Perspective teoretice în educație – Funcționalismul

Deși este clar că educația joacă un rol esențial în viața indivizilor, precum și în societatea în ansamblu, sociologii văd acest rol din multe puncte de vedere diverse. Funcționaliștii cred că educația îi echipează pe oameni pentru a îndeplini diferite roluri funcționale în societate. Sociologii critici văd educația ca pe un mijloc de extindere a decalajului în inegalitatea socială. Teoreticienii feminiști indică dovezi că sexismul în educație continuă să împiedice femeile să atingă o măsură completă de egalitate socială. Interacționiștii simbolici studiază dinamica sălii de clasă, interacțiunile dintre elevi și profesori și modul în care acestea afectează viața de zi cu zi. În această secțiune, veți afla despre fiecare dintre aceste perspective.

Funcționaliștii privesc educația ca fiind una dintre cele mai importante instituții sociale dintr-o societate. Ei susțin că educația contribuie la două tipuri de funcții: funcțiile manifeste (sau primare), care sunt funcțiile intenționate și vizibile ale educației; și funcții latente (sau secundare), care sunt funcțiile ascunse și neintenționate.

Funcții manifeste

Există mai multe funcții manifeste majore asociate educației. Prima este socializarea. Începând de la grădiniță și de la grădiniță, elevii sunt învățați să practice diverse roluri sociale. Sociologul francez Émile Durkheim (1858–1917), care a stabilit disciplina academică a sociologiei, a caracterizat școlile drept „agenții de socializare care îi învață pe copii cum să se înțeleagă cu ceilalți și să-i pregătească pentru roluri economice de adulți” (Durkheim 1898).

Această socializare implică și învățarea regulilor și normelor societății în ansamblu. În primele zile ale învățământului obligatoriu, elevii au învățat cultura dominantă. Astăzi, deoarece cultura unei țări este din ce în ce mai diversă, elevii pot învăța o varietate de norme culturale, nu numai pe cea a culturii dominante.

Sistemele școlare transmit, de asemenea, valorile de bază ale națiunii prin funcții manifeste, cum ar fi controlul social. Unul dintre rolurile școlilor este să-i învețe pe elevi să respecte legea și respectul față de autoritate. Evident, un asemenea respect, acordat profesorilor și administratorilor, va ajuta un elev să navigheze în mediul școlar. Această funcție îi pregătește pe elevi și să intre la locul de muncă și în lume în general, unde vor continua să fie supuși unor oameni care au autoritate asupra lor. Îndeplinirea acestei funcții revine în primul rând profesorilor de la clasă și instructorilor care stau cu elevii toată ziua.

Figura 16.6. Autoritatea profesorului în clasă este o modalitate prin care educația îndeplinește funcțiile manifeste de control social. (Credit: Pixabay)

Educația oferă, de asemenea, una dintre metodele majore utilizate de oameni pentru mobilitatea socială ascendentă. Această funcție este denumită plasare socială. Școlile universitare și postuniversitare sunt văzute ca vehicule pentru mutarea studenților mai aproape de carierele care le vor oferi libertatea financiară și securitatea pe care o caută. Drept urmare, elevii sunt adesea mai motivați să studieze domenii pe care le consideră avantajoase pe scara socială. Un student ar putea aprecia cursurile de afaceri în detrimentul unei clase de poezie victoriană, deoarece vede clasa de afaceri ca un vehicul mai puternic pentru succesul financiar.

Funcții latente

Educația îndeplinește și funcții latente. Se întâmplă multe în școală, care au puțin de-a face cu educația formală. De exemplu, ați putea observa un coleg atrăgător când dă un răspuns deosebit de interesant în clasă – atingerea acestuia din urmă și stabilirea unei întâlniri vorbește despre funcția latentă de relaționare îndeplinită de expunerea la un grup de colegi în cadrul educațional.

