Umanism și devenire în Aventurile lui Pinocchio – Demiurgul

Sfetcu, Nicolae, „Umanism și devenire în Aventurile lui Pinocchio – Demiurgul”, în MultiMedia (5 octombrie 2023), DOI: 10.13140/RG.2.2.25554.73924, https://www.telework.ro/ro/umanism-si-devenire-in-aventurile-lui-pinocchio-demiurgul/

 

Abstract

The red thread of Pinocchio’s story is the desire to become a man. The Adventures of Pinocchio can be approached in the context of posthumanism to reflect humanity’s anxieties and hope for technological progress, or transhumanism which embraces technological progress while strongly defending human rights and individual choice.

Pinocchio is aware of his incompleteness: he seeks throughout the story to become „a real little boy”, the book allowing multiple semantic interpretations.

Pinocchio is a motherless „child” created by his father to fill his loneliness. In the context of adoption, medically assisted procreation, homo-parenting, cloning, Pinocchio is also the unlikely child born of impossible grief.

Keywords: Carlo Collodi, The Adventures of Pinocchio, Pinocchio, humanism, becoming, demiurge, posthumanism, transhumanism, cloning

Rezumat

Firul roșu al poveștii lui Pinocchio este dorința de a deveni om. Aventurile lui Pinocchio poate fi abordată în contextul postumanismului pentru a reflecta anxietățile și speranța în progresul tehnologic al umanității, sau al transumanismului care îmbrățișează progresul tehnologic în timp ce apără puternic drepturile omului și alegerea individuală.

Pinocchio este conștient de incompletitudinea sa: el caută de-a lungul poveștii să devină „un băiețel adevărat”, cartea permițând multiple interpretări semantice.

Pinocchio este un „copil” fără mamă, creat de tatăl său pentru a-și umple singurătatea. În contextul adopției, procreațiile asistate medical, homo-parentismul, clonarea, Pinocchio este, de asemenea, copilul improbabil născut dintr-un doliu imposibil.

Cuvinte cheie: Carlo Collodi, Aventurile lui Pinocchio, Pinocchio, umanism, devenire, demiurg, postumanism, transumanism, clonarea

 

Umanismul

Firul roșu al poveștii lui Pinocchio este dorința de a deveni om. Spre deosebire de unii creatori care au abordat aventurile lui Pinocchio în contextul postumanismului pentru a reflecta anxietățile și speranța în progresul tehnologic al umanității, (Panteli 2016) face referire la transumanism, care, citându-l pe Nick Bostrom, „îmbrățișează progresul tehnologic în timp ce apără puternic drepturile omului și alegerea individuală”. (Bostrom 2005)

Georgia Panteli consideră călătoria eroică a lui Pinocchio ca un exemplu de căutare a umanității, monomit – un concept pe care l-a dezvoltat Joseph Campbell (Campbell and Robinson 2005) influențat de teoria psihanalitică a lui CG Jung, „o amplificare a formulei reprezentate în riturile de trecere: separare – inițiere – întoarcere”. (Campbell 2008)

Tărâmul Jucăriilor este cel care ne oferă dispozitivul care ne va permite să privim direct la propriile noastre credințe în umanitate. Mandatul dispozitivului heterotopic este acela de a furniza această sticlă sau oglindă care ne permite să vedem ceea ce este adesea ascuns de ochii noștri prin incapacitatea noastră de a recunoaște evidentul.

Devenirea

Pinocchio este conștient de incompletitudinea sa: el caută de-a lungul poveștii să devină „un băiețel adevărat”.

Aventurile lui Pinocchio permite multiple interpretări semantice. Astfel, având în vedere originea ontologică amorfă a lui Pinocchio în raport cu ființele umane, „înțelesul” său poate fi determinat prin a pune în fața ființelor umane o oglindă a propriei lor limitări antropomorfe și geocentrice. În același timp, Tărâmul Jucăriilor prezintă un exemplu excelent despre modul în care spațiile heterotopice pot exista în literatura pentru copii . Cartea explorează modul în care experiențele câștigate în spațiul heterotopic oferă individului capacitatea de a modifica viziunea panoramică, și cum aceste experiențe ne pot arăta în cele din urmă cum putem recupera sau restabili existența noastră ca subiecți individuali. Prin experiențele personajelor putem observa crearea acestui spațiu dintr-un punct de vedere extern.

Conștiința umană se poate referi la lucruri pe care nu le percepem în mod direct. Obiectele imaginate sau concepute pot fi distanțate față de realitatea imediat percepută. Conceptele se referă la o realitate care există în altă parte și de a cărei existență nu mă îndoiesc, deși nu am experimentat-o niciodată; la o lume inexistentă creată de o imaginație poetică, o lume a copiilor, ale căror personaje și evenimente fictive le putem urmări în timp ce citim cartea ca și cum acestea ar fi reale; sau, în cele din urmă, la o realitate fantastică. În toate aceste cazuri, obiectul conștiinței este o realitate conceptualizată, imaginară, care este reprezentată sau exprimată prin greierul vorbitor. (Sfetcu 2019)

Dorința marionetei de a deveni umană este una dintre diferitele manifestări literare ale arhetipului animat / neînsuflețit, fiind încărcată cu diferite conotații și substraturi de sens. O poveste arhetipală datorită tuturor referințelor sale mitice, de basm și religioase, prin dorința marionetei de a deveni om, care declanșează metamorfozarea finală. Dorința este forța motrice care transformă materia neînsuflețită într-o ființă vie.

