Tim Berners-Lee, primul pionier al Internetului în 1990, a făcut aceste remarci cu ocazia lansării raportului de monitorizare a impactului cenzurii asupra Internetului al Fundaţiei World Wide Web.
„Una dintre concluziile cele mai încurajatoare ale raportului, Web Index, din acest an, este modul în care Web-ul şi media socială stimulează din ce în ce mai mult oamenii să se organizeze, să ia măsuri și să încerce să arate cu degetul la fiecare acţiune eronată din toate regiunile lumii. Dar unele guverne sunt amenințate de aceste acţiuni, și un val tot mai mare de supraveghere și cenzură amenință acum viitorul democrației” a declarat Berners – Lee, adăugând că trebuie să fie luate măsuri pentru a proteja dreptul la viață privată și a asigura utilizatorii că pot continua să se adune și să vorbească liber online.
Există o dezbatere la nivel mondial cu privire la supraveghere și amestecul în viaţa privată, declanșată de documentele clasificate divulgate de fostul analist al Agenției Naționale de Securitate, Edward Snowden.
Raportul afirmă că spionajul şi blocarea pe Internet sunt în continuă creştere în toată lumea, blocajele pe motive politice fiind de cca unul din trei site-uri din domeniu politic.
Indexul pune pe locul 1 Suedia ăn privinţa accesului la Internet, a transparenţei şi libertăţii de expresie, urmată de Norvegia, Marea Britanie, şi SUA.
Aproximativ 39 la sută din populația la nivel mondial a fost online în 2013 – mai mult decât dublu faţă de 2005, când s- a înregistrat 16 la sută. În Africa, mai puţin de una din cinci persoane folosesc internetul, cei mai mulţi din cauză că că nu îşi pot permite.
România nu face parte dintre ţările incluse în raport.
Imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:Tim_Berners-Lee-Knight-crop.jpg
Descarcă gratuit raportul Web Index 2013
Lasă un răspuns