Stilul propozițiilor într-o lucrare scrisă

De ce contează stilul propozițiilor

Imaginează-ți o lume în care toată muzica ar fi într-un singur ton monoton, toate picturile ar avea aceeași nuanță de verde, și toate dansurile ar consta într-un singur pas lent de dans. A scrie cu un singur fel de stil de propoziție s-ar potrivi bine cu lumea aceea. Într-adevăr, muzica, arta și dansul câștigă multă frumusețe și interes din variația largă. Tu, ca scriitor, ai și opțiunea de a-ți varia stilul de propoziție în mod strategic. Acest capitol te va ajuta să variezi lungimile și stilurile propozițiilor și să alegi când să scrii cu voce activă și pasivă. Vei învăța, de asemenea, cum să folosiți subordonarea, coordonarea și paralelismul pentru a obține accent și echilibru, cum să controlezi limbajul sexist și ofensator și cum să gestionezi starea de spirit a verbelor din scrisul tău.

Textul scris cu un singur tip de propoziție este plictisitor pentru cititori. Pentru a face textele mai interesante, ar trebui să utilizezi propoziții de lungimi diferite, cu deschideri și finalități diferite și cu o varietate de structuri.

Cu propoziții scurte

Propozițiile scurte, atunci când nu sunt suprautilizate, pot fi folosite pentru a sublinia o idee și a atrage atenția cititorului. Observați cum ideile exprimate prin următoarele propoziții scurte vă atrag atenția mai mult decât o fac aceleași idei atunci când sunt încorporate în propoziții mai lungi.

Idei împărțite în propoziții mai scurte: Mama vrea să-mi petrec weekendul viitor cu ea și cu cele două mătuși ale mele. Toți vorbesc fără oprire. Sunt sigur că nu aș fi altceva decât o muscă pe perete în timp ce vorbesc despre toți membrii familiei. Pur și simplu nu mă duc!

Idei încorporate în propoziții mai lungi: Mama vrea să-mi petrec weekendul viitor cu ea și cu cele două mătuși ale mele, care vorbesc fără oprire. Sunt sigur că nu aș fi altceva decât o muscă pe perete în timp ce vorbesc despre toți membrii familiei, așa că pur și simplu nu mă duc!

Dar trebuie să fii atent să-ți alegi propozițiile scurte în mod strategic, astfel încât acestea să pună accentul corect, fără a face scrisul să pară nesofisticat. O a treia opțiune ar putea fi să folosești o propoziție mai lungă și să desparți pe cealaltă în două propoziții mai scurte.

Combinarea propozițiilor scurte

Deoarece o abundență de propoziții scurte va da un aspect simplist scrisului, nu este bine să folosești un număr excesiv de ele apropiate. Poți combina propoziții scurte ca mijloc de a explica o idee sau o legătură între două idei. Când combini două propoziții complete, trebuie să alegi fie să subordonezi una dintre idei celeilalte, fie să coordonezi cele două idei acordându-le o greutate egală. Alegerea ta ar trebui să reflecte întotdeauna accentul dorit și cauzalitatea celor două propoziții inițiale.

Exemplu

Două propoziții scurte: Televizorul meu este spart. Este vina lui Karen.

Combinație de propoziții care menține accentul dorit și cauzalitatea: Din cauza lui Karen, televizorul meu este spart.

Încorporând propoziții de diferite lungimi

Textul de lungimi diferite este mai ușor de citit decât textul în care propozițiile au aproximativ aceeași lungime. O pagină întreagă de propoziții extrem de lungi este copleșitoare. Încercați să citiți o lucrare academică de nivel înalt pe o temă științifică. Propozițiile sunt adesea lungi și complicate, ceea ce duce la o citire dificilă. O pagină întreagă de propoziții foarte scurte, pe de altă parte, este agitată și pare nesofisticată.

Luați în considerare următorul text care începe primul capitol al lui Mark Twain din Un vagabond în străinătate. Twain începe cu o propoziție lungă (treizeci și trei de cuvinte), urmată de o propoziție de lungime medie (șaptesprezece cuvinte) și se încheie cu două propoziții scurte (șase și, respectiv, cinci cuvinte). Acest amestec de lungimi de propoziție creează text care curge fără probleme și este ușor de citit. Tradus în limba română:

”Într-o zi, mi-a trecut prin minte că trecuseră mulți ani de când lumii i s-a oferit spectacolul unui om suficient de aventuros pentru a întreprinde o călătorie prin Europa pe jos. După multă gândire, am decis că sunt o persoană aptă să furnizeze omenirii acest spectacol. Așa că m-am hotărât să o fac. Aceasta a fost în martie 1878.”

Acum citiți o versiune diferită a aceluiași paragraf. Observați cum propozițiile scurte sună agitate și juvenile:

”Mă gândeam într-o zi. M-am gândit la ceva ce lumea nu văzuse în ultima vreme. Gândul meu era la un bărbat aventuros. Bărbatul se afla într-o călătorie prin Europa. M-am gândit mai mult. Atunci am decis că ar trebui să fac o astfel de călătorie. Ar trebui să dau lumii ceva de urmărit. Așa că m-am hotărât să o fac. Asta a fost în martie 1878.”

Iată o altă versiune a aceluiași paragraf scrisă într-o propoziție lungă și destul de copleșitoare:

”Într-o zi, mi-a trecut prin minte că trecuseră mulți ani de când lumii i s-a oferit spectacolul unui om suficient de aventuros pentru a întreprinde o călătorie prin Europa pe jos, așa că, după multă gândire, am decis că sunt o persoană aptă să furnizeze omenirii acest spectacol, și în martie 1878 am decis că sunt hotărât să o fac.”

Sursa:  Writers’ Handbook, sub licență CC BY-NC-SA 3.0. Traducere și adaptare de Nicolae Sfetcu