Arhetipul animat / neînsuflețit permite mai multe interpretări în cazul lui Pinocchio. Astfel, marioneta poate fi o metaforă pentru om și felul în care își simte destinul este controlat de o forță superioară. (Johnson 2008, 91) De asemenea, Pinocchio reprezintă statul recent format din Italia, care se poate dezvolta doar prin etica muncii și a educației. (Asor Rosa 2002, 922–27) În același timp, transformarea lui Pinocchio poate semnifica ascensiunea sa de clasă. Panteli concluzionează că dorința lui Pinocchio de a deveni este nu numai ontologică, ci și de natură sociopolitică. Devenirea implică o ”căutare ontologică a individului spre schimbarea lui însuși, indiferent dacă aceasta reflectă o dorință sau aspirație, … sau funcționează în contrast cu a fi” (Panteli 2016)

Demiurgul

Pinocchio este un „copil” fără mamă, creat de tatăl său pentru a-și umple singurătatea. „Pinocchio prefigurează și parentismul modern posibil după moartea unuia dintre cei doi progenitori. În contextul adopției, procreațiile asistate medical, homo-parentismul, clonarea, Pinocchio este, de asemenea, copilul improbabil născut dintr-un doliu imposibil, cel al lui Gepetto care își plânge soția care a murit prematur fără să-i fi dat un copil. Bătrânul trist și singuratic ciopleste copilul pe care el și soția sa nu l-au avut niciodată, la fel ca bărbatul de astăzi care devine tată după moartea iubitei sale datorită ovulelor sale prezervate.” (Roland 2011) (Anthérieu-Yagbasan 2016) îl consideră, astfel, arhetipul copilului visat, adus la viață de creatorul său:

„Fiecare copil este astfel, în primul rând, o ficțiune părintească, o viziune asupra minții, care ia carne și care, obiect al dorinței părinților săi, forme, prinse în plasa istoriei lor narcisiste și transgeneraționale, se confruntă reciproc are mediu și devine subiect. ” (Soussan 2009)

Astfel, Anthérieu-Yagbasan evidențiază problema actuală a relației dintre om și creația sa, scăpată de sub control. În știința cognitivă, teoria computațională susține că creierul uman poate fi doar comparat cu un computer, spre deosebire de reducționism care postulează identitatea minții și a creierului. Reproducerea unui creier uman nu rezolvă problema conștiinței. Pentru construcția unui super-ego, a unei conștiințe morale, Sigmund Freud consideră că este nevoie de o interiorizare a regulilor culturale, predate în principal de părinți aplicând îndrumarea și influența lor. (Schacter, Gilbert, and Wegner 2011) Pentru Freud, „instalarea super-ego-ului poate fi descrisă ca un exemplu de succes de identificare cu agentul parental”:

”Astfel, super-ego-ul unui copil este de fapt construit nu pe modelul părinților săi, ci al super-ego-ului părinților săi; conținutul care îl umple este același și devine vehiculul tradiției și al tuturor judecăților de valoare rezistente la timp care s-au propagat în acest fel din generație în generație.” (Freud 2013, 105–6)

Arhetipul animării unei entități neînsuflețită nu reprezintă doar dorința primară de a eradica moartea prin crearea vieții, dorința de a fi păpușar, de a face pe Dumnezeu. Acesta implică o idee mai profundă de a înțelege corpul uman și mecanismele sale. (Panteli 2016)

Bibliografie

• Anthérieu-Yagbasan, Caroline. 2016. “Pinocchio – Pistes Philosophiques Pistes Philosophiques Sur Le Conte Pinocchio.” In Journée Des Partenaires Du Festival d’Aix. Aix-en-Provence, France. https://hal.archives-ouvertes.fr/hal-01474663.
• Asor Rosa, A. 2002. “Le avventure di Pinocchio in letteratura italiana.” Docsity. 2002. https://www.docsity.com/it/le-avventure-di-pinocchio-in-letteratura-italiana-a-asor-rosa-pp879-950/891007/.
• Bostrom, Nick. 2005. “In Defense of Posthuman Dignity.” Bioethics 19 (3): 202–14. https://doi.org/10.1111/j.1467-8519.2005.00437.x.
• Campbell, Joseph. 2008. The Hero with a Thousand Faces. New World Library.
• Campbell, Joseph, and Henry Morton Robinson. 2005. A Skeleton Key to Finnegans Wake: Unlocking James Joyce’s Masterwork. New World Library.
• Freud, Sigmund. 2013. New Introductory Lectures on Psycho-Analysis. Martino Publishing.
• Johnson, Barbara E. 2008. Persons and Things. Harvard University Press.
• Panteli, G. 2016. “From Puppet to Cyborg: Posthuman and Postmodern Retellings of the Pinocchio Myth.” Doctoral Thesis, UCL (University College London). Doctoral, UCL (University College London). https://discovery.ucl.ac.uk/id/eprint/1528658/.
• Roland, Annie. 2011. “Pinocchio entre père et mère.” 2011. https://www.ricochet-jeunes.org/articles/pinocchio-entre-pere-et-mere.
• Schacter, Daniel L., Daniel T. Gilbert, and Daniel M. Wegner. 2011. “Psychology / Edition 2.” 2011. https://www.barnesandnoble.com/w/psychology-daniel-l-schacter/1116754112.
• Sfetcu, Nicolae. 2019. “Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice.” Telework. 2019. https://www.telework.ro/ro/e-books/filmul-solaris-regia-andrei-tarkovsky-aspecte-psihologice-si-filosofice/.
• Soussan, Patrick Ben. 2009. “Ce que Pinocchio nous dit de l’enfance en général et du théâtre jeune public en particulier.” Spirale 52 (4): 107–13.

 

Acesta este un articol cu Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/).