Formularea antinomiei întruchipează o presupunere falsă, care nu constă în atribuirea unui rol semantic variabilelor libere, ci în prezumția că există un conflict între egalitatea în rolul semantic al lui x și y, pe de o parte, și diferența în rolul semantic al x, y și x, x, pe de altă parte.
Kit Fine semnalează două impedimente în aceste atribuții de asemănare și diferență. Prima se referă la o posibilă ambiguitate în noțiunea de rol semantic. Pe lângă distincția între egalitatea sau diferența de rol semantic între contexte și într-un anumit context, există și o altă ambiguitate în noțiunea de rol semantic care ar putea să împiedice realizarea reconcilierii. Pentru aceasta, Fine examinează un argument împotriva posibilității de reconciliere.
Fine apelează apoi la distincția între trăsăturile intrinseci (sau nerelaționale) și cele externe (sau relaționale) ale unei expresii. Caracteristicile semantice intrinseci ale unei expresii, spre deosebire de trăsăturile semantice exterioare, nu se referă la relația ei semantică cu alte expresii. Astfel, va fi o caracteristică semantică intrinsecă a predicatului „doctor” că este adevărat pentru medici, dar nu o caracteristică semantică intrinsecă, că este sinonim cu „medic”. De asemenea, trăsăturile semantice intrinseci ale unei perechi de expresii vor consta din relațiile semantice dintre expresiile care nu privesc relația lor semantică cu alte expresii ulterioare. Astfel, va fi o caracteristică semantică intrinsecă a perechii „doctor” și „medic” că sunt sinonime, deși nu sunt ambele sinonime cu „medicul licențiat medical”.
Rezultă că dacă există o diferență semantică intrinsecă între perechile de variabile x, y și x, x, atunci va exista o diferență semantică extrinsică între variabilele individuale x și y (cu privire la relația dintre fiecare cu variabila x). Dar afirmând că rolul semantic al lui x și y este același, dorim doar să afirmăm că trăsăturile lor semantice intrinseci sunt aceleași; și afirmând că rolurile semantice ale lui x, y și x, x sunt diferite, dorim doar să afirmăm că trăsăturile lor semantice intrinseci sunt diferite. Astfel, dificultatea actuală nu va apărea atâta timp cât întotdeauna luăm rolul semantic ca fiind intrinsec.
Celălalt impediment pentru realizarea reconcilierii se bazează mai degrabă pe o greșeală în doctrină decât pe un eșec în recunoașterea unei distincții. Recunoașterea faptului că noțiunea relevantă de rol semantic este atât trans-contextuală, cât și intrinsecă. Dar cum poate exista o diferență în relațiile semantice (intrinseci) între fiecare două perechi de expresii fără a exista o diferență în trăsăturile semantice intrinseci ale expresiei în sine? Astfel, având în vedere o diferență în relația semantică dintre perechile „doctor”, „dentist” și „doctor”, „doctor”, trebuie să existe o diferență de semnificație între „medic” „dentist”. În mod similar, având în vedere că există o diferență în relația semantică între perechile de variabile x, y și x, x, nu trebuie să existe o diferență de „sens” între x și y?
Conform acestui punct de vedere, nu poate exista nici o diferență în relația semantică intrinsecă fără o diferență în caracteristica semantică intrinsecă. Toate diferențele de semnificație trebuie să fie atribuite diferențelor intrinseci; și orice încercare de a concilia atribuțiile de asemănare semantică și diferență este sortită eșecului.
Această concepție a sensului – ceea ce am putea numi „intrinsicismul semantic” – pare greu de contestat, dar este totuși fals, și o examinare atentă a comportamentului variabilelor arată cum. Pentru aaceasta putem presupune că avem de a face cu o limbă care conține variabilele xi, x2, x3,. . . Cum se descrie comportamentul lor semantic?
Specificarea intervalului de valori nu este strict suficientă pentru a stabili comportamentul variabilelor, pentru că ar trebui să precizăm nu numai ce valori poate suporta fiecare variabilă singulară, atunci când este luată singură, dar și valorile variabilelor când sunt luate împreună. Acestea nu rezultă, pur și simplu din specificarea unei game de valori pentru fiecare variabilă, pe care valorile variabilelor le pot asuma simultan. S-ar putea adopta propunerea lui Wittgenstein (1922), de exemplu, și nu se pot interzice variabilelor distincte de a lua aceeași valoare; sau, la cealaltă extremă, s-ar putea insista că variabilele distincte ar trebui să aibă întotdeauna aceeași valoare (tratându-le, de fapt, ca variante de notație stricte unele de altele); și există, desigur, numeroase alte posibilități. Astfel, faptul că variabilele distincte își asumă valori în deplină independență una de alta este o informație suplimentară despre comportamentul lor semantic, unul care nu este deja implicit în specificarea gamei lor.
Totuși, odată ce am specificat intervalul variabilelor și independența în valoarea lor, vom avea apoi o descriere completă a comportamentului lor semantic. Fine afirmă că astfel rezultă că doctrina intrinsectică, nici o diferență în relația semantică fără o diferență în caracterul semantic, va eșua, pentru că trăsăturile semantice intrinseci ale oricăror două variabile vor fi aceleași, date de specificația intervalului lor, în timp ce caracteristicile semantice intrinseci ale perechilor x1, x2, say și x1, x1 vor fi diferite, deoarece primul va prelua orice pereche de valori din intervalul dat, în timp ce cel din urmă va presupune doar perechi identice de valori. Dacă suntem doar informați despre trăsăturile semantice intrinseci ale celor două variabile, nu putem spune dacă își asumă valorile în mod independent una față de cealaltă (dacă sunt distincte) sau dacă își asumă întotdeauna aceeași valoare (dacă sunt aceleași).
Prin urmare, renunțând la doctrina intrinsicalistă, plauzibilă așa cum pare inițial, antinomia se rezolvă. Trebuie să permitem ca oricare două variabile să fie semantic identice, chiar dacă perechi de variabile identice și distincte sunt semantic diferite; și ar trebui, în general, să fim deschiși posibilității ca sensul expresiilor unei limbi să fie dat în termenii relațiilor semantice unul cu celălalt.
Formal, situația este analogă cu eșecurile identității indiscernibile. Luați în considerare, de exemplu, sferele distincte, dar indiscernibile ale lui Max Black (1970). Așa cum nu există nici o diferență spațială intrinsecă între cele două sfere (odată ce respingem spațiul absolut), deci nu există o diferență semantică intrinsecă între două variabile. Și așa cum ar putea exista o diferență spațială intrinsecă între două perechi de sfere – deoarece sfere identice vor coincide, în timp ce sfere distincte nu vor coincide, deci poate exista o diferență semantică intrinsecă între perechi de variabile. Din această perspectivă, lecția care trebuie trasă din antinomie este aceea că semantica oferă un alt exemplu, deși mai puțin cunoscut, al unui aspect al „realității” în care lucrurile pot fi distinse numai în ceea ce privește relațiile lor unele cu altele, și nu numai în ceea ce privește caracteristicile lor intrinseci.
Sursa: Fine, Kit. 2007. „Coordination among Variables:. In Semantic Relationism. Blackwell, 2007. ISBN 978-1-4051-0844-7
Lasă un răspuns