Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană
|
C-F Moraru spune că „idealurile tăcute ale gândirii contemplative ghidează contemplarea noastră şi ghidează tacit direcţiile în care mintea contemporană „fuge” în diverse domenii ale discursului ştiinţific şi existenţial”, concluzionând că „eforturile noastre contemplative converg, dând naştere unor focare plasate într-o depărtare intangibilă pe chiar linia orizontului nostrtu mental.”1 De aceea ispitele contemplative sunt în acelaşi timp „idealuri tacite” nemanifeste „în carne şi oase” conştiinţei noastre, pentru că a lor „ ciudată forţă de atracţie constă tocmai în depărtarea şi intangibilitatea lor”2 . În acest fel ele devin „experienţe nonjudecative”.
