În fizică, un sistem fizic este parte a universului fizic ales pentru analiză. Orice este în afara sistemului este cunoscut ca mediu, fiind ignorate efectele acestuia asupra sistemului.
Complexitatea unui sistem fizic este egală cu probabilitatea de a se găsi într-un anumit vector de stare.
Într-un sistem în care se deplasează corpuri fizice care cad pe pereții unui container, probabilitatea de stare a sistemului este constantă. Entropia sistemului creşte, dar probabilitatea vectorului de stare nu se schimbă. Complexitatea acestui sistem poate fi evaluată periodic, dar nu se schimbă.
Într-un sistem fizic, o probabilitate mai mică a unui vector de stare este echivalentă cu o complexitate mai mare. Un vector de stare cu probabilitate mică de sine stătătoare permite sistemului fizic să rămână într-o stare de complexitate mai mare. Studiul unor astfel de sisteme, care se aplică la universul nostru, este în fază incipientă și este speculativă în natura sa, dar se pare că anumite sisteme cu probabilitate mică sunt în stare să se susțină.
In sistemele matematice, complexitatea anumitor stări poate fi considerată mai ușor. De exemplu, o mașină Turing generează simboluri aleatoare apoi le folosește pentru a crea o nouă secvenţă de simboluri, și complexitatea șirului final al simbolurilor este aproape matematic echivalent cu dimensiunea minimă a unui șir necesar pentru a produce un șir mai mare pe o mașină Turing aşa cum este definit de teoria informației algoritmice.
Ruptura dintre sistem și mediu este alegerea analistului, în general, făcută pentru a simplifica analiza. Un sistem izolat este unul care are interacțiuni neglijabile cu mediul său.
Adesea, un astfel de sistem este ales să corespundă sensului mai obișnuit al sistemului, cum ar fi o anumită mașină. De exemplu, apa într-un lac, apa în jumătatea stângă a unui lac sau un atom individual al apei din lac, pot fiecare considerate un sistem fizic. În studiul decoerenţei cuantice „sistemul” se poate referi la proprietățile macroscopice ale unui obiect (de exemplu, poziția unei greutăţi de pendul), în timp ce „mediul” relevant poate fi gradele interne de libertate, descrise clasic de vibrațiile termice ale pendulului.
Teoria generală a relativității
Relativitatea generală este o teorie metrică a gravitației. La baza ei sunt ecuațiile lui Einstein, care descriu relația dintre geometria unei varietăți patrudimensionale, pseudo-Riemanniene, reprezentând spațiu-timpul și energia-impulsul conținut în acel spațiu-timp. Fenomenele care în mecanica clasică sunt atribuite acțiunii … Citeşte mai mult
Electricitate și magnetism – Electromagnetism fenomenologic
O introducere în lumea electricității și a magnetismului, explicată în principal fenomenologic, cu ajutorul unui aparat matematic minimal, și cu exemple și aplicații din viața reală. O prezentare compactă, clară și precisă a unui domeniu care reprezintă o parte importantă … Citeşte mai mult
Căldura – Termodinamica fenomenologică
Despre căldură, temperatură, și modalități de măsurare, și aplicații practice în inginerie. Un punct de vedere contemporan privind energia, termodinamica și legile ei, cu detalierea celor mai importante principii care o guvernează. Un capitol special este dedicat schimbărilor climatice și … Citeşte mai mult
Lasă un răspuns