Oamenii obișnuiți simpli, precum John și cu mine, închiriază foarte rar clădiri vechi pe perioada verii.
Un conac colonial, o locuință moștenită, aș spune o casă bântuită, și se ajunge la înălțimea fericirii romantice – dar asta ar însemna să ceri prea mult de la soartă!
Cu toate acestea, voi declara cu mândrie că există ceva ciudat în legătură cu aceasta.
Altfel, de ce ar fi atât de ieftin? Și de ce au rămas atît de mult timp părăsite?
John râde de mine, desigur, dar asta se mai întâmplă în căsătorie.
John este extrem de practic. Nu are răbdare cu credințele, o groază intensă față de superstiții, și își bate joc pe față de orice fel de discuții despre lucruri care nu sunt simțite, văzute, și prezentate în cifre.
John este medic, și POATE – (nu aș spune-o unei ființe vii, bineînțeles, dar asta e hârtie moartă și o minunată ușurare pentru mintea mea) – POATE că acesta este unul din motivele pentru care nu mă fac bine mai repede.
Vezi tu, el nu crede că sunt bolnavă!
Și ce se poate face?
Dacă un mare medic, propriul tău soț, îi asigură pe prieteni și rude că nu ai nicio problemă în realitate, doar o depresie nervoasă temporară – o ușoară tendință isterică – ce poți face?
Fratele meu este, de asemenea, medic, și tot unul mare, și el spune același lucru.
Așadar, iau fosfați sau fosfiți – nu contează de care, plus călătorii, aer, și exerciții, și îmi este absolut interzis să „lucrez” până când mă voi face din nou bine.
Personal, nu sunt de acord cu ideile lor.
Personal, cred că o activitate adecvată, cu entuziasm și schimbare, mi-ar face bine.
Dar ce poși face?
Am scris un timp, în ciuda ideilor lor; dar mă epuizează enorm – trebuie să mă feresc foarte bine, altfel aș întâmpina o opoziție puternică.
Câteodată aș prefera ca, în starea mea, să întâmpin mai puțină opoziție și să am parte de mai multă societate și stimulente – dar John spune că cel mai rău lucru pe care l-aș putea face ar fi să mă gândesc la starea mea, și mărturisesc că mereu mă face să mă simt rău.
Așa că o voi lăsa baltă și voi vorbi despre casă.
Cel mai frumos loc! Este destul de izolat, departe de drum, la doar trei mile de sat. Mă face să mă gândesc la locurile englesești despre care am citit, pentru că are garduri vii și pereți și porți care se încuie, și multe căsuțe separate pentru grădinari și oameni.
Are o grădină DELICIOASĂ! Nu am văzut niciodată o astfel de grădină – mare și umbroasă, plină de alei mărginite de arbuști, și înțesată cu umbrare lungi acoperite cu struguri, cu bănci sub ele.
Au fost și sere, dar acum toate sunt distruse.
Au existat unele probleme legale, cred, ceva despre moștenitori și co-moștenitori; oricum, locul este părăsit de ani de zile.
Asta-mi strică starea mea de spirit, mi-e frică, dar nu-mi pasă – este ceva ciudat în casă – o simt.
I-am spus chiar și lui John o seară la lumina lunii, dar el a spus că ceea ce am simțit a fost un CURENT DE AER, și a închis fereastra.
(The Yellow Wallpaper, de Charlotte Perkins Gilman, traducere Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns