Realitatea este suma sau agregatul a tot ce este real sau existent, spre deosebire de ceea ce este doar imaginar. Termenul este de asemenea folosit pentru a se referi la starea ontologică a lucrurilor, indicând existența lor. În termeni fizici, realitatea este totalitatea universului, cunoscută și necunoscută. Întrebările filosofice despre natura realității sau a existenței sau a ființei sunt considerate de domeniul ontologiei, care este o ramură majoră a metafizicii în tradiția filozofică occidentală. Întrebările ontologice apar de asemenea în diverse ramuri ale filosofiei, inclusiv filosofia științei, filosofia religiei, filosofia matematicii și logica filosofică. Acestea includ întrebări cu privire la faptul dacă numai obiectele fizice sunt reale (fizicismul), dacă realitatea este fundamental imaterială (de ex., idealismul), dacă există entități ipotetice neobservabile prevăzute de teorii științifice, dacă există Dumnezeu, dacă există numere și alte obiecte abstracte; dacă exista lumi posibile.
Concepte înrudite
Viziuni și teorii ale lumii
O utilizare comună colocvială pe care ar avea-o realitatea este cea de “percepții, credințe și atitudini față de realitate”, ca în “Realitatea mea nu este realitatea voastră”. Acest lucru este adesea folosit doar ca un colocvialism care indică faptul că părțile într-o discuție sunt de acord sau ar trebui să fie de acord să nu aprofundeze exagerat concepții profund diferite despre ceea ce este real. De exemplu, într-o discuție religioasă între prieteni, s-ar putea spune (folosind umorul): “S-ar putea să nu fiți de acord, dar în realitatea mea, toată lumea merge în rai”.
Realitatea poate fi definită într-un mod care să o conecteze la viziuni asupra lumii sau părți ale acestora (cadre conceptuale): Realitatea este totalitatea lucrurilor, structurilor (reale și conceptuale), evenimentelor (trecute și prezente) și a fenomenelor, fie observabile, fie nu. Este ceea ce o viziune asupra lumii (fie că se bazează pe experiența umană individuală sau comună) în cele din urmă încearcă să o descrie.
Anumite idei din fizică, filosofie, sociologie, critică literară și alte domenii formează teorii diferite ale realității. O astfel de convingere este că pur și simplu nu există nici o realitate dincolo de percepțiile sau convingerile pe care le avem despre realitate. Astfel de atitudini sunt rezumate în declarația populară: “Percepția este realitatea” sau “Viața este modul în care percepeți realitatea” sau “Realitatea este ceea ce puteți să îndepărtați” (Robert Anton Wilson), și ele indică antirealismul – opinia că nu există o realitate obiectivă, fie că este recunoscută explicit sau nu.
Multe dintre conceptele de știință și filozofie sunt deseori definite cultural și social. Această idee a fost elaborată de Thomas Kuhn în cartea sa “Structura revoluțiilor științifice” (1962). Construcția socială a realității, o carte despre sociologia cunoașterii, scrisă de Peter L. Berger și Thomas Luckmann, a fost publicată în 1966. Acesta a explicat modul în care cunoașterea este dobândită și utilizată pentru înțelegerea realității. Din toate realitățile, realitatea vieții de zi cu zi este cea mai importantă, deoarece conștiința noastră ne cere să fim complet conștienți și atenți la experiența vieții cotidiene.
Filosofia occidentală
Filosofia abordează două aspecte diferite ale subiectului realității: natura realității în sine și relația dintre minte (precum și limba și cultura) și realitate.
Pe de o parte, ontologia este studiul existenței, iar tema centrală a domeniului este exprimată, în mod diferit, din punct de vedere al ființei, existența, “ce este”, și realitatea. Sarcina în ontologie este aceea de a descrie cele mai generale categorii de realitate și modul în care acestea sunt interdependente. Unii filosofi trasează o distincție între realitate și existență. De fapt, mulți filosofi analiști tind să evite termenul “real” și “realitate” în discutarea problemelor ontologice. Dar pentru cei care ar trata “este real” în același mod în care tratează “există”, una dintre întrebările principale ale filosofiei analitice a fost dacă existența (sau realitatea) este o proprietate a obiectelor. A fost susținută pe scară largă de către filosofii analiști că nu este deloc o proprietate, deși această părere a pierdut un anumit teren în ultimele decenii.
Pe de altă parte, în special în discuțiile despre obiectivitate care se regăsesc atât în metafizică, cât și în epistemologie, discuțiile filosofice despre “realitate” se referă adesea la modurile în care realitatea depinde sau nu în vreun fel de (sau, pentru a folosi jargonul la modă , “este construită” din) factori mentali și culturali, cum ar fi percepții, credințe și alte stări mentale, precum și artefacte culturale, cum ar fi religiile și mișcările politice, până la noțiunea vagă de viziune culturală globală comună sau Weltanschauung.
Opinia că există o realitate independentă de orice convingeri, percepții etc. se numește realism. Mai exact, filosofii vorbesc despre “realismul despre” un anumit lucru, cum ar fi realismul despre universali sau realismul despre lumea exterioară. În general, unde se poate identifica orice clasă de obiect, a cărui existență sau caracteristici esențiale nu se bazează pe percepții, convingeri, limbaj sau orice alt artifact uman, se poate vorbi despre “realismul” acelui obiect.
De asemenea, se poate vorbi despre anti-realism pentru aceleași obiecte. Antirealismul este ultimul dintr-o serie lungă de termeni pentru opiniile opuse realismului. Poate că prima a fost idealismul, așa numită deoarece realitatea se spunea a fi în minte sau un produs al ideilor noastre. Idealismul berkeleyan este punctul de vedere, propus de empiricul irlandez George Berkeley, că obiectele de percepție sunt de fapt idei în minte. În această perspectivă, ar fi tentat să spunem că realitatea este o “construcție mentală”; acest lucru nu este însă destul de precis, deoarece, în opinia lui Berkeley, ideile perceptuale sunt create și coordonate de Dumnezeu. Până în secolul al XX-lea, viziuni asemănătoare cu cele ale lui Berkeley au fost numite fenomenalism. Fenomenalismul diferă de idealismul Berkeleyan, în primul rând prin faptul că Berkeley credea că mințile sau sufletele nu sunt simple idei, și nici făcute din idei, în timp ce varietățile de fenomenalism, cum ar fi cel pe care îl susține Russell, au tendința de a merge mai departe pentru a spune că mintea însăși este pur și simplu o colecție de percepții, amintiri etc., și că nu există minți sau suflete în afara acestor evenimente mentale. În cele din urmă, anti-realismul a devenit un termen la modă pentru orice viziune care a susținut că existența unui obiect depinde de minte sau de obiecte culturale. Opinia conform căreia așa-numita lume externă este într-adevăr un artifact social sau cultural, numită constructivism social, este o varietate de antirealism. Relativismul cultural este punctul de vedere că problemele sociale precum moralitatea nu sunt absolute, ci cel puțin parțial artefacte culturale.
O teorie a corespondenței despre cunoașterea a ceea ce există presupune că cunoașterea adevărată a realității reprezintă corespondența exactă a afirmațiilor și imaginilor realității cu realitatea actuală pe care declarațiile sau imaginile încearcă să o reprezinte. De exemplu, metoda științifică poate verifica dacă o afirmație este adevărată pe baza dovezii observabile că există ceva. Mulți oameni pot să se îndrepte spre Munții Stâncoși și să spună că această zonă montană există și continuă să existe chiar dacă nimeni nu o observă sau nu face declarații despre ea.
Lasă un răspuns