Societăți agricole preindustriale

Figura 4.7. Sclavi romani cu guler reprezentați într-un relief de marmură din Smirna (Turcia modernă) în 200 e.n.

În timp ce societățile pastorale și horticole foloseau unelte mici, temporare, cum ar fi bețe de săpat sau sape, societățile agricole se bazau pe unelte permanente pentru supraviețuire. În jurul anului 3.000 î.Hr., o explozie de noi tehnologii cunoscută sub numele de Revoluția Agricolă a făcut agricultura posibilă și profitabilă. Fermierii au învățat să rotească tipurile de culturi cultivate pe câmpurile lor și să refolosească deșeurile, cum ar fi îngrășămintele, ceea ce a dus la recolte mai bune și surplusuri mai mari de alimente. Noile unelte pentru săpat și recoltare au fost fabricate din metal, făcându-le mai eficiente și mai durabile. Așezările umane s-au transformat în orașe, iar regiunile deosebit de bogate au devenit centre de comerț și comerț.

Această epocă în care unele clase de oameni au avut timpul și confortul să se angajeze în activități mai contemplative și mai gânditoare, cum ar fi muzica, poezia și filozofia, a devenit denumită de unii „zorii civilizației” din cauza dezvoltării timpului liber și a artelor. Meșterii au putut să se întrețină prin producția de obiecte și scrieri creative, decorative sau care provoacă gândirea.

Pe măsură ce tehnicile agricole au făcut posibilă producerea de surplus, clasele sociale și structurile de putere s-au înrădăcinat și mai mult. Legăturile de rudenie au devenit secundare altor forme de loialitate și putere socială. Cei cu puterea de a-și însuși surplusurile au fost capabili să domine societatea la o scară mai largă decât oricând înainte. S-au dezvoltat clase de nobilime și elite religioase. Pe măsură ce orașele s-au extins, proprietatea și protecția resurselor au devenit o preocupare mereu presantă, iar militarizarea societății a devenit mai proeminentă. Diferența de statut social între bărbați și femei, deja inițiată în societățile neolitice, a devenit mai pronunțată și instituționalizată. Sclavia – proprietatea și controlul asupra oamenilor ca proprietate – a fost, de asemenea, instituționalizată ca o sursă de muncă la scară largă. În imperiile agricole ale Greciei și Romei, sclavia era forma dominantă de exploatare de clasă. Cu toate acestea, deoarece sclavii au fost dobândiți în mare parte prin achiziție militară, sclavia antică, ca instituție, a fost în mod inerent instabilă și ineficientă.

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2024 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1