Tranziția verde justă pentru țările în curs de dezvoltare

Interesele, tehnologiile și infrastructura înrădăcinate în materie de combustibili fosili, precum și instituțiile existente, normele sau chiar considerațiile geopolitice – așa cum este cazul inițiativei Noului drum al mătăsii a Chinei – pot diminua ritmul tranziției de la emisii ridicate de carbon . Cercetarea empirică asupra acestui efect de „blocare a carbonului” s-a concentrat pe o varietate de sectoare, inclusiv transportul, petrochimie și generarea de energie. De asemenea, s-a extins în diferite zone geografice din nordul global și din sudul global. Dar „țările în curs de dezvoltare” nu se confruntă întotdeauna cu tehnologii și companii existente și, prin „salt” pot evita blocarea carbonului.

În consecință, unii activiști vizează acum în mod explicit infrastructura și aprovizionarea cu combustibili fosili prin campanii cu sloganul ”să rămână în pământ”, solicitări de moratorii sau interdicții permanente pentru proiecte noi. Acest activism din partea ofertei este cel mai bine exemplificat de campania globală pentru un „tratat de neproliferare a combustibililor fosili”, conceput după tratatul de neproliferare nucleară. Există, de asemenea, un număr tot mai mare de procese în materie de climă în întreaga lume, care se adresează atât companiilor, cât și guvernelor care nu reușesc să acționeze împotriva schimbărilor climatice.

În mod inevitabil, totuși, perspectiva de a lăsa rezerve în pământ duce la întrebarea ai cui combustibili fosili vor rămâne nearse, și dacă cheltuielile deja făcute ar trebui compensate. Unii adoptă o abordare optimă din punct de vedere al costurilor pentru a lăsa combustibilii fosili în pământ, deși au fost criticați pentru ignorarea considerentelor politice economice și de justiție. Dar faptul este că scenariul lor rămâne cel mai probabil să se desfășoare în viitor, din cauza lipsei unei guvernanțe globale adecvate pentru a gestiona tranziția cu emisii ridicate de carbon.

Luarea în considerare a criteriilor de echitate și justiție ar permite țărilor în curs de dezvoltare să extragă mai mult pentru o perioadă mai lungă de timp decât producătorii din economia avansată. În caz contrar, este posibil ca unele dintre cele mai mari pierderi să aibă loc în țările cele mai sărace și mai puțin pregătite exportatoare de combustibili fosili, în timp ce producătorii OCDE precum Statele Unite, Canada și Norvegia au mijloacele financiare pentru a absorbi consecințele. Prin urmare, țările în curs de dezvoltare au apelat (fără succes) la justiție și solidaritate transnațională atunci când este vorba de a lăsa combustibilii fosili în pământ. Inițiativa Yasuni-ITT din Ecuador este un exemplu palpabil de astfel de eșec.

Noțiunea de tranziție justă sau cum să se asigure o tranziție cu emisii ridicate de carbon, care este atât echitabilă cât și legitimă în ochii țărilor afectate – și a lucrătorilor, acționarilor și cetățenilor care ar putea suferi impactul socio-economic – este, prin urmare, o sursă de dispută. După cum demonstrează închiderea recentă a minelor de cărbune din Spania și eliminarea treptată a producției de energie pe bază de cărbune în Germania, mișcările către o tranziție justă vor implica transferuri financiare și de tehnologie către țări sau regiuni dependente de combustibili fosili și consolidarea instituțiilor cheie care să supravegheze restructurarea industrială într-un mod care să genereze locuri de muncă „durabile”.

Această discuție arată clar că „tranziția spre emisii ridicate de carbon” nu este o chestiune simplă și are multe costuri și riscuri politice, economice și sociale. Eșecul coordonării OPEC+ din martie 2020 arată ce efecte distructive poate genera lipsa de cooperare, în timp ce acordul ulterior dintre Statele Unite, Rusia și Arabia Saudită evidențiază modul în care colaborarea și acordul — între acești producători majori — vor continua să fie necesare pentru a ușura dificultățile viitoare ale pieței, în special în contextul tranzițiilor cu emisii ridicate de carbon. Susținătorii unei scăderi accelerate a producției trebuie să realizeze că, dacă nu este gestionată în mod adecvat, va deveni rapid o sursă de conflict geopolitic între potențialii câștigători și învinși, care ar putea deraia progresul EST.

Sursa: Mathieu Blondeel, Michael J. Bradshaw, Gavin Bridge și Caroline Kuzemko (2020) ”The geopolitics of energy system transformation: A review”, în Geography Compass, 2021;15:e12580. DOI: 10.1111/gec3.12580. Licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu