O nouă viață (9)

Se luminase bine afară. Iar câinele vecinilor lătra într-una.

Băgă capul sub pernă, încercând să mai doarmă puțin. În semi-visul lui de zori, retrăi ceva mai atenuat ultima seară petrecută cu colegii de liceu, în excursie. Se enervă din nou, în somn, de faptul că Oana îl părăsise tocmai în acea zi pentru fotbalistul ăla idiot. Retrăi cu jenă seara în care toată lumea se distra, dansa și bea șampanie. Doar el rămăsese într-un colț, fără pereche. Doar cu sticla de whisky. Își aduse aminte de parcă acum se întâmpla, de intrarea în scenă a lui Ileana, frumoasă ca o zână, pentru care mulți se opriseră din dans să o admire. Dar Ileana nu băgase în seamă pe nimeni, ciocnise o cupă de șampanie cu prietenele și prietenii ei apropiați, și se pregătea să plece. Dan s-a grăbit atunci să îi iese în cale, rugând-o să mai rămână puțin. Încurajat și de paharele de whisky, îi făcuse cea mai înflăcărată declarație de dragoste. Ileana se uitase mai degrabă prin el decât la el, și ăi spusese că nu e treaba ei. Fără urmă de ironie, fără urmă de compasiune, fără milă. Mai rece decât cuburile de gheață din pahar.

Dan înlemnise. Se aștepta la orice reacție, dar nu la acea răceală indiferentă. Lumea lui se prăbușise în acea clipă.

Îi venea să își plângă de milă și acum, când retrăia în vis momentul.

– Dane, scularea, e 10! La 12 plecăm. Mama lui ciocăni și în ușă de vreo două ori, și plecă la bucătărie.

Dan sări din pat, se spălă, mâncă în fugă, și se repezi în cameră să își strângă lucrurile. Majoritatea lor erau deja adunate într-un colț. Dan le strânsese acolo timp de câteva zile, de fiecare dată când ăși aducea aminte de un lucru de care știa că va avea nevoie îl punea lângă celelalte, să fie sigur că nu îl va uita. Rămăseseră la locurile lor doar strictul necesar, de care încă mai avea nevoie.

Înainte de a pleca, îi dădu lui Mihai telefon să își ia la revedere de la el.

– Păi? Unde pleci?! îl întrebă Mihai mirat.

– Am reușit, mă! Am fost admis la Londra!

Reușise să intre la una din cele mai prestigioase universități din capitala Marii Britanii.

– Bravo, mă! Să ai baftă! Trec pe la tine când oi ajunge prin Anglia.

– Te aștept cu plăcere. Salută-i și pe ceilalți colegi din partea mea, și transmite-le că îi aștept și pe ei. Oricum, voi veni eu acasă în vacanță, chiar dacă nu ajungeți voi la mine. Transmite-i salutări și dirigintelui, am auzit că a ieșit din spital.

– Așa e, a ieșit el și a intrat profu‘ de geografie.

– Cum așa?

– Mai ții minte chefurile din excursie. Nevastă-sa a ajuns în cameră abia a doua zi dimineața. Acum sunt în divorț. Nu se știe care din ei l-a intentat. Oricum, se pare că el a suferit un șoc, și acum se tratează.

Lui Dan i se făcu milă de el. Era un profesor de gașcă, chiar dacă destul de în vârstă.

Mai discutară nimicuri timp de câteva minute și iți luară la revedere.

Părinții lui îl așteptau deja lângă mașină, să îl conducă la aeroport.

– Hai Dane, să nu pierzi avionul! Glasul mamei lui tremura. Simți și el cum i se strânge inima. Dar trebuia să facă acest pas. Va reveni, oricum, destul de des.

Va zbura pentru prima dată cu avionul!

Tatăl lui trecu la volan, mama lui lângă el, iar Dan pe bancheta din spate. Aveau ceva de mers până la aeroport, așa că își deschise tableta. Intră pe Facebook, și deodată privirea i se împăienjeni. Pe pagina Ilenei, în locul coperții din partea de sus a paginii era o dungă neagră. Mai jos, un singur rând, scris se pare imediat după excursie.

Îi dădu din nou telefon lui Mihai.

– Mihai, care-i treaba cu Ileana?

– Ce, nu știi? Credeam că știi. La trei zile după terminarea bacului, au găsit-o dimineața zdrobită pe aleea de lângă blocul lor. Nu se știe daca a fost sinucidere sau accident.

Dan nu mai auzea ce îi spunea prietenul lui. Totul se învăluise într-o ceață densă, rece. Închise lent, telefonul și se aplecă asupra tabletei. Ultimele cuvinte ale lui Ileana se pare că le-a rostit pe Facebook, chiar în noaptea de dinaintea tragediei:

”Ne revedem într-o altă viață!”

Extras din cartea: