Asigurarea este transferul echitabil al riscului unei pierderi, de la o entitate la alta, în schimbul plăţii. Este o formă de management al riscului utilizată în principal pentru acoperirea împotriva riscului de pierdere contingent, incert.
Un asigurător, sau agentul de asigurări, este o companie de vânzare a asigurărilor. Asiguratul, sau deţinătorul poliţei de asigurare, este entitatea în numele căreia se cumpără poliţa de asigurare. Suma de bani care urmează să fie plătită pentru o anumită sumă de acoperire prin asigurare se numeşte premium. Managementul riscului, practica de evaluarea şi controlul riscurilor, a evoluat ca un domeniu de studiu discret şi practică.
Tranzacţia implică asumarea de către asigurat a unei pierderi garantate şi cunoscute relativ mici sub forma plăţii către asigurator, în schimbul promisiunii de a compensa asigurătorul (despăgubi) în cazul unei pierderi financiare (personale). Asiguratul primeşte un contract, denumit poliţă de asigurare, care detaliază condiţiile şi circumstanţele în care asiguratul va fi compensat financiar.
Principiile asigurării
Pierderile trebuie să fie incerte.
Rata de pierderi trebuie să fie relativ predictibilă: În scopul stabilirii preţurilor (premium), asigurătorii trebuie să fie în măsură să le estimeze exact. Acest lucru se face folosind Legea Numerelor Mari, care prevede că: Cu cât este mai mare numărul de expuneri considerate omogene, cu atât sunt mai aproape pierderile raportate de pierderile estimate pe baza probabilităţilor. În cazul în care acoperirea este unică, asiguratul va plăti o sumă mai mare corespunzător. Lloyd din Londra acceptă de multe ori acoperiri unice (de exemplu, asigurarea picioarelor lui Tina Turner, sau a feselor lui Jennifer Lopez).
Pierderea trebuie să fie importantă: principiul juridic de minimis dictează că aspectele triviale nu sunt acoperite. În plus, asigurarea raţională foloseşte asigurarea existentă, atunci când costurile de tranzacţie evidenţiază că depunerea unei cereri nu este raţională.
Pierderea nu trebuie să fi catastrofală: Dacă asigurătorul este insolvabil, acesta va fi în imposibilitatea de a plăti asiguratului. În Statele Unite, există un sistem de garantare fondurilor derulate la nivel de stat pentru a rambursa persoaneler asigurate atunci când companiile de asigurare au devenit insolvabile. Acest program este derulat de Asociatia Nationala a Comisionarilor de Asigurare (National Association of Insurance Commissioners, NAIC). Pentru a evita epuizarea capitalul propriu datorită catastrofalelor, aproape toţi asigurătorii cumpără reasigurări pentru a se proteja împotriva acumulărilor de risc excesiv de mari într-o singură zonă, precum şi pentru a se proteja împotriva catastrofelor de mari dimensiuni.
În plus, „riscurile speculative„, cum ar fi cele rezultate din jocurile de noroc sau prin cumpărarea de acţiuni ale unor companii, sunt neasigurabile.
Despăgubiri
O entitate (un individ, corporaţie, sau o asociaţie de orice tip) care încearcă să transfere riscul, devine parte „asigurată” odată ce riscul este asumat de un „asigurător”, partea care asigură, prin intermediul unui contract, definit ca poliţă de asigurare. Acest contract legal stabileşte termenii şi condiţiile specifice, valoarea acoperită (compensarea) care urmează să fie prestate asiguratului de către asigurător, prin asumarea de riscuri, în caz de pierdere, şi toate pericolele specifice acoperite împotriva despăgubirii, pe durata contractului.
Atunci când părţile asigurate suferă o pierdere pentru un pericol specificat, dreptul de acoperire permite deţinătorului poliţei să solicite asigurătorului suma pentru pierdere aşa cum este ea specificată în contract. Taxa plătită de către asigurat asigurătorului pentru asumarea riscului este numită „premium”. Primele de asigurare de la clienţi sunt depuse în conturi pentru a fi utilizate ulterior pentru plata solicitărilor – în teorie pentru relativ puţini solicitanţi – şi pentru costuri de regie. Atât timp cât un asigurător administrează fonduri adecvate puse deoparte pentru pierderile anticipate, marja rămasă devine profitul acestuia.
Imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:Asia_Insurance_Building.JPG
Licensed under the GNU Free Documentation License. It uses materials from the Wikipedia.
Lasă un răspuns