Problemele din această clasă, cu excepția cazului în care apar în legătură cu jocuri reale, cum ar fi șahul, par a fi o preocupare relativ modernă. Matematicienii în ultimul timp, în special Vandermonde și Reiss, le-au acordat o atenție deosebită, dar acestea nu par să fi reținut atenția scriitorilor din perioadele de dinainte. În ceea ce privește jocurile de mutare cu adversari, probabil cel mai veche și mai cunoscut în vremurile vechi este „țintarul” (cunoscută, așa cum o voi arăta, sub multe alte nume), cu excepția unor jocuri mai simple care sunt încă și mai vechi, menționate distinct în operele lui Ovid (nr. 110, „Jocul lui Ovid”, din „Puzzle-urile Canterbury„), din care pare să fi derivat și „Zerouri și cruci” (”X și 0”, ”Tic-tac-toe”).
În Anglia jocul este denumit Nine Men’s Morris (”Morile celor nouă oameni”, cunoscut și ca Meg Merrylegs, Peg Meryll, Nine Peg o’Merryal, Nine-Pin Miracle, Merry Peg și Merry Hole), în Franța Marelle, în Polonia Siegen Wulf Myll, în Germania și Austria se numește Muhle, în Islanda se numește Mylla; locuitorii nativi Bogas din America de Sud îl jucau și ei, iar pe Amazon se numește Trique și este considerat a fi de origine indiană. Shakespeare se referă la acest joc în „Visul nopții de vară” (Act ii., Scena 1):
”Țintarul este plin de noroi;
Și labirintele ciudate în verdele capricios,
Nu se disting, din cauza lipsei demarcărilor.”
A fost jucat de păstori cu pietre în găuri tăiate în gazon. John Clare, poetul țăran din Northamptonshire, în „Ciobănașul” (1835) spune: – „Dacă noi îi urmărim bântuile … Cu morile țintarului pe verde„. Jocul este, de asemenea, menționat de Drayton în „Polyolbion„.
A fost descoperit pe o țiglă veche romană în timpul săpăturilor de la Silchester, și gravat pe treptele Acropolei de la Atena. Când vizitam Muzeul Christiania cu câțiva ani în urmă mi s-a arătat o mare navă Viking care a fost descoperită la Gokstad în 1880. Pe scândurile de stejar care formează puntea navei s-a găsit jocul marcat cu vopsea, cu găuri făcute în noduri pentru a se folosi cuie ca piese de joc. În timp ce inspectam vechiul mobilier de stejar din Muzeul Rijks din Amsterdam, mă interesa o așezare veche a catehumenilor, și am fost surprins să găsesc diagrama de joc tăiată în centrul scaunului – destul de convenabil pentru un joc pe furiș. A fost descoperit și în tăieturile unor mese corale ale câtorva catedrale din Anglia. La începutul anilor optzeci, a fost găsit zgâriat pe o piatră construită într-un zid (probabil în jurul anului 1200), în timpul restaurării bisericii Hargrave din Northamptonshire. Această piatră este acum în Muzeul Northampton. O piatră asemănătoare a fost găsită și la Sempringham, Lincolnshire. Se poate vedea și pe o piatră de mormânt antică din Insula Man, și pictat pe vechile dale olandeze. În 1901, a fost săpat pe o piatră îngropată lângă Oswestry cu o diagramă a jocului.
Jocul a fost jucat cu reguli diferite în diferite perioade și locuri. Uneori liniile diagonale sunt omise, dar acest lucru nu a fost făcut intenționat pentru a afecta jocul: pur și simplu însemna că unghiurile erau considerate suficiente pentru a indica punctele. Acesta este modul în care Strutt, în Sport și pasiuni, descrie jocul și o face așa cum l-am jucat eu când eram mic:
„Două persoane, fiecare având nouă piese sau ‘oameni’, sunt puse alternativ, unul câte unul, pe tabla de joc; iar scopul fiecărui jucător este acela de a împiedica adversarul său să-și pună pe tabla de joc trei piese în așa fel încât să formeze un rând de trei (‘moară’), fără intervenția unei piese a adversarului. Dacă se formează o moară, cel care a format-o poate captura la alegere oricare din piesele concurentului său din orice parte pe care o consideră cel mai bine în avantajul său, cu excepția pieselor dintr-o moară a adversarului, care nu trebuie să fie atinse dacă există o altă piesă pe tablă care nu este parte componentă a unei mori. Când toate piesele sunt puse pe tabla de joc, ele se pot muta înapoi și înainte, în orice direcție permisă de linii, dar doar câte un nod (apropiat de piesă care e mutată) pe rând. Cel care capturează toate piesele adversarului câștigă.”
Traducere și adaptare de Nicolae Sfetcu, după ”Amusements in Mathematics”, de Henry Ernest Dudeney
Lasă un răspuns