Are cel mai ciudat galben, tapetul ăsta! Mă face să mă gândesc la toate lucrurile galbene pe care le-am văzut vreodată – nu la unele frumoase, cum ar fi floarea piciorul-cocoșului, ci la lucruri îngălbenite, vechi și murdare.
Dar mai este și altceva cu tapetul acela – mirosul! L-am observat de cum am intrat în cameră, dar cu atât de mult aer și soare nu era rău. Acum am avut o săptămână de ceață și ploaie, și indiferent dacă ferestrele sunt deschise sau nu, mirosul se simte.
Se strecoară peste tot în casă.
Dau de el plimbându-se în sufragerie, se furișează în salon, se ascunde în hol, se întinde așteptându-mă pe scări.
Îmi pătrunde în păr.
Chiar și când merg la plimbare, dacă îmi întorc brusc capul și îl surprind – este același miros!
Un miros atât de ciudat! Am petrecut ore întregi încercând să îl analizez, să îmi dau seama a ce miroase.
Nu este rău – la început e foarte ușor, dar destul de subtil, e mirosul cel mai durabil pe care l-am întâlnit vreodată.
În această vreme umedă este îngrozitor, mă trezesc noaptea și îl găsesc agățat de mine.
Obișnuia să mă deranjeze la început. M-am gândit serios la arderea casei – pentru a ajunge la miros.
Dar acum sunt obișnuit cu el. Singurul lucru care mi se pare plauzibil este că seamănă cu CULOAREA hârtiei! Un miros galben.
Există un semn foarte amuzant pe acest perete, în partea de jos, lângă plintă. O dungă care face înconjurul camerei. Trece prin spatele fiecărei bucăți de mobilier, cu excepția patului, una lungă, dreaptă, chiar drăgăstoasă, ca și cum ar fi fost trasă iar și iar.
Mă întreb cum a fost făcută și cine a făcut-o și pentru ce au făcut-o. Se învârte și se învârte și se învârte – se învârte și se învârte și se învârte – mă amețește!
Chiar am descoperit ceva în sfârșit.
Observând-o atât de mult noaptea, când se schimbă atâta, am aflat în cele din urmă.
Modelul din față SE mișcă – și nu e de mirare! Femeia din spatele îl scutură!
Uneori cred că sunt foarte multe femei în spatele lui, uneori doar una, iar ea se târăște primprejur rapid, iar plimbarea ei îl scutură peste tot.
Apoi, în locurile foarte strălucitoare se oprește, și în locurile foarte umbrite apucă de bare și le scutură tare.
Și încearcă tot timpul să se cațere. Dar nimeni nu a putut să se cațere prin acel model – îi sufocă astfel; cred că de aceea sunt atât de multe capete.
Ei trec prin el, iar apoi modelul îi strangulează, îi întoarce cu susul în jos, și le albește ochii!
Dacă acele capete erau acoperite sau aruncate, nu ar fi fost nici pe jumătate atât de rău.
Cred că femeia iese în timpul zilei!
Și îți spun de ce – în secret – am văzut-o!
O pot vedea ieșind de la fiecare fereastră!
Este aceeași femeie, știu, pentru că întotdeauna se furișează, și majoritatea femeilor nu se furișează la lumina zilei.
O văd pe drumul acela lung de sub copaci, furișându-se de-a lungul lui, și când vine o căruță se ascunde sub rugii de mure.
Nu o învinovățesc deloc. Trebuie să fie foarte umilitor să fii prins furișându-te la lumina zilei!
Întotdeauna încui ușa cand mă furișez la lumina zilei. Nu pot face asta noaptea, pentru că știu că John ar bănui imediat ceva.
Iar John este atât de ciudat acum, încât nu vreau să îl irit. Aș vrea să ia o altă cameră! În plus, nu vreau ca nimeni să o scoată pe acea femeie noaptea, în afară de mine.
De multe ori mă întreb dacă aș putea să o văd afară de la toate ferestrele simultan.
Dar, oricât de repede m-aș întoarce, nu pot să o văd decât câte una de fiecare dată.
Și, deși o văd întotdeauna, POATE să se furișeze mai repede decât mă pot întoarce eu!
Am privit-o uneori departe în ținutul întins, furișându-se la fel de repede o umbră de nor într-un vânt puternic.
Dacă s-ar putea măcar ca acel model de sus să fie scos de sub celălalt! Vreau să încerc, puțin câte puțin.
Lasă un răspuns