Principiile designului: unitate/varietate, scară/proporție, echilibru

Elementele designului sunt componentele vizuale pe care artiștii le folosesc pentru a crea opere de artă. Principiile designului sunt diversele moduri în care aceste elemente sau componente sunt aranjate pentru a produce efectul dorit. Există tot atâtea modalități de a aborda aranjamentul elementelor de artă câți artiști există. Fiecare operă de artă este unică în concepția, designul și execuția sa. Dezvoltările recente în artele vizuale au introdus abordări accidentale și iraționale în crearea de artă. În aceste abordări, rezultatul operei de artă nu este planificat. Deși se poate spune că aceste opere de artă nu au un design conștient, uneori au succes. Este adesea posibil să atribuim succesul operelor de artă produse irațional sau accidental unuia sau mai multor principii de organizare funcționale. Conștientizarea principiilor designului într-o operă de artă permite privitorului să adauge profunzime analizei acestor lucrări. Urmează cinci principii ale designului. Lista nu este exhaustivă, dar este un bun punct de plecare.

2.5.2.1 Unitate/varietate

Unitatea se găsește în similaritate, în timp ce varietatea se găsește în diferență. Un design care prezintă unitate este unul în care elementele operei sau relațiile dintre elemente sunt similare sau identice. Mona Lisa lui Leonardo (vezi Figura 2.7) este considerată o descoperire importantă în arta renascentistă italiană, deoarece marginile delicate ale figurii sunt similare ca abordare cu tonurile delicate ale fundalului estompat, unificând astfel imaginea. Un design care prezintă varietate este unul în care elementele operei sunt variate în ceea ce privește dimensiunea, culoarea, forma sau alte atribute. O problemă legată de utilizarea excesivă a unității în design este monotonia vizuală. Unitatea vizuală poate apărea atât la nivel conceptual, cât și la nivel fizic. Elementele alese pe baza unei teme pot afișa unitate conceptuală și totuși pot afișa o varietate de forme. O operă de artă căreia îi lipsește varietatea poate fi monotonă și lipsită de interes. Mulți artiști introduc varietate în compozițiile lor, asigurându-se că nu există două intervale identice. Un interval este spațiul dintre elemente, figuri sau obiecte dintr-o operă de artă.

2.5.2.2 Scară/proporție

Figura 2.60 | Pietà. Artist: Michelangelo

Figura 2.61 | Turnul înclinat din Pisa: Perspectivă forțată. Autor: Utilizator „Vin7474”. Sursă: Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Principiul de design al scării și proporției este problema dimensiunii elementelor atât individual, cât și în relație cu alte elemente. Un exemplu faimos de utilizare subtilă a scării este dimensiunea relativă a figurilor din Pieta a lui Michelangelo. (Figura 2.60) Sculptura este o reprezentare a Mariei ținând trupul fiului ei, Isus, după răstignirea Sa. Dacă măsurăm corpurile lui Isus și ale Mariei de la călcâi la genunchi, de la genunchi la șold și așa mai departe, și apoi le comparăm, constatăm că Maria este mai mare decât Isus. În plus, figura Mariei este disproporționată, adică dimensiunile părților corpului ei nu sunt aliniate. Această utilizare neobișnuită a scării și proporției servește la infantilizarea lui Isus pentru a sublinia subtil relația mamă/copil. O altă utilizare a scării și proporției este utilizarea perspectivei forțate. (Figura 2.61) Perspectiva forțată este aranjamentul figurii și al fundalului care distorsionează scara obiectelor, făcând ca obiectele mici să pară mari sau obiectele mari să pară mici prin juxtapunerea lor cu opuse. Perspectiva forțată este cea mai convingătoare atunci când este realizată fotografic.

2.5.2.3 Echilibru

Principiul de design al echilibrului este problema „greutății” vizuale. Elementele de design precum liniile și formele ne pot atrage atenția în mai multe moduri. De exemplu, pot fi colorate viu, pot fi mari în raport cu alte forme similare sau pot fi texturate în moduri neobișnuite. Echilibrul compozițional se obține atunci când aceste ponderi vizuale concurente sunt aproximativ echivalente. Există două tipuri de echilibru compozițional: simetric și asimetric.

Liniile și formele dintr-o compoziție care folosește principiul echilibrului simetric sunt de obicei aranjate în mod egal în jurul unei axe sau linii centrale. În Sacramentul Cinei cea de Taină de Salvador Dali (1904-1989, Spania), observați echilibrul formelor similare la stânga și la dreapta figurii centrale a lui Isus. (Sacramentul Cinei cea de Taină, Salvador Dali: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/f/f1/Dali_-_The_Sacrament_of_the_Last_Supper_-_lowres.jpg) Axele verticale și orizontale sunt în general rezervate pentru compoziții foarte stabile, iar această strategie este adesea folosită într-un context religios pentru a sugera adevărul neschimbat.

Figura 2.62 | Marele val de lângă Kanagawa. Artist: Katsushika Hokusai. Credit: Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Figura 2.63 | Natură statică cu mere și un ghiveci de primule. Artist: Paul Cézanne. Credit: Met Museum/Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Echilibrul asimetric se obține atunci când ponderile vizuale nu corespund una cu cealaltă în ceea ce privește forma, dimensiunea sau amplasarea; acestea nu sunt distribuite egal într-o compoziție. Gravura pe lemn Marele val de lângă Kanagawa de Katsushika Hokusai (1760-1849, Japonia) și Natură statică cu mere și ghiveci de primule de Paul Cezanne (1839-1906, Franța) sunt exemple bune de compoziții asimetrice. Spațiul mare din dreapta Marelui val al lui Hokusai „compensează” valul care se apropie în jumătatea stângă a compoziției. (Figura 2.62) În mod similar, peretele mare și gri din stânga din Natură statică cu mere a lui Cezanne servește la compensarea ghiveciului de flori complex vizual din dreapta. (Figura 2.63) În fiecare lucrare, aproape o treime din compoziție (cerul și peretele) este neocupată, ca să spunem așa; nu există obiecte în acele zone. În spațiul bidimensional al lucrării, însă, „citim” fiecare zonă goală ca având o greutate vizuală care contrabalansează formele din restul spațiului compozițional. Nu este întotdeauna necesar ca o operă de artă să fie echilibrată. Un dezechilibru evident poate produce efectul de instabilitate, dezorientare sau suferință, care poate deveni o parte utilă a ideii mai ample din cadrul operei de artă. Spațiile mari și goale din pictura lui Odd Nerdrum (n. 1944, Norvegia) au o greutate vizuală substanțială și implică atât izolare fizică, cât și psihologică. (Omul și peisajul abandonat, Odd Nerdrum: https://uploads5.wikiart.org/00204/images/odd-nerdrum/man-in-abandoned-landscape.jpeg)

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu