Home » Articole » Știri » Rapoarte, Studii, Sondaje » Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale 2024-2027

Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale 2024-2027

Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale 2024-2027

Strategia Națională pentru Inteligență Artificială a fost elaborată în contextul mai amplu oferit de proiectul „Cadru strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021-2027 – soluții pentru eficientizarea activității”, cod SIPOCA 704 finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, implementat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Obiectivul general al proiectului a constat în corelarea strategiilor internaționale, referitoare la utilizarea tehnologiilor inovative în administrația publică, cu contextul național și elaborarea unor direcții strategice pentru perioada 2021-2027. Aceste direcții strategice au ca scop principal eficientizarea activității instituționale publice în relația cu cetățenii și o mai bună dezvoltare și coordonare a acestor instituții naționale.

Scopul documentului

Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale (SN-IA) are obiectivul de contribui la strategia României privind adoptarea tehnologiilor digitale în economie și societate în condiții de respectare a drepturilor omului și de promovare a excelenței și încrederii în IA.

SN-IA va sprijini administrația publică centrală din România să susțină, în mod fundamentat, eforturile de standardizare, operaționalizare și reglementare a dezvoltării IA și de potențare a efectelor pozitive ale acesteia, va contribui decisiv la evidențierea și valorificarea potențialului inovativ național în domeniul IA, precum și la gestionarea riscurilor pe care le prezinta evoluția IA. În egală măsură, strategia națională va asigura o aliniere a demersurilor României cu direcțiile strategice la nivel european privind regulile comune aplicate serviciilor digitale.

Elaborarea SN-IA răspunde necesității de reglementare specifică în acest domeniu și nu doar prin reglementări conexe (protecția datelor, protecția consumatorilor etc.), având în vedere riscurile sociale generate de impactul pe care deciziile bazate pe IA îl pot avea asupra calității vieții și necesitatea de a exista responsabilitate umană privind aceste decizii. Importantă este și alinierea României la eforturile de stabilire a standardelor europene și internaționale în domeniul gestionării tehnologiilor bazate pe AI. Mai mult decât atât, această strategie trebuie sa fie urmată de alte analize și repere de reglementare, într-un efort etapizat și coordonat. Aceste noi repere vor putea viza tehnologiile IA permise pentru utilizare, standarde de transparența ex ante și ex post privind aplicațiile create și utilizate de companii, obligații de comunicare publică privind datele utilizate în aplicații, scopul aplicațiilor, informarea persoanelor vizate, crearea cadrului de guvernanță și alocarea resurselor necesare supravegherii domeniului, astfel încât avansul inovativ să continue să respecte libertățile fundamentale și să dea încredere societății în tehnologiile IA.

Cu o perioadă de implementare proiectată în intervalul 2024-2027, SN-IA constituie un reper necesar și oportun pentru pregătirea societății românești în înțelegerea, acceptarea și valorificarea proceselor transformative generate de inteligența artificială.

În condițiile unor proiecții globale se estimează că până în 2030 cca. 70% din companii vor utiliza cel puțin o tehnologie IA (viziune computerizata, prelucrarea limbajului natural, asistenți virtuali, automatizare/robotizare, machine learning) iar tehnologia va genera rezultate economice adiționale de cca. 1.2% creștere anuală a PIB global, cu efecte disruptive asupra țărilor, companiilor, pieței muncii, această strategie va reprezenta un precedent important pentru autoritățile publice centrale din România în abordarea proactivă a adaptării unor măsuri în acord cu realitățile evoluției accelerate a infrastructurilor digitale la scară globală.

Redactată în intervalul iulie 2021 – februarie 2023 de către o echipă mixtă de experți în tehnologii, cercetare și inovare, digitalizare, antreprenoriat, politici publice și supus unui amplu proces de consultare publică, pe diferite paliere, această strategie de referință – cu caracter orizontal, trans-sectorial – abordează, prin complexitatea măsurilor propuse de valorificare optimă a potențialului existent, întregul ecosistem IA național.

Conținutul său cuprinzător oferă o utilizare multi-scop:

● sursă de comunicare, informare și instruire în mediul public, privat și în rândul cetățenilor;
● platformă de poziționare a României pe harta statelor cu interese în adoptarea tehnologiilor deep tech și cooperare internațională;
● element de coagulare a demersurilor în materie de creare și utilizare de aplicații de inteligență artificială;
● sursă de informare privind cadrul optim de guvernanță în domeniu;
● reper pentru elaborarea de strategii sectoriale în domenii economice cheie;
● plan de acțiune pentru atingerea obiectivelor generale enunțate și valorificarea beneficiilor potențiale ale adoptării tehnologiei IA pe scară largă și în sectoare prioritare;
● liant între domenii conexe IA: cercetare-dezvoltare și inovare, competitivitate, educație, digitalizarea serviciului public;
● semnal privind necesitatea și direcția accelerării inovării în materie de servicii, procese, instrumente, audit, pregătire profesională.

 

Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale 2024-2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *