(Sisif, de Franz Stuck, Galeria Ritthaler, München, Germania)
Albert Camus a scris, în Ciuma (1947) de asemenea, despre circumstanțele existențiale ale unor vremuri particulare de angoasă și traumă, asemănătoare cu perioada actuală de pandemie COVID-19. Înn mod natural, trebuie să căutăm modalități de a absorbi și prelucra această realitate a vieții noastre fragile, încercând să înțelegem circumstanțele. Se caută modalități de izolare socială a morții (și a celor care ar putea să o aducă), modele despre cum să te gândești la angoasa dispariției, iar aici poate ajuta Camus.
Romanul cronicizează răspunsul existențial, afectiv și psihologic la un virus mortal răspândit de la animale la oameni – vizibil doar prin distrugerile fizice și emoționale provocate. Știința încearcă să îi atenueze efectele, iar umaniștii încearcă să înțeleagă acest fenomen în relație cu o mare unitate a vieții.
Umaniștii înțeleg că nici știința aplicată punctual, nici abordările strict religioase, nu pot ajuta singure la reducerea impactului unei forțe nevăzute. De remarcat totuși aspectele umaniste ale romanului, efortul uman de a aborda circumstanțele materiale în fața unor pretenții religioase eșuate.
După cum remarcă Anthony B. Pinn, ”Camus reamintește cititorilor natura interconectată a întregii vieți – modul în care existența umană este legată de alte moduri de viață, văzute și nevăzute”. Această înțelegere încurajează umaniștii să-și regândească conceptul în moduri care recunosc și apreciază profundă omul în relație cu o rețea mai mare de viață. Bunăstarea trebuie înțeleasă dincolo de dorințele și nevoile umane.
La finalul cărții, Camus avertizează:
”… bacilul ciumei nu va muri şi nici nu va dispărea niciodată; poate să stea timp de ani și ani adormit în mobile şi rufărie; aşteaptă cu răbdare în odăi, în pivniţe, în lăzi, în batiste şi în rafturi de cărți; şi poate să vină o zi când, spre nenorocirea şi învăţătura oamenilor, ciuma îşi va trezi şobolanii şi-i va trimite să moară într-o cetate fericită.”
Acest final oferă ceva de o valoare profundă și sigură pentru umaniști. Accentuează ideea că nu doar oamenii pot fi agenți – o idee profund opusă tendințelor antropocentrice ale umanismului. Că viața este supusă mișcării și activității forțelor materiale pe care oamenii nu le pot controla. Acestea ne afectează, ne informează, și ne modelează, determinând într-un fel natura și sensul vieții umane.
”Suntem vulnerabili, obligați să recunoaștem natura conectată a vieții și a morții. Și ne lipsește capacitatea de a identifica în mod clar și de a ne îndrepta împotriva unui inamic care nu poate fi văzut – care folosește oamenii ca gazde”. (Anthony B. Pinn)
Pandemia COVID-19 implică, de asemenea, traume amplificate de diverse discriminări care produc marginalizarea socială.
Conform lui Camus, omenirea nu câștigă în lupta cu ciuma. Ciuma se termină, dar poate reveni. Sfârșitul ciumei nu este o victorie asupra morții, ci mai degrabă o pauză în acțiune. Există amenințări pe care nu le putem cuceri. În acest sens, ciuma poate ajunge din nou să ucidă – generează astfel un sentiment de rebeliune perpetuă; o înțelegere a faptului că luptăm pentru îmbunătățirea circumstanțelor toată viața, ”pentru că putem, nu pentru că vom avea succes”. O trimitere clară la mitul lui Sisif.
Dacă lupta e permanentă, de ce să mai luptăm, dacă nu învingem odată pentru totdeauna? Pentru că putem, transmite Camus mesajul. Mitul lui Sisif și alte eseuri, a lui Camus, se termină cu aceste cuvinte:
”Să îl las pe Sisif la poalele muntelui! Întotdeauna se va găsi o altă sarcină. Dar Sisif învață fidelitatea superioară care îi neagă pe zei și ridică stâncile. Și el concluzionează că totul este bine. Acest univers, de acum fără stăpân, nu i se pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom din acea piatră, fiecare fulg mineral din acel munte întunecat, în sine, formează o lume. Lupta în sine spre înălțimi este suficientă pentru a umple inima unui om. Trebuie să ni-l imaginăm fericit pe Sisif.”
Personal, am considerat dintotdeauna această idee ca fiind poate cea mai importantă în viață: rezultatul este mult mai puțin important decât drumul străbătut pentru a-l obține.
La fel ca Sisif, va trebui să luptăm pemanent cu acest virus, doar pentru că putem. COVID-19 va fi învins la un moment dat, dar nu va dispărea. Amenințarea va rămâne. La fel cum se credea că ciuma bubonică e o boală care a dipărut pentru totdeauna, iar zilele acestea au apărut din senin noi cazuri, în SUA.
Totul va fi bine nu atunci când vom reveni la normal, ci atâta timp cât nu vom renunța la luptă. Cât timp vom încerca să ne îmbunătățim continuu viața vom fi, la fel ca Sisif, fericiți.
Lasă un răspuns