Cadrul educațional introduce elevii în rețelele sociale care ar putea dura ani de zile și îi pot ajuta pe oameni să găsească locuri de muncă după terminarea școlii. Desigur, cu rețelele sociale precum Facebook și LinkedIn, aceste rețele sunt mai ușor ca niciodată de întreținut. O altă funcție latentă este capacitatea de a lucra cu alții în grupuri mici, o abilitate care poate fi transferată la locul de muncă și care s-ar putea să nu fie învățată într-un cadru de școală acasă.

Sistemul educațional, în special așa cum este experimentat în campusurile universitare, a oferit în mod tradițional un loc pentru elevi să învețe despre diverse probleme sociale. Există oportunități ample de advocacy social și politic, precum și capacitatea de a dezvolta toleranță față de numeroasele opinii reprezentate în campus. În 2011, mișcarea Occupy Wall Street a cuprins campusurile universitare din toată Canada, ducând la demonstrații în care diverse grupuri de studenți au fost unificate cu scopul de a schimba climatul politic al țării.

Tabelul 16.2. Funcţiile manifeste şi latente ale educaţiei. Conform teoriei funcționaliste, educația contribuie atât la funcții manifeste, cât și latente.

Funcții manifeste: Funcții declarate în mod deschis, cu obiective intenționate	Socializare	Transmiterea culturii	Control social	Plasament social	Inovație culturală
Funcții latente: Funcții ascunse, nedeclarate, cu consecințe uneori neintenționate	Relaționare	Rețele sociale	Lucrul în grup	Crearea decalajului generațional	Integrarea politică și socială

Funcționaliștii recunosc alte moduri prin care școlile educă și transmit cultura elevii. Una dintre cele mai importante valori pe care le învață studenții este aceea a individualismului – prețuirea individului față de valoarea grupurilor sau a societății în ansamblu. În țări precum Japonia și China, unde binele grupului este prețuit în detrimentul drepturilor individuale, studenții nu învață, așa cum o fac în Canada, întrucât cele mai mari recompense sunt acordate celui „cel mai bun” individ atât în ​​mediul academic, cât și în atletism. Unul dintre rolurile școlilor din Canada este promovarea stimei de sine; dimpotrivă, școlile din Japonia se concentrează pe promovarea stimei sociale – onoarea grupului asupra individului.

În Canada, școlile îndeplinesc și rolul de a pregăti elevii pentru competiție și cooperare în viață. Evident, atletismul promovează atât o natură cooperantă, cât și o natură competitivă, dar chiar și în sala de clasă, elevii învață atât cum să lucreze împreună, cât și cum să concureze unii cu alții din punct de vedere academic. Școlile îndeplinesc și rolul de a preda patriotismul. Deși studenții canadieni nu trebuie să recite un jurământ de credință în fiecare dimineață, ca studenții din Statele Unite, ei iau cursuri de studii sociale în care învață despre istoria și identitatea canadiană comună.

Figura 16.7. Începând fiecare zi cu jurământul de credință este un mod în care studenții americani învață patriotismul. Cum învață elevii canadieni patriotismul? (Imagine generată de ChatGPT)

Un alt rol al școlilor, conform teoriei funcționaliste, este acela de a sorta sau clasifica elevii în funcție de meritul sau potențialul academic. Cei mai capabili elevi sunt identificați devreme în școli prin teste și realizările la clasă. Elevii excepționali sunt adesea plasați în programe accelerate în așteptarea participării cu succes la universitate. Alți elevi sunt îndrumați în programe de formare profesională, cu accent pe comerț și economie domestică.

Funcționaliștii susțin, de asemenea, că școala, în special în ultimii ani, preia unele dintre funcțiile care erau în mod tradițional îndeplinite de familie. Societatea se bazează pe școli pentru a preda despre sexualitatea umană, precum și despre abilități de bază, cum ar fi bugetul și cererile de locuri de muncă – subiecte care la un moment dat erau abordate de familie.

• Durkheim, Émile. (1956). Education and sociology. New York: Free Press. (original work published 1898)

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2024 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1