Vedanta

Vedanta (termen sanscrit care înseamnă „sfârșitul, punctul culminant, încheierea Vedelor”) sau Uttara mimamsa, este o școală indiană de filozofie āstika, fondată de Adi Shankara, datorită comentariului său asupra lucrării lui Bādarāyaṇa, presupus autor al lui Brahma Sutra (~200 î.e.n.).

Principalele texte pe care se bazează Vedānta sunt Upanișadele, dintre care douăsprezece sau treisprezece finalizează în special Vedele, Brahma Sūtra (cunoscută și sub numele de Vedānta-Sūtra), care sunt interpretări ale Upanișadelor, și în cele din urmă Bhagavad-Gita. Aceste trei texte sunt cunoscute prin termenul sanscrit prasthana care înseamnă „fundament (al sistemului filosofic Vedānta)”.

Vedānta provine din hinduismul antic care este dedicat relației umane cu Dumnezeu și realizării realității supreme: moksha. A fost comentată de mulți înțelepți (rishi) de-a lungul secolelor.

Există mai multe școli legate de filosofia Vedānta, printre care cea a:

Adi Shankara, școala non-dualității: Advaita Vedānta.
Ramanuja, unde predomină non-dualitatea dar cu nuanțe: Vishishtadvaita.
Madhva, unde este subliniată dualitatea dintre suflet și Absolut (brahman): Dvaita Vedānta.
Bhaskara, unde brahman și creația sunt ambele separate și legate 1: Bhedābheda Vedānta
Nimbarka, școala „dualității în non-dualitate” 1: Dvaitadvaita (care se referă la Bhedābheda Vedānta).
Vallabhācārya, școala „monismului pur”: Śuddhādvaita.

(Shankaracharya)

Doctrina

Vedānta definește natura Existenței, învățând că Sinele (ātman) este de aceeași natură cu Brahman, Realitatea supremă nediferențiată. Percepția acestei realități este întunecată în om de ideea falsă (vikalpa) pe care o are despre sine și despre lume, împiedicându-l să trăiască plinătatea unității. În Upaniṣade, Conștiința pură, numită Brahman (Eul universal), este prezentată ca substratul universului, din care apar lumea și, de asemenea, conștiința individualizată (ahaṃkāra). Dar toate aceste forme, conform lui Vedānta, sunt doar aparențe iluzorii, pentru că numai Brahman există cu adevărat. Întreaga lume nu este ceea ce pare a fi: nu are o existență independentă, este manifestarea unei realități ultime, este o simplă apariție și ia naștere prin jocul māyā, puterea creatoare inerentă lui Brahman.

Pe acest ultim aspect, Advaita Vedānta, care este una dintre cele mai reprezentative școli Vedānta de astăzi, insistă în mod special (Ādi Śaṅkara, 800 e.n.). Ea este la originea conceptului de non-dualitate, așa cum s-a răspândit în întreaga lume și în principal în vest. Se spune că Śaṅkara a influențat mulți gânditori indieni precum Sri Aurobindo, Rabindranath Tagore, Osho, Ramana Maharshi și mulți oameni de știință străini precum Schrödinger și Einstein.

Celelalte școli Vedānta sunt: Viśiṣṭādvaita din Rāmānuja, Dvaitādvaita din Nimbarka, Dvaita din Madhva, Śuddhādvaita din Vallabha Acharya, Bhedābheda din Bhāskara.

Vedānta a asociat la dezvoltarea sa ulterioară alte elemente filozofice împrumutate dintr-un alt sistem indian, Sāṃkhya, care definește, de exemplu, trei „calități” (guṇa) care prezidează Natura, trei moduri de existență, trei modalități ale materiei:

tamas (întuneric), principiu inferior al întunericului, inerție, greutate, ignoranță (în special spirituală), incapacitate.
rajas (roșu), principiul dorinței, acțiunii și pasiunii.
sattva (faptul de a fi), principiu superior de echilibru, armonie, lumină, sinceritate, puritate.