Monadologia (La Monadologie), de Gottfried Wilhelm Leibniz (fragment)

Monadologia lui Gottfried Wilhelm Leibniz scrisă în limba franceză în 1714. Este una dintre cele mai cunoscute lucrări filosofice ale lui Gottfried Leibniz. Este un text scurt care prezintă, în aproximativ 90 de paragrafe, o metafizică a substanțelor simple, sau monade.

Gottfried Wilhelm (von) Leibniz a fost un proeminent polimat german și unul dintre cei mai importanți logicieni, matematicieni și filosofi naturali ai Iluminismului. Ca reprezentant al tradiției raționaliste din secolul al XVII-lea, Leibniz a dezvoltat, ca cea mai importantă realizare a sa, ideile de calcul diferențial și integral, independent de evoluțiile contemporane ale lui Isaac Newton.

1. Monada, despre care vom vorbi aici, nu este altceva decât o simplă substanță, care intră în compuși; simplă, adică fără părți. (Theod., § 10.)
2. Și trebuie să existe substanțe simple, deoarece există compuși; căci compusul nu este altceva decât un grup sau aggregatum al celor simple.
3. Acum, acolo unde nu există părți, nu există nici întindere, nici formă, nici o divizibilitate posibilă. Și aceste monade sunt adevărații atomi ai naturii și, într-un cuvânt, Elementele lucrurilor.
4. De asemenea, nu există teamă de dizolvare și nu există un mod conceput în care o substanță simplă să piară în mod natural. (§ 80.)
5. Din același motiv, nu există nimic cu care o substanță simplă să poată începe în mod natural, deoarece nu poate fi formată prin compunere.
6. Deci, putem spune că Monadele nu ar putea începe sau sfârși decât dintr-o dată, adică nu ar putea începe decât cu creația și să se termine doar cu anihilarea; față de ceea ce este compus care începe sau se termină cu părți.
7. De asemenea, nu există nicio modalitate de a explica modul în care o Monadă poate fi modificată sau schimbată în interiorul ei de către o altă creatură, deoarece nu se poate transpune nimic, și nici nu se poate concepe în ea vreo mișcare internă, care să poată fi excitată, dirijată sau diminuată acolo, la fel ca în compuși unde există schimbări între părți. Monadele nu au ferestre prin care orice poate intra sau ieși. Accidentele nu se pot detașa, și nici nu pot rătăci în afara substanțelor, așa cum au făcut odinioară speciile sensibile ale scolasticilor. Astfel, nici substanța, nici accidentul nu pot intra într-o Monadă din exterior.
8. Cu toate acestea, monadele trebuie să aibă unele calități, altfel nici nu ar fi ființe. Și dacă substanțele simple nu ar diferi în ceea ce privește calitățile lor, nu ar exista nicio modalitate de a observa vreo schimbare a lucrurilor, deoarece ceea ce este în compus poate proveni doar din ingrediente simple, iar monadele care nu au calități ar fi de nedistins între ele, întrucât nu diferă nici în ceea ce privește cantitatea: și, în consecință, plinul fiind presupus, fiecare loc ar primi întotdeauna, în mișcare, decât Echivalentul a ceea ce ar fi avut, și o stare a lucrurilor ar fi de nedistins de cealaltă.
9. Este chiar necesar ca fiecare Monadă să fie diferită de celelalte. Pentru că nu există niciodată, în natură, două ființe care sunt perfect asemănătoare și unde să nu fie posibil să se găsească o diferență internă sau bazată pe o denominare intrinsecă.
10. De asemenea, iau de la sine înțeles că fiecare ființă creată poate fi modificată și, prin urmare, și Monada creată, și chiar că această schimbare este continuă în fiecare.
11. Rezultă din ceea ce tocmai am spus că schimbările naturale ale monadelor provin dintr-un principiu intern, întrucât o cauză externă nu poate influența în interiorul său (§§ 396, 900).
12. Dar, pe lângă principiul schimbării, trebuie să existe și un detaliu a ceea ce se schimbă, care alcătuiesc, ca să spunem așa, specificația și varietatea substanțelor simple.
13. Acest detaliu trebuie să includă o multitudine în unitate sau în simplu. Căci toate schimbările naturale se fac treptat, ceva se schimbă și ceva rămâne; și, prin urmare, trebuie să existe o multitudine de afecțiuni și relații în substanța simplă, deși nu există părți ale acesteia.
14. Starea pasageră, care include și reprezintă o multitudine în unitate sau în substanță simplă, nu este altceva decât ceea ce se numește Percepție, care trebuie distins de apercepție sau conștiință, după cum se va vedea în continuare. În această problemă cartezienii greșeau mult, neluând în considerare percepțiile, pe care nu le observăm. De asemenea, acest lucru i-a făcut să creadă că doar Spiritele erau Monade și că nu existau deloc Suflete de Fiare și nici alte Entelechii [Potențialități și Actualități], și au confundat, la fel ca mulțimea, un leșin prelungit cu o moarte absolută, ceea ce i-a făcut în continuare să cadă în prejudecățile scolastice ale sufletelor complet separate de corp, și chiar să confirme opinia mortalității sufletelor a minților rătăcite.
15. Acțiunea principiului intern care face schimbarea sau trecerea de la o percepție la alta, poate fi numită Apetiție; Este adevărat că apetitul nu poate ajunge întotdeauna pe deplin la toată percepția spre care tinde, dar obține întotdeauna ceva de la el și ajunge la noi percepții.
16. Noi înșine experimentăm o multitudine în substanța simplă, atunci când constatăm că cel mai mic gând pe care îl percepem include o varietate în obiect. Astfel, toți cei care recunosc că sufletul este o substanță simplă trebuie să recunoască această multitudine în Monadă, iar domnul Bayle nu trebuia în niciun caz să găsească dificultăți așa cum a făcut în Dicționarul său, articolul Rorarius.
17. Mai mult, suntem obligați să mărturisim că Percepția și ceea ce depinde de ea este inexplicabilă prin motive mecanice, adică prin forme și prin mișcări. Și pretinzând că există o mașină, a cărei structură te face să gândești, să simți, să ai percepție, o putem proiecta mărită, menținând aceleași proporții, astfel încât să putem intra în ea ca într-o moară. Acestea fiind spuse, vom găsi doar, vizitând-o în interior, părți care se împing reciproc și niciodată nimic care să explice o percepție. Deci, în substanța simplă, și nu în compus sau în mașină, trebuie căutată. Deci, există doar acest lucru care poate fi găsit în substanța simplă, adică percepțiile și schimbările lor. De asemenea, numai în aceasta pot consta toate Acțiunile interne ale substanțelor simple (Pref., 2, 6).
18. S-ar putea da numele de Entelechia tuturor substanțelor simple sau monadelor create, deoarece au în ele o anumită perfecțiune (ἒχουσι τὸἐντελές), există o suficiență (αὐτάρκεια) care le face surse ale acțiunilor lor interne și, ca să spunem așa, Automate incorporale.
19. Dacă vrem să numim suflet tot ceea ce are Percepții și Apetite în sensul general pe care tocmai l-am explicat, toate substanțele simple sau Monadele create ar putea fi numite Suflete; dar, întrucât sentimentul este ceva mai mult decât o simplă percepție, sunt de acord că denumirea generală de Monade și Entelechii este suficientă pentru substanțe simple care vor avea doar asta, și că numim suflete doar pe acelea a căror percepție este mai distinctă și însoțită de memorie.
20. Căci trăim o stare în noi în care nu ne amintim nimic și nu avem o percepție distinctă, cum ar fi atunci când ne clătinăm sau când suntem împovărați cu un somn profund, fără niciun vis. În această stare sufletul nu diferă mult de o simplă monadă; dar, deoarece această stare nu este durabilă, și trece, este ceva mai mult (§ 64).
21. Și nu rezultă deloc că atunci substanța simplă este fără nicio percepție. Acest lucru nu se poate nici măcar din motivele de mai sus; căci ea nu va pieri, și nu ar subzista fără o afecțiune, care nu este altceva decât percepția sa: dar când există o mare multitudine de mici percepții, unde nu există nimic deosebit, este uimitor; ca atunci când ne învârtim în același sens de mai multe ori la rând, când apare o amețeală care care ne poate face să leșinăm și ne împiedică să distingem orice. Și moartea poate da această stare animalelor pentru un timp.
22. Și cum orice stare prezentă a unei substanțe simple este în mod natural o continuare a stării sale anterioare, la fel prezentul este mare cu viitorul (§ 360);
23. Deci, când trezit din amețeală devine conștient de percepțiile sale, trebuie să le fi avut imediat înainte, deși nu le-a observat; căci o percepție poate proveni în mod natural doar dintr-o altă percepție, la fel cum o mișcare poate proveni în mod natural doar dintr-o mișcare (§§ 401, 403).
24. Aceasta arată că, dacă nu am fi avut nimic deosebit și, ca să spunem așa, de relevat, și de un gust mai înalt în percepțiile noastre, am fi tot amețiți. Și aceasta este starea în care se găsesc monadele complet goale.

………………………………

© 2021, Cele mai faimoase lucrări filosofice scurte din toate timpurile, Volumul 1 – Traducere de Nicolae Sfetcu