(Piață de Crăciun în Jena, Germania, https://en.wikipedia.org/wiki/File:ChristmasMarketJena.jpg)
Crăciunul este de obicei o perioadă de vârf pentru vânzarea de sezon pentru comercianții cu amănuntul în multe țări din întreaga lume. Vânzările cresc dramatic în această perioadă când oamenii cumpără cadouri, decorațiuni, și alimente și băuturi pentru această zi de sărbătoare. În SUA, sezonul de cumpărături de Crăciun începe încă din octombrie. În Canada, comercianții încep campanii de publicitate chiar înainte de Halloween (31 octombrie), și se intensifică comercializarea acestora după Ziua Eroilor. Pe 11 noiembrie în Marea Britanie și Irlanda, sezonul de cumpărături de Crăciun începe pe la mijlocul lui noiembrie, când sunt pornite pe străzi ghirlandele luminoase de Crăciun. În Statele Unite, s-a calculat că un sfert din toate cheltuielile personale au loc în timpul sezonului de cumpărături de Crăciun. Statisticile de la US Census Bureau arată că cheltuielile în magazine la nivel național a crescut de la 20,8 miliarde USD în noiembrie 2004 la 31,9 miliarde USD în decembrie 2004, o creștere de 54 la sută. În alte sectoare, creșterea de pre-Crăciun a cheltuielilor a fost chiar mai mare, existând o creștere a cumpărăturilor în noiembrie-decembrie de 100 la sută în librării și 170 la sută în magazinele de bijuterii. În același an locurile de muncă în magazinele americane cu amănuntul au crescut cu 1.600.000-1.800.000 în cele două luni de dinainte de Crăciun. Domeniile complet dependente de Crăciun includ felicitările de Crăciun, din care 1,9 miliarde sunt trimise în Statele Unite în fiecare an, și brazii de Crăciun, din care 20,8 milioane au fost tăiați în SUA în 2002. În Marea Britanie, în 2010, până la 8 miliarde GBP au fost cheltuite online la Crăciun, aproximativ un sfert din totalul vânzărilor festive cu amănuntul.
(În fiecare an (mai ales în 2000) oferta de împrumuturi în băncile din SUA a crescut pentru cumpărăturile de Crăciun.)
În cele mai multe națiuni occidentale, ziua de Crăciun este cea mai puțin activă zi a anului pentru afaceri și comerț; aproape toate companiile de retail, comerciale și instituționale, sunt închise, și aproape toate industriile încetează activitatea (mai mult decât oricare altă zi a anului), indiferent dacă aceste pauze sunt stipulate prin lege sau nu. În Anglia și Țara Galilor, Legea privind ziua de Crăciun din 2004 interzice tuturor magazinellor mari să vândă în ziua de Crăciun. În Scoția este în prezent planificată o legislație similară. Studiourile de film investesc bugete mari pentru filme în timpul sezonului de vacanță, inclusiv pentru filme de Craciun, filme fantastice sau drame de mare angajament în speranța de a maximiza șansa de nominalizare la Premiile Academiei.
Din analiza economiștilor rezultă că, în ciuda creșterii cheltuielilor în general, Crăciunul este o pierdere per total în conformitate cu teoria microeconomică ortodoxă, din cauza efectului de oferire de cadouri. Această pierdere se calculează ca diferență între ceea ce se cheltuie pe cadou și cât ar fi plătit cel care primește pentru acel cadou. Se estimează că în anul 2001 Crăciunul a dus la o pierdere totală de 4 miliarde USD numai în SUA. Din cauza factorilor de risc, această analiză este uneori folosită pentru a discuta despre posibilele defecte în teoria microeconomică curentă. Alte pierderi nete includ efectele Crăciunului asupra mediului și faptul că darurile materiale sunt adesea percepute ca ”elefanți albi” (obiecte ale căror costuri depășesc valoarea lor reală), impunerea de costuri pentru întreținere și depozitare și contribuția la dezordine.
Controverse
Crăciunul a fost uneori subiectul unor controverse și a atacurilor din diverse surse. O controversă dezvoltată de puritani a început în perioada engleză Interregnum (1649-1660), când Anglia a fost condusă de un Parlament puritan. Puritanii au căutat să elimine elementele păgâne rămase ale Crăciunului. În timpul acestei perioade scurte, condusă de puritani, Parlamentului englez a interzis celebrarea Crăciunului în întregime, considerându-l „un festival papal fără nicio justificare biblică”, și un timp al comportamentului risipitor și imoral. În America colonială, puritanii au interzis celebrarea Crăciunului în 1659.
Unii creștini și organizații, cum ar fi Centrul American pentru Lege și Justiție al lui Pat Robertson au citat presupuse atacuri asupra Crăciunului (intitulându-le „războaie de Crăciun”). O controversă este redenumire pomilor de Crăciun în pomi de vacanță. În Statele Unite a existat o tendință, în anumite contexte, pentru a înlocui urarea Merry Christmas cu Happy Holidays. Grupuri, cum ar fi Uniunea Americană pentru Libertăți Civile, au inițiat procese pentru a bloca afișarea imaginilor și a altor materiale care se referă la Crăciun pe proprietatea publică, inclusiv în școli. Astfel de grupări susțin că afișarea de imagini și tradiții de Crăciun finanțate de guvern încalcă primul amendament al Constituției Statelor Unite, care interzice stabilirea de către Congres a unei religii naționale. În 1984, Curtea Supremă a SUA a decis în Lynch v. Donnelly că o scenă de Crăciun (care a inclus și scena Nașterii) deținută și afișată în orașul Pawtucket, Rhode Island, nu a încălcat Primul Amendament.
În noiembrie 2009, Curtea de Apel federală din Philadelphia a aprobat interzicerea colindelor în cartierul cu școala. Curtea Supremă a SUA a refuzat un apel. În sfera privată, de asemenea, s-a eliminat treptat cenzurarea mențiunii specifice a termenului de „Crăciun” sau aspectelor sale religioase conexe, de o serie de agenții de publicitate și comercianți cu amănuntul. Ca răspuns, Asociația Familiei Americane și alte grupuri au organizat boicoturi ale comercianților cu amănuntul individuali.
În Regatul Unit au existat unele controverse minore, una din cele mai renumite fiind promovarea temporară de către Consiliul Local Birmingham a unui festival în perioada de Crăciun, nu a Crăciunului în sine, ca „Winterval”, în 1998. Criticii au atacat utilizarea cuvântului „Winterval”, acuzând oficialii Consiliului de încercarea de a se folosi politic de Hristos în perioada Crăciunului. Consiliul a răspuns la critici afirmând că cuvintele și simbolurile de Crăciun au fost proeminente în materialul publicitar. Au existat de asemenea proteste în noiembrie 2009, când Consiliul Local din Dundee a promovat sărbătoarea ca „Festivalul Luminii din Noaptea de iarnă”, inițial fără referințe specifice la Crăciun.
Lasă un răspuns