Non-profesionali
Multe anchete în afara celor academice sunt filosofice în sens larg. Noveliști, dramaturgi, realizatori de filme și muzicieni, precum și oameni de știință și alții, se angajează într-o activitate filosofică recunoscută.
Ayn Rand este exemplul cel mai de seamă al unei intelectualități care lucrează simultan cu filozofia contemporană, dar a căror contribuție nu a fost făcută în cadrul disciplinei profesionale a filosofiei: „Cu toată popularitatea ei [Ayn Rand], doar puțini filozofi au luat-o în serios. Ca rezultat, cele mai serioase lucrări filosofice ale lui Rand au apărut în reviste non-academice, nerecenzate de colegi, sau în cărți, iar bibliografia reflectă acest fapt”.
De asemenea, lucrând din afara profesiei au fost și filosofi precum Gerd B. Achenbach (Die reine und die praktische Philosophie. Drei Vorträge zur philosophischen Praxis, 1983) și Michel Weber (Épreuve de la philosophie, 2008), care au propus din anii ’80 diverse formele de consiliere filosofică care pretind că vor aduce dialogurile Socratice la viață într-un cadru cvasi-psihoterapeutic.
Pierre Hadot este faimos pentru analiza sa asupra concepției filozofiei în timpul antichității greco-romane. Hadot a identificat și a analizat „exercițiile spirituale” folosite în filosofia antică (influențând interesul lui Michel Foucault pentru astfel de practici în al doilea și al treilea volum din Istoria sexualității). Prin „exerciții spirituale”, Hadot înțelege „practici … menite să realizeze o modificare și o transformare a subiecților care le practică. Discursul profesorului de filosofie ar putea fi prezentat astfel încât discipolul, ca auditor, cititor sau interlocutor, ar putea face progrese spirituale și se va transforma în interior. ” Hadot arată că cheia înțelegerii impulsului filozofic original se găsește în Socrate. Ceea ce caracterizează tratamentul socratic mai presus de toate este importanța acordată contactului viu între ființele umane. Tema recurentă a lui Hadot este că filosofia din antichitate a fost caracterizată de o serie de exerciții spirituale menite să transforme percepția și, prin urmare, ființa, a celor care o practică; că filosofia este cel mai bine urmărită într-o conversație reală și nu prin texte și prelegeri scrise; și că filozofia, așa cum este predată în universitățile de astăzi, este, în cea mai mare parte, o denaturare a impulsului său original, terapeutic. El aduce adună preocupări în Ce este filosofia antică?, care a fost recenzată critic.
Rolul femeilor
Deși bărbații au dominat, în general, discursul filosofic, femeile s-au angajat în filosofie în întreaga istorie. Filosofii feminini au contribuit din timpuri străvechi – în special Hipparhia din Maroneia (circa 325 î.e.n.) și Arete din Cirena (din sec. V-IV î.e.n.). Mai multe au fost acceptate în epoca antică, medievală și modernă, însă niciun filosof feminin nu a devenit parte a canonului occidental până în secolul al XX-lea și al XXI-lea, când unele surse indică faptul că Susanne Langer, Hannah Arendt și Simone de Beauvoir au intrat în canon.
La începutul anilor 1800, unele colegii și universități din Marea Britanie și SUA au început să admită femei, producând mai multe cadre universitare. Cu toate acestea, rapoartele Departamentului Educației din SUA din anii 1990 indică faptul că puține femei au ajuns în filozofie și că filosofia este unul dintre cele mai puține domenii în care proporția genului se păstrează, din domeniul științelor umaniste. În 2014, Inside Higher Education a descris filosofia ca o „… lungă istorie de misoginie și hărțuire sexuală” a studentelor și profesoarelor. Profesoara de filosofie de la Universitatea din Sheffield, Jennifer Saul, a declarat în 2015 că femeile „… părăsesc filosofia după ce au fost hărțuite, atacate sau s-a ripostat împotriva lor.”
La începutul anilor 1990, Asociația Filosofică din Canada a remarcat un dezechilibru între sexe și prejudecată de gen în domeniul academic al filozofiei. În iunie 2013, un profesor de sociologie din SUA a declarat că „din toate citările recente din patru reviste de filozofie prestigioase, autorii de sex feminin cuprind doar 3,6% din total”. Susan Price susține că „canonul filozofic” rămâne dominat de bărbații albi – disciplina care … încă etalează mitul că geniul este legat de gen”. Morgan Thompson sugerează că discriminarea, diferențele de abilități, diferențele de grade și lipsa de modele de filosofie ar putea fi factori potențiali ai decalajelor de gen. Potrivit lui Saul, „filosofia, cea mai veche dintre științele umaniste, este de asemenea cea mai masculină (și cea mai albă). În timp ce alte domenii ale științelor umaniste se află la sau aproape de paritatea de gen, filosofia este mai mult masculină decât matematica.”
Cultura populară
În 2000, Open Court Publishing Company a început să publice o serie de cărți despre filosofia și cultura populară. Fiecare carte este compusă din eseuri scrise de filosofi pentru cititorii obișnuiți. Cărțile „explorează semnificațiile, conceptele și problemele din emisiunile de televiziune, filme, muzică și alte iconuri ale culturii populare”, analizând subiecte cum ar fi emisiunile TV Seinfeld și The Simpsons, filmele Matrix și Star Wars și mediile conexe și noile dezvoltări tehnologice ca iPod și Facebook. Publicația lor cea mai recentă (din 2016) este intitulată Louis C.K. și filosofia; subiectul ei este comedianul Louis C.K .
Matrix face numeroase referiri la filozofie, inclusiv la budism, vedanta, hinduismul advaita, creștinism, mesianism, iudaism, gnosticism, existențialism și nihilism. Premisa filmului se aseamănă cu alegoria lui Platon a peșterii, demonul rău al lui Descartes, reflecțiile lui Kant asupra fenomenului față de noumenon, „Zhuangzi a visat că era un fluture” a lui Zhuangzi, teoria socială marxistă și creierul într-un experiment de gândire. Multe referiri la Simulacra și simulare a lui Baudrillard apar în film, deși Baudrillard însuși a considerat aceasta o reprezentare greșită.
Lasă un răspuns