Anti-specismul este un curent de gândire filosofică și morală, formalizat în anii 1970, care consideră că specia de care aparține un animal nu este un criteriu relevant pentru a decide cum să îl tratăm și ce morală i se aplică. Anti-specismul se opune specisismului (un concept creat pe modelul rasismului), care plasează rasa umană mai presus de toate celelalte.
Cuvântul „specism” (sau „specisism„) a fost introdus în 1970 de către britanicul Richard D. Ryder și reluat în 1975 de filozoful utilitar Peter Singer. Se referă la o formă de discriminare a speciei, pusă în paralel cu toate formele de dominare a unui grup față de altul (rasism, sexism etc.).
În practică, în conformitate cu anti-specismul, specismul justifică exploatarea și utilizarea animalelor de către oameni într-un mod care nu ar fi considerat acceptabil dacă ar fi oameni. Astfel, potrivit speculațiilor anti-specisiste, specisismul este o ideologie reprobabilă și este necesară o „mișcare a eliberării animalelor” pentru a pune capăt acestei ideologii.
Peter Singer spune în cartea sa Eliberarea animalelor:
„Eu susțin că nu poate exista niciun motiv – altul decât dorința egoistă de a păstra privilegiile grupului exploatator – să se refuze să se extindă principiul fundamental al egalității intereselor față de membrii altor specii.”
Egalitatea susținută de anti-specism se referă la indivizi, nu la specii. Interesele indivizilor (de a trăi o viață fericită, de a nu suferi) trebuie luate în considerare în mod egal, indiferent de specia acestor indivizi. Specia poate fi implicată, dar numai în măsura în care are ca rezultat o anumită caracteristică relevantă pentru determinarea interesului. Acesta este motivul pentru care este mai puțin grav, scrie Singer, de a pălmui (cu aceeași intensitate) un cal și un copil uman; deoarece pielea calului este mai groasă decât cea a bebelușului, iar suferința reală va fi, prin urmare, mai mică.
De exemplu, scriitorii antis-speciști nu susțin neapărat egalitatea de tratament sau drepturile egale; așa cum ar fi absurd să acordăm unui om (bărbat) dreptul la avort, este absurd să acordăm unei găini dreptul de a frecventa universitatea. Cu toate acestea, diferențele de tratament sau drepturi pot fi justificate doar pe baza unor caracteristici individuale, mai degrabă decât colective. Dacă răul de a ucide o ființă depinde de capacitatea acelei ființe de a se proiecta în viitor (argumentul lui Singer), este mai grav să ucizi o ființă umană obișnuită decât să ucizi o vacă; dar este mai grav să ucizi o vacă, dacă aceasta are această abilitate la un anumit nivel, decât să ucizi un om nou-născut, care cu greu o posedă (în practică, este necesar să se ia în considerare și posibila durere cauzate părinților și rudelor, în ambele cazuri).
Anti-specismul nu implică niciun discurs despre „interesele speciilor”; această teorie morală susține că speciile, privite ca entități colective, nu au ca atare niciun interes, inclusiv cel al supraviețuirii. Anti-specismul nu este, prin urmare, deosebit de ofensat de dispariția unei specii, deoarece numai interesul individului în viață este important, un interes la fel de important pentru un pui ca și pentru ultimii reprezentanți ai unei specii aflate în pericol critic.
Peter Singer este utilitarist, dar alți scriitori anti-speciști resping utilitarismul și se bazează pe teorii etice de inspirație mai kantiană (în special Tom Regan), punând în prim plan drepturile animalelor. Paola Cavalieri, în articolul Cât de mult contează animalele?, enumeră cinci poziții morale care repun în discuție discriminarea specistă. În general, această repunere în discuție este în principal negativă: indiferent de fundamentele considerate pentru o etică, specia, fiind o simplă caracteristică biologică, nu poate fi o caracteristică relevantă, afirmă aceasta.
Lasă un răspuns