Co-evoluția geopolitică a două „topologii” diferite de rețele de energie: interconectare și descentralizare

Se preconizează că energia electrică va reprezenta un sfert din cererea de energie până în 2030. Electrificarea este, de asemenea, o componentă esențială a obiectivului ONU de a eradica sărăcia energetică globală până în 2030, în conformitate cu Obiectivele sale de dezvoltare durabilă. Întrucât sursele regenerabile pot fi implementate la diferite scări, acest lucru a condus la co-evoluția a două „topologii” diferite de electrificare: interconectare și descentralizare. Fiecare cu propriile implicații geopolitice.

În primul rând, natura unei rețele de energie din surse regenerabile implică o infrastructură integrată fizic care conectează producătorii și consumatorii prin rețele interconectate între țările vecine, la scară regională și, eventual, chiar intercontinental. Până acum, atenția s-a concentrat asupra aspectelor tehnice, economice și de reglementare ale interconectării rețelei, în timp ce implicațiile geopolitice ale acesteia au atras doar recent interesul.

Beneficiile interconectării sunt clare. Tranzacționarea cu energie electrică va fi probabil mai simetrică decât comerțul cu petrol și gaze. În general, petrolul și gazele curg într-o singură direcție (*), de la un exportator la un importator, în timp ce comerțul cu energie electrică între țări poate circula în ambele sensuri. Mai mult, o astfel de cuplare a pieței poate aborda intermitența și este mai rentabilă decât autosuficiența. De asemenea, reduce riscul ca exportatorii să folosească electricitatea ca „armă energetică”, deoarece permite o relație mai puțin exclusivă cu un singur furnizor și lasă alternative deschise în perioadele de conflict. De asemenea, comerțul transfrontalier cu energie electrică poate intensifica cooperarea regională, creând „comunități de rețea”. Acestea există de zeci de ani, de exemplu, în țările scandinave, dar acum sunt dezvoltate și în altă parte. Au fost propuse mai multe „superrețele” regenerabile, inclusiv „Asia Super Grid”, „Global Energy Interconnection”.

Interconectarea prezintă însă și riscuri, întrucât întreruperea energiei electrice ar putea deveni un instrument de politică externă. În plus, acțiunile dintr-o parte a rețelei, cum ar fi întreruperile de curent, le-ar putea afecta imediat pe altele. Proiectele de infrastructură la scară largă ridică, de asemenea, întrebări cu privire la îndatorare, transparență, durabilitate și, în cazul GEI, obiectivele strategice ale Chinei. În consecință, lipsa de încredere este un impediment major în crearea de conexiuni la rețeaua de cooperare, așa cum a fost cazul Israelului și al vecinilor săi arabi. În cele din urmă, apar probleme similare cu infrastructura fixă ​​și (inter)dependențe în legătură cu securitatea fizică a aprovizionării, atunci când se schimbă componente și conducte.

Unele dintre riscurile discutate mai sus pot fi compensate prin descentralizare. Generarea distribuită permite producerea și consumul de energie să aibă loc aproape independent unul de celălalt, iar comunitățile și gospodăriile pot să exercite un control mai mare asupra aprovizionării cu energie prin cooperative energetice, energie comunitară etc. Ca atare, sistemul energetic poate trece printr-un proces de „democratizare”.. Astfel de evoluții reduc, de asemenea, interacțiunea cu alte state și ar putea reduce concurența geopolitică. Foarte important, este, de asemenea, o modalitate eficientă de atenuare a sărăciei energetice în zonele rurale îndepărtate.

Cu toate acestea, descentralizarea nu va reduce întotdeauna tensiunile. În primul rând, autosuficiența poate reduce stimulentele de a evita conflictul. În disputa dintre Rusia și Occident cu privire la Ucraina, UE s-a asigurat că gazele naturale rămân scutite de sancțiuni. Dacă UE ar fi fost mai bine aprovizionată cu energie regenerabilă, ar fi putut impune sancțiuni asupra gazelor naturale, agravând posibil conflictul cu Rusia. În al doilea rând, descentralizarea poate slăbi controlul guvernelor centrale. Sistemul fiscal și veniturile guvernamentale sunt supuse unei presiuni în cazul în care consumatorii ies „în afara rețelei”. În al treilea rând, dacă comunitățile își pot satisface propriile nevoi, independent de guvernele centrale, acest lucru le-ar putea împuternici să ceară reforme politice de anvergură. În al patrulea rând, preocupările geopolitice se vor muta de la inputuri de energie (combustibil) la inputuri materiale și tehnologice (echipamente).

Nota

(*) Deși nu este întotdeauna cazul. Conductele de gaze bidirecționale sau interconexiunile (de exemplu, între Regatul Unit și Europa continentală) permit fluxul de gaz natural în două direcții.

Sursa: Mathieu Blondeel, Michael J. Bradshaw, Gavin Bridge și Caroline Kuzemko (2020) ”The geopolitics of energy system transformation: A review”, în Geography Compass, 2021;15:e12580. DOI: 10.1111/gec3.12580. Licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu