Potrivit realismului cauzal, cauzalitatea este o trăsătură fundamentală a lumii. Conform acestui concept, cauzalitatea nu poate fi redusă la alte caracteristici sau tipare ale proprietăților fizice fundamentale.
Cauzalitatea constă într-un eveniment care are loc sau produce un alt eveniment, fiind o relație de producere sau de generare. Evenimentele sunt relata relațiilor de cauzalitate. Mai precis, un eveniment, în virtutea instanțierii unei proprietăți aume, produce un alt eveniment, instanțiințând o altă proprietate. Rezultă că realismul cauzal implică faptul că proprietățile sunt puteri care pot produce alte proprietăți, deci este esențial pentru o proprietate să exercite un anumit rol cauzal, ceea ce constituie identitatea sa. Prin urmare, realismul cauzal este opinia conform căreia proprietățile sunt cauzale în sine.
Conform lui Michael Esfeld în Causal Realism, toate proprietățile care există în lume sunt proprietăți cauzale. Clauza de limitare „există în lume” pune în discuție existența obiectelor matematice abstracte care, dacă există, nu provoacă nimic, astfel încât proprietățile lor nu sunt puteri. În măsura în care proprietățile sunt instantanee în lumea reală și concretă (spre deosebire de un domeniu – ipotetic – al obiectelor matematice abstracte), este esențial ca acestea să exercite un anumit rol cauzal. Aceasta este o vedere redusă a proprietăților: nu este cazul că pentru orice predicat, există o proprietate corespunzătoare în lume.
Proprietățile, fiind cauzale în ele însele și deci puteri, sunt dispoziții – mai exact, dispoziții care se manifestă în producerea anumitor efecte. Dispozițiile, astfel concepute, nu sunt potențialități aristotelice, ci proprietăți reale, actuale. Dacă toate proprietățile sunt cauzale în sine, sunt puteri, și deci toate proprietățile sunt dispoziții. Această opinie coincide cu poziția cunoscută sub numele de monismul dispozițional sau esențialismul dispozițional. Nu se neagă că că proprietățile sunt calități. Opinia este mai degrabă că, fiind anumite calități, proprietățile sunt cauzale, și anume puteri care produc anumite efecte specifice. Astfel, de exemplu, din faptul că este o anumită proprietate calitativă fizică, fundamentală, sarcina este puterea de a crea un câmp electromagnetic, manifestându-se în atracția de sarcini opuse și repulsia obiectelor încărcate de același semn; masa este și ea o proprietate calitativă fizică, fundamentală, deosebită de sarcină, fiid puterea de a crea atracție gravitațională.
Opinia proprietăților cauzale este atât o poziție metafizică, cât și una empirică: este o poziție în metafizica proprietăților și este o afirmație despre care este cea mai bună interpretare a angajamentelor ontologice ale teoriilor noastre științifice. Ea se opune opiniei proprietăților categorice, adică opiniei conform căreia proprietățile sunt calități pure, care exercită un rol cauzal doar în mod contingent, în funcție de întreaga distribuție a proprietăților fizice fundamentale într-o lume dată și / sau de legile naturii într-o lume dată. Această idee din urmă este, de asemenea, o poziție metafizică și empirică. Ca poziție metafizică, aceasta este de obicei remarcată în poziția lui Hume cu privire la cauzalitate și este astăzi cunoscută sub numele de metafizica humeană. Ca poziție empirică, poate fi identificată faimoasa afirmație a lui Russell potrivit căreia cauzalitatea este o noțiune care nu are loc în interpretarea fizicii contemporane.
Lasă un răspuns