În 1968, ecologistul Garrett Hardin a explorat dilema socială a tragediei bunurilor comune în articolul său „The Tragedy of the Commons”, publicat în revista Science. Eseul și-a derivat titlul din pamfletul lui Lloyd, pe care îl citează, despre suprapășunatul terenurilor comune.
”Aceasta este tragedia. Fiecare om este blocat într-un sistem care îl obligă să-și mărească turma fără limită – într-o lume care este limitată. Ruina este destinația către care toți oamenii se grăbesc, fiecare urmărindu-și propriul interes într-o societate care crede în libertatea bunurilor comune.”
— Garrett Hardin, The Tragedy of the Commons
Hardin a discutat despre probleme care nu pot fi rezolvate prin mijloace tehnice, spre deosebire de cele cu soluții care necesită „o schimbare doar în tehnicile științelor naturale, cerând puțin sau nimic în ceea ce privește schimbarea valorilor umane sau a ideilor de moralitate.” Hardin s-a concentrat pe creșterea populației umane, pe utilizarea resurselor naturale ale Pământului și pe statul bunăstării. Hardin a susținut că dacă indivizii s-ar baza numai pe ei înșiși și nu pe relația dintre societate și om, atunci oamenii ar trata alți oameni ca pe resurse, ceea ce ar duce la creșterea populației mondiale și la continuarea procesului. Părinții care se reproduc în mod excesiv ar ajunge la mai puțini descendenți, deoarece nu ar fi capabili să întrețină fiecare copil în mod adecvat. Un astfel de feedback negativ se găsește în regnul animal. Hardin a spus că, dacă copiii părinților imprudenți ar muri de foame, dacă supraînmulțirea ar fi propria sa pedeapsă, atunci nu ar exista niciun interes public în controlul creșterii familiilor. Hardin a învinuit statul bunăstării pentru că a permis tragedia bunurilor comune; acolo unde statul asigură copii și sprijină supraînmulțirea ca drept fundamental al omului, catastrofa malthusiană este inevitabilă. În consecință, în articolul său, Hardin a deplâns următoarea propunere din partea Națiunilor Unite:
”Declarația Universală a Drepturilor Omului descrie familia ca unitate naturală și fundamentală a societății. [Articolul 16] Rezultă că orice alegere și decizie cu privire la dimensiunea familiei trebuie să aparțină în mod irevocabil familiei însăși și nu poate fi luată de nimeni altcineva.”
— U Thant, Declarație privind populația a Secretarului General al Națiunilor Unite
În plus, Hardin a subliniat și problema indivizilor care acționează în interes propriu rațional, susținând că, dacă toți membrii unui grup ar folosi resurse comune pentru propriul câștig și fără a ține cont de ceilalți, toate resursele s-ar epuiza în cele din urmă. În general, Hardin a susținut că nu se bazează pe conștiință ca mijloc de control al comunității, sugerând că acest lucru îi favorizează pe indivizii egoiști – adesea cunoscuți ca pasageri clandestini – în detrimentul celor care sunt mai altruiști.
În contextul evitării supraexploatării resurselor comune, Hardin a concluzionat reafirmând maxima lui Hegel (care a fost citată de Engels), „libertatea este recunoașterea necesității”. El a sugerat că „libertatea” completează tragedia bunurilor comune. Recunoscând resursele ca bunuri comune în primul rând, și recunoscând, ca atare, că necesită management, Hardin credea că oamenii „pot păstra și alimenta alte libertăți și mai prețioase”.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Descoperă mai multe la MultiMedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns