Caracterele tainice ale genezei
Odată cu descoperirea de către Plank a fizicii cuantice s-a născut ideea delimitării aspectelor fizice şi a celor cuantice ale Realului. Spun Realului şi nu Realităţii, pentru că aceste două noţiuni exprimă două înţelesuri diferite. Realul şi Realitatea înainte de toate sunt două categorii filozofice, şi numai apoi modalităţi de interpretare a conceptelor despre existenţă şi inexistenţă, determinate de capacităţile de percepţie ale omului. Din ele face parte şi o astfel de capacitate ce nu are nevoie de dovezi evidente ale existenţei obiectelor asupra cărora se aplică posibilităţile ei de sesizare numită intuiţie. Ea îi şopteşte omului că există o lume paralelă lumii pe care el o recepţionează cotidian în mod evident. Tocmai acest lucru îi permite să definitiveze categoriile filozofice ale Realului şi Realităţii ca situaţii ce-l interesează în aspect gnoseologic.