pe pagina ei să vadă cine e. Din poza de profil îi zâmbea o fată cu un păr blond platinat, și un piept bine dezvoltat. Suedia. Se uită la prieteni: 12 prieteni. Și doar câteva poze încărcate. ”Clar, un alt cont fals,” decise Dan. Se hotărî totuși să îi acepte prietenia. Se juca de multe ori cu astfel de escroci de pe Facebook, care încercau prin diverse stratageme să îl jupoaie de bani. Probabil că îi atrăgra și poziția lui de om de afaceri, CEO la Business PXS Consulting.
Nu apucă să deschidă altă pagină, că noua lui prietenă îl și abordă.
”Hi Dorian, thank you, how are you?”
”I‘m fine, thank you. How are you?” răspunse Dan automat, și deschise o nouă pagină. Dar noua lui prietenă virtuală era decisă să continuie discuția. Sc”rise un nou mesaj, într-o engleză aproximativă:
”Cum e bine afacerea ta?”
”E bine pe dracu‘!” îi răspunse Dan în gând. ”OK, dacă așa vrei tu, să ne distrăm atunci!” și reveni la Messenger renunțând să mai deschidă altă pagină.
Lasă un răspuns