Era o seară frumoasă. O petrecusem împreună cu prietenii la o pizza și un vin bun, și multă voie bună. Plecasem pe jos, agale, spre stația de metrou, pe malul Dâmboviței. Deși era iarnă, afară era cald și plăcut. Mai aveam câteva sute de metri până la metrou, când am văzut în fața mea o umbră pe marginea râului, care părea gata să se arunce în apele învolburate. ‘Ăsta vrea să termine cu viața, se pare,‘ mi-am zis eu. M-am apropiat cu gândul să intru în vorbă cu el, poate îl conving să renunțe. Mi s-a părut o figură cunoscută. Da, era George, un inginer cu care mă mai întâlnisem în câteva ocazii.
”Bună seara, George. Ce faci?”
”Bună, mulțumesc de întrebare. Relativ bine. Pe tine ce te aduce pe aici?”
”Eram în trecere, și am avut impresia că vrei să încerci apa,” îi răspund eu puțin nedumerit de tonul liniștit al acestuia.
”Ar vrea ei!”
”Care ei?”
”Interlopii.”
”Ai probleme cu interlopii?”
”Și tu ai, doar că încă nu ți-ai dat seama.”
‘Încă unul care s-a scrântit,’ mi-am zis eu.
”Doamne ferește,” îi răspund, ”nu cunosc niciunul, și sper să nu am de-a face cu ei.”
”Ba cunoști,” îmi spune George, ”doar le plătești și tu lunar taxă de protecție.”
”Ce taxă de protecție? Cui?”
”Toate taxele și impozitele, lunare și anuale, pe care le plătești, ce sunt altceva decât taxă de protecție? Ai văzut tu să ajungă în altă parte decât în buzunarele unor interlopi? Dacă nu îi cunoști, mergi pe ideea amercianului, ”follow the money”. Vezi cine se îmbogățește peste noapte, și ai aflat interlopii. Pe ăi mari, că sunt și trepădușii mai mici, care le asigură spatele celor mari.”
”Fii serios, e vorba de asigurări de sănătate, de pensii, sunt chestii de care beneficiezi când ai nevoie.”
”Nu, zău?! Înseamnă că nu ai mai fost într-un spital de mult timp. La mine în satul natal oamenii au renunțat demult să se mai bazeze pe ideea de spital. Dar du-te și într-un spital de aici, cu o apendicită, de exemplu, și o să vezi că te costă mai mult decât dacă te-ai opera în străinătate, și ești mult mai prost tratat. Cât despre pensii, tu plătești toată viața, beneficiezi la finalul ei timp de câțiva ani de o pensie mică, iar restul banilor se duc tot în buzunarele lor personale, sub diverse forme. Pensia nu e o favoare a lor, sunt o parte din banii pe care i-ai dat lor toată viața. Și nu ți-ar da nici banii ăia înapoi, dar au nevoie de tine viu, ca să îi motiveze pe cei tineri să muncească în continuare pentru ei.”
”Păi, și tu plătești taxele și impozitele astea.”
”Așa e. Plătesc ca să fiu lăsat în pace. Ce fac interlopii dacă nu le dai taxa de protecție? Te bat. Ăștia sunt mult mai răi, dacă nu le dai taxele te bagă la închisoare. Prefer să îi plătesc ca să mă lase în pace.”
”Dacă cu ăștia e așa de rău, votează pe alții mai buni, nu cred că toți sunt răi.”
”Vezi tu, printre politicienii noștri acționează un fel de selecție naturală. Fără bani și dacă nu minți promițând lucruri imposibil de realizat, nu ai vizibilitate, și nu te votează oamenii. Rămâi undeva un politician anonim. Și nu poți crește nici într-un partid deja mare, pentru că te-ar detecta imediat interlopii de acolo că vrei să le tulburi apele, și te-ar îndepărta cât ai clipi. După cum știi, toate partidele mari au fost pe rând la guvernare. Ți s-a părut că au fost vreunii care au folosit în interesul oamenilor banii obținuți din taxe?”
Nu am știut ce răspuns să îi dau, așa că l-am întrebat:
”Dacă ai ajuns la concluzia că aici nu se poate schimba nimic, de ce nu pleci în altă țară?”
”Pe de o parte, interlopii de aici s-ar bucura să mă vadă plecat, pe mine și pe oricare alți nemulțumiți. Pe de altă parte, aici am familia, copiii, prietenii. E adevărat că am avut o țară pe care am pierdut-o. Am fost suficient de prost să o las pe mâna interlopilor. Și posibil ca în altă țară să fie mai bine financiar. Dar niciodată nu voi fi considerat de cei de acolo ca fiind de-al lor. Poate copiii copiilor mei. Și oricum, ar însemna să renunț la ce mai am aici. Mi-au luat mare parte din ape, parcuri și păduri, pe care și le-au împărțit între ei, dar încă nu au reușit să îmi ia totul. Am pierdut țara, dar nu și priveliștea ei, și prietenii.”
L-am salutat cu mâna, și m-am îndepărtat încet, plecând spre metrou. Afară se făcuse frig, și parcă oamenii care treceau pe lângă mine erau mai zgribuliți.
Lasă un răspuns