Home » Articole » Articole » Jocuri » Jocuri de noroc » Cazinouri » Plata electronică

Plata electronică

postat în: Cazinouri 0

contact

Ce este contul merchant ?

La fel ca în lumea fizică, un comerciant de pe Internet trebuie să stabilească un cont merchant cu o instituţie financiară pentru a accepta plăţile prin cărţi de credit.

Chiar dacă un comerciant are deja un cont merchant în lumea fizică, acel cont este puţin probabil să fie valabil pe Internet, întrucât tranzacţiile de pe Internet se situează într-o categorie diferită şi utilizează rate diferite de cele pentru tranzacţiile din lumea reală.

Cum să evaluezi furnizorii de conturi merchant (FCM)?

Unii FCM stabilesc costuri, contingente şi penalităţi foarte mari. Vă prezentăm o listă cu taxe şi costuri  obişnuite pe care trebuie să vă aşteptaţi să le plătiţi la orice FCM:

Taxa de discount pe Internet. O taxă de discount pe Internet este un procent fix luat pentru orice tranzacţie online, de obicei doua-trei procente. Taxa de Internet va fi, în general, mai mare decât taxa de procesare a cardului în cazul procesarii cardului prin un terminal POS (point-of-sale) tradiţional.

Taxa per tranzacţie. FCM au în mod normal taxe fixe, de obicei între 0,25 USD şi 0,70 USD per tranzacţie. Dacă aveţi de gând să vindeţi multe obiecte ieftine prin situl dumneavoastră, atunci costurile ridicate ale tranzacţiilor pot fi devastatoare.

Taxe lunare şi minime. Aceasta reprezintă o varietate de costuri percepute lunar, incluzând taxele pentru extrasul de cont, mimimele lunare pentru costurile totale, taxe de folosire excesivă, etc.

Reţineri şi restituiri. FCM-ul dumneavoastră poate să reţină, sau să rezerve, un procent din veniturile dumneavoastră din tranzacţii pentru a acoperi eventualele costuri contestate. FCM poate să aplice taxe de restituire contului dumneavoastră când tranzacţiile sunt contestate cu succes.

Instalarea şi echipamentul. Taxele de instalare sunt deseori numai o mică parte din costurile totale de instalare. Solicitaţi informaţii privind cumpărarea softului sau hardului necesar, taxele de instalare, costurile de programare şi alte cheltuieli de instalare.

Analiza furnizorilor de conturi merchant

Nu vă grăbiţi în contractarea serviciilor oricărui FCM fără a aduna cel puţin  cinci oferte .

De asemenea, ţineţi minte ca ratele şi taxele sunt deseori negociabile: nu ezitaţi să-l provocaţi pe FCM la un război al ofertelor. Conturile merchant nu trebuie să fie un obstacol în crearea unui magazin pe Internet. Cu puţină cercetare şi planificare, găsirea unui cont merchant poate să fie nedureros şi necostisitor. Vă poate totodată proteja de furnizorii cu o reputaţie nu atât de bună care încearcă să profite de comercianţii web începători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *