Puterea guvernării și autoritatea politică în sociologie

(Clădirea Parlamentului din București simbolizează autoritatea statului român. (Credit: Eu_eugen/Pixabay))

Natura controlului politic – ceea ce vom defini drept putere și autoritate – este o parte importantă a societății.

Sociologii au o abordare distinctă în studierea puterii guvernamentale și a autorității, care diferă de perspectiva oamenilor de știință politică. În cea mai mare parte, oamenii de știință politică se concentrează pe studierea modului în care puterea este distribuită în diferite tipuri de sisteme politice. Ei ar observa, de exemplu, că sistemul politic canadian este republică, în cadrul unei democrații constituționale, împărțită în trei ramuri distincte (legislativă, executivă și judiciară) și ar putea explora modul în care opinia publică afectează partidele politice, alegerile și procesul politic în general. Sociologii, totuși, tind să fie mai interesați de guvernare în general; adică diferitele mijloace și strategii folosite pentru a dirija sau conduce comportamentul și acțiunile altora (sau ale propriei persoane). Așa cum a descris-o Michel Foucault, guvernarea este „conducerea comportamentului”, modul în care unii încearcă să acționeze asupra comportamentului altora pentru a schimba sau a canaliza acea conduită într-o anumită direcție (Foucault 1982, pp. 220-221).

Guvernarea presupune că există relații de putere între conducători și guvernați, dar contextul guvernării nu se limitează la stat. Guvernarea în acest sens funcționează indiferent dacă relația de putere este între state și cetățeni, instituții și clienți, părinți și copii, medici și pacienți, angajatori și angajați, stăpâni și câini, sau chiar între sine și sine. (Gândiți-vă la regimurile de antrenament, la rutinele de studiu sau la dietele pe care oamenii și le impun lor înșiși în timp ce încearcă să-și schimbe sau să-și orienteze viața într-un anumit mod). Rolul statului și influența acestuia asupra societății (și invers) este doar un aspect al relațiilor guvernamentale.

De cealaltă parte a puterii și autorității guvernamentale se află diferitele forme de rezistență la a fi condus. Foucault (1982) susține că fără această atitudine de rezistență sau acțiune independentă din partea celui asupra căruia se exercită puterea, nu există nicio relație de putere sau guvernare. Există doar o relație de violență sau forță. Prin urmare, o întrebare centrală pe care o pune analiza sociologică este: De ce oamenii se supun, mai ales în situațiile în care nu este în interesul lor obiectiv să facă acest lucru? „De ce luptă oamenii pentru slujirea lor la fel de încăpățânat ca și cum ar fi mântuirea lor?” cum a spus odată Gilles Deleuze (Deleuze și Guattari 1977, p. 29). Aceasta presupune un studiu mai detaliat a ceea ce înțelegem prin putere.

Referințe

Deleuze, Gilles and Felix Guattari. (1977). Anti-oedipus. Minneapolis: University of Minnesota Press.Eisenberg, Andrew. (1998). Weberian patrimonialism and imperial Chinese history. Theory and Society, 27(1):83–102.
Foucault, Michel. (1982). The subject and power. In H. Dreyfus and P. Rabinow (Eds.). Michel Foucault: Beyond structuralism and hermeneutics (pp. 208-226). Chicago: University of Chicago Press.

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1