Riscurile companiilor de petrol și gaze față în față cu investițiile în energia verde

Dacă lumea va lua în serios Acordul de la Paris, acest lucru va necesita renunțarea la cantități semnificative de rezerve de combustibili fosili în pământ: rezerve, cu alte cuvinte, care includ „carbon nears”. În plus, cercetările sugerează că infrastructura de combustibili fosili existentă și angajată va trebui să fie eliminată treptat înainte de sfârșitul duratei economice preconizate sau chiar abandonată înainte ca să fie finalizat acest proiect. Cu alte cuvinte, lumea are un „buget de carbon” finit, cantitatea de carbon care poate fi emisă în siguranță pentru a menține o anumită șansă de a rămâne în limitele pragurilor de la Paris. Potrivit AIE, infrastructura energetică existentă la nivel mondial și cea aflată în construcție ar duce la o creștere a temperaturii de 1,65 °C. Agenția observă, de asemenea, că, începând cu 2021, niciun zăcământ nou de petrol și gaze și nicio mină de cărbune nouă (sau extinderea celor existente) nu pot fi aprobate pentru dezvoltare, dacă vrem să ajungem la zero emisii nete globale până în 2050.

Carbon Tracker Initiative a fost printre primii care a avertizat public asupra riscurilor care apar pentru piețele financiare. Noțiunea lor de „active eșuate” se referă la investiția de capital în infrastructura de combustibili fosili care ar putea să nu fie recuperată pe durata de viață a activului din cauza cererii reduse sau a prețurilor reduse. Există o agendă de cercetare în extindere cu privire la modul în care activele de combustibili fosili pot deveni blocate și efectele pe care acestea le pot avea asupra piețelor, industriei și economiilor producătorilor.

Eșecul de a acționa pentru a rămâne în limitele acestui buget de carbon ar putea duce la o „bulă de carbon”. În timp, acest lucru ar putea duce chiar la un „Moment Minsky”, când prețurile activelor se prăbușesc brusc, odată ce amploarea activelor potențial eșuate ajunge la investitori și alte părți interesate financiare. Acest lucru ar provoca probabil efecte de propagare în economia globală mai largă; similar cu criza financiară globală care a început cu o bulă imobiliară în Statele Unite. În economia mondială, activele legate de combustibilii fosili în valoare de 1-4 trilioane de dolari s-ar putea evapora, cu aproximativ 30 de trilioane de dolari SUA în active fixe expuse riscului de devalorizare. Băncile centrale și autoritățile de reglementare financiare încep să ia în considerare schimbările climatice din cauza riscului pe care îl prezintă pentru stabilitatea financiară sistemică.

Stimulați parțial de o campanie globală de „dezinvestire a combustibililor fosili”, investitorii privați acționează, de asemenea, din ce în ce mai mult asupra acestor „riscuri de tranziție”, deoarece unele sectoare ale economiei se confruntă cu schimbări mari ale valorilor activelor sau costuri mai mari ale afacerilor. De la jumătatea anului 2019 până la jumătatea anului 2020, companiile de petrol și gaze cotate la bursă și-au evaporat aproape 40% din capitalizarea bursieră. Băncile, asigurătorii și investitorii instituționali — în special în economiile OCDE — au început să cedeze; printre ei unii dintre cei mai mari finanțatori de combustibili fosili. Dar industria era conștientă de riscuri chiar înainte de pandemie. Shell și-a avertizat acționarii încă din 2018 că presiunea din campaniile de dezinvestire „ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra prețului titlurilor noastre și asupra capacității noastre de a accesa piețele de capital de capital”.

Sursa: Mathieu Blondeel, Michael J. Bradshaw, Gavin Bridge și Caroline Kuzemko (2020) ”The geopolitics of energy system transformation: A review”, în Geography Compass, 2021;15:e12580. DOI: 10.1111/gec3.12580. Licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu