Sfetcu, Nicolae, „Aventurile lui Pinocchio, o metaforă a condiției umane”, MultiMedia (13 iulie 2023), DOI: 10.13140/RG.2.2.36644.65921, https://www.telework.ro/ro/aventurile-lui-pinocchio-o-metafora-a-conditiei-umane/

 

Abstract

The Adventures of Pinocchio (Le avventure di Pinocchio) recounts the mischievous adventures of an animated puppet named Pinocchio. One of the most widely read books in the world, considered a metaphor for the human condition, open to a plurality of interpretations, The Adventures of Pinocchio had a great impact on world culture. The book responds to a prerogative that belongs only to masterpieces: that of being outside of time.

Cuvinte cheie: Carlo Collodi, Carlo Lorenzini, The Adventures of Pinocchio, Pinocchio, metaphor, interpretations

Rezumat

Aventurile lui Pinocchio (Le avventure di Pinocchio) relatează aventurile răutăcioase ale unui marionete animate pe nume Pinocchio. Una din cele mai citite cărți din lume, considerată o metaforă a condiției umane, pretabilă la o pluralitate de interpretări, Aventurile lui Pinocchio a avut un impact mare asupra culturii mondiale. Cartea răspunde unei prerogative care aparține doar capodoperelor: aceea de a fi în afara timpului.

Cuvinte cheie: Carlo Collodi, Carlo Lorenzini, Aventurile lui Pinocchio, Pinocchio, metaforă, interpretări

 

Aventurile lui Pinocchio, o metaforă a condiției umane

Nicolae Sfetcu[1]

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS)

 

Aventurile lui Pinocchio (Le avventure di Pinocchio) relatează aventurile răutăcioase ale unui marionete animate pe nume Pinocchio. Cartea a fost scrisă de Carlo Collodi, în Pescia, fiind publicată inițial în Giornale per i bambini, într-o formă episodică,  începând cu 7 iulie 1881, sub numele de La storia di un burattino. După 4 luni și 8 episoade, în capitolul 15, principalul personaj, Pinocchio, este ucis, spânzurat. La cererea cititorilor și a editorului Guido Biagi, episoadele au fost reluate la 16 februarie 1882. În februarie 1883, povestea a fost publicată  într-o singură carte, de Libreria Editrice Felice Paggi, cu ilustrații de Enrico Mazzanti, (Biblioteca Marucelliana 2000) presărată cu trăsături de dialect florentin, într-o limbă simplă, plină de viață și plăcută, ușor de înțeles, dar bogată în expresii toscane.

Unele surse au stabilit că aventurile lui Pinocchio se petrec în zona de nord a Florenței, în special în localitățile Castello, Peretola, Osmannoro și Sesto Fiorentino. (Gagliardi 2008) Partea din poveste în care Pinocchio este spânzurat la Marele Stejar se află în provincia Lucca, lângă Gragnano. Copacul există încă în acea zonă și este numit și Stejarul Vrăjitoarelor.

* * *

Un tâmplar pe nume meșterul Antonio (poreclit și Meșterul Cireașă), a găsit o bucată de lemn și se decide să o cioplească pentru un picior de la masa lui. Când bucata de lemn începe să vorbească, speriat, Meșterul Cireașă i-l dă vecinului său Geppetto, un om sărac.

Geppetto cioplește din lemn un băiat pe care îl numește Pinocchio. Pinocchio se dovedește a fi foarte obraznic și cu o atitudine răutăcioasă, inclusiv față de Geppetto, pe care îl lovește. Pleacă de acasă și este prins de un carabinier, care crede că Pinocchio a fost maltratat și îl închide pe Geppetto.

Pinocchio se întoarce înapoi la casa lui Geppetto pentru a mânca. Acolo, un greier vorbitor îl avertizează asupra pericolelor datorită atitudinii sale. Pinocchio aruncă un ciocan asupra greierului și îl ucide din greșeală.

Încearcă să prăjească un ou, dar din ou iese o mică pasăre care zboară pe fereastră. Pinocchio pleacă de acasă în căutare de mâncare. Apoi bate la ușa unui bătrân pentru a cere de mâncare. Este confundat cu un huligan și gonit. Revine acasă și se întinde pe o sobă, dar își arde picioarele. Geppetto, eliberat între timp din închisoare, îi cioplește o nouă pereche de picioare.

Promite că va merge la școală dar, în drumul spre școală se întâlnește cu Marele Teatru de Păpuși și își vinde cartea școlară pentru a un bilet la spectacol. Este cât pe ce să fie pus pe foc de maestrul păpușar Mangiafuoco care, în final, auzindu-i povestea, îi dă câțiva bani pentru Geppetto.

În drumul spre casă, Pinocchio întâlnește Vulpea și Pisica, care îl păcălesc și îl abat din drum. Apare fantoma greierului vorbitor care îl sfătuiește să se ducă la Gepetoo, dar Pinocchio îl ignoră. Când trece printr-o pădure, Vulpea și Pisica, deghizați în bandiți, încearcă să îl jefuiască de banii care îi mai rămăseseră. Pinocchio scapă și se ascunde într-o casă albă, unde este întâmpinat de Zână. Dar bandiții îl prind pe Pinocchio și îl spânzură de un copac.

Zâna îl salvează pe Pinocchio, dar acesta o minte pe Zână când ea întreabă ce s-a întâmplat cu monedele de aur; cu fiecare minciună pe care o spune, nasul său devine din ce în ce mai lung. Zâna îi micșorează la loc nasul cu ajutorul unui stol de ciocănitori, și îi trimite vorbă lui Geppetto să vină să locuiască cu ei în pădure.

Pinocchio pleacă în întâmpinarea tatălui său, dar se întâlnește din nou cu Pisica și Vulpea, care îl păcălesc din nou și îi iau monedele. Pinocchio află că a fost păcălit de la un papagal. Reclamă furtul la un judecător, dar este condamnat la patru luni de închisoare pentru infracțiunea de prostie. După ce a fost eliberat trece prin câteva aventuri înainte de a ajunge la cabana Zânei, dar nu o mai găsește acolo și crede că Zâna a murit de durere.

În căutarea lui Gepetto, Pinocchio ajunge pe  Insula Albinelor Ocupate, unde o reîntâlnește pe Zână și devine un băiat cuminte, mergând la școală. După unele altercații la școală și alte câteva aventuri, Pinocchio primește o altă șansă de la Zână. Învață foarte bine și Zâna îi promite să îl transforme în băiat adevărat, dar este ademenit de un alt băiat să fugă în Tărâmul Jucăriilor, unde toată lumea se joacă toată ziua și nu lucrează niciodată.

După cinci luni de joacă, lui Pinocchio îi cresc urechi de măgar, aflând că acesta este sfârșitul tuturor copiilor care nu fac altceva decât să se joace și nu învață niciodată. Se transformă în măgar, și este cât pe ce să fie jupuit pentru piele. Scapă transmformându-se la loc în marionetă, și înoată în mare pentru a-l salva pe Gepetto, despre care aflase că fusese înghițit de un pește uriaș.

În drumul lor prin pădure, Pinocchio și Geppetto, după o reîntâlnire cu Vulpea și Pisica, ajung la o casă mică unde locuia greierul vorbitor. După mai multe luni de muncă pentru un fermier și îngrijirea lui Geppetto care se îmbolnăvise, Pinocchio pleacă în oraș unde află că că Zâna este bolnavă și are nevoie de bani. Pinocchio îi trimite toți banii pe care îi are.

În acea noapte, visează că este vizitat de Zână, care îl sărută. Când se trezește, descoperă că fusese transformat în băiat adevărat.

* * *

Una din cele mai citite cărți din lume, considerată o metaforă a condiției umane, pretabilă la o pluralitate de interpretări, Aventurile lui Pinocchio a avut un impact mare asupra culturii mondiale. Cartea răspunde unei prerogative care aparține doar capodoperelor: aceea de a fi în afara timpului. Filosoful Benedetto Croce a considerat-o drept una dintre cele mai mari opere ale literaturii italiene, (Croce 1957, 330–33) fiind tradusă în peste 240 de limbi în întreaga lume. (Gasparini 1997, 117) La 100 de ani de la ”nașterea” lui Pinocchio, în 1981, Italo Calvino a scris: „Este firesc pentru noi să credem că Pinocchio a existat dintotdeauna, nu ne putem imagina o lume fără Pinocchio.” (Calvino 1981)

O adaptare importantă a Aventurilor lui Pinocchio a fost versiunea sa rusă: Bouratino (rusă: Буратино), scrisă de Alexis Nikolaevich Tolstoi în 1936. (Tolstoy 1936)

Bibliografie

• Biblioteca Marucelliana. 2000. “I Volti Di Pinocchio.” 2000. http://www.maru.firenze.sbn.it/archivioeventi_rgP5a.htm.
• Calvino, Italo. 1981. “Ma Collodi Non Esiste.” La Repubblica, April.
• Croce, Benedetto. 1957. “Pinocchio.” La letteratura della nuova Italia – Laterza, Bari V.
• Gagliardi, Ivo. 2008. “Sulle Tracce Di Pinocchio.” Il Reporter, maggio 2008.
• Gasparini, Giovanni. 1997. La corsa di Pinocchio. Vita e Pensiero.
• Tolstoy, Aleksey Nikolayevich. 1936. “Buratino.” 1936. https://www.goodreads.com/book/show/23390965-buratino.

 

Acesta este un articol cu Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